Zăpada e marea mea

Un parc doar pentru mine. Ninsoare și zăpadă pufoasă, de basm. Frig revigorant. Ăsta a fost cadoul primit de ziua mea, în avans cu o zi, de la iarnă.

Încă mai dormeam când a sunat alarma la 6:45, vineri dimineață. Dacă vara sunt matinală, iarna mi-e greu să mă mobilizez înainte de 7. O fi de la frig, de la întuneric, nu știu. Cert e că sunt mai leneșă în lunile astea. Ei bine, situația s-a schimbat la 180 de grade când am dat jaluzelele deoparte și am văzut frumusețe de zăpadă deja depusă într-un strat consistent. Fulgii parcă valsau prin aer, suflați de vânt. Am căscat ochii mari și am țopăit veselă spre dulap să-mi pregătesc hainele, apoi la bucătărie să mănânc cât mai repede, nu cumva să pierd ocazia de a face prima cărare prin zăpadă. N-am fost chiar prima, dar pe-aproape.

alergare pe zapada IOR ianuarie

Mi-am încălțat pantofii de trail, apoi am zburat jos pe scări, echipată cu multe straturi, plus un buff călduros și colorat. Yuhuu, hai că nu e chiar așa frig! Când am ieșit din spatele blocului, fulgii de nea și vântul au renunțat la vals și au băgat un break dance, de era să mă ia pe sus. Mi-am făcut loc printre zăpada în valuri, cu un zâmbet un pic șifonat de perdeaua de fulgi care-mi venea în față.

Să mai zic că beculețele de Crăciun erau încă aprinse la intrarea în IOR? Ce mi-aș fi putut dori mai mult?  Continue reading →

eBook GRATUIT: 40 de idei pentru o stare de bine

UPDATE:  Suntem în aprilie 2020 și numai ce am actualizat vizual eBook-ul “40 de idei pentru o stare de bine”. În continuare e gratuit și îl poți descărca de sau la un click pe butonul de mai jos.

Enjoy!

Continue reading →

Cel mai/cea mai din 2016

La final de 2016 am zis să fac o altfel de evaluare a anului. Mi-au fost de mare ajutor postările scrise pe blog, care mi-au amintit de experiențele prin care am trecut în ultimele 12 luni. Așadar, un mic review al anului 2016 în amintiri de tipul “cel mai/cea mai” 🙂

  • Cel mai bun restaurant nou descoperit: Samsara (Cluj-Napoca)

samsara-foodhouse-cluj-meniu.

deconectare-relaxare

Cină la Bistro Carusel și gânduri despre o fereastră

Despre Cărturești Carusel, super-librăria din centrul vechi al Bucureștiului, am povestit încă de la deschiderea cu surle și trâmbițe din 2015. E un loc perfect de frunzărit cărți, de găsit idei de cadouri sau pur și simplu de admirat splendoarea de design. Mai puțin de cumpărături, că prețurile îs picante în comparație cu alte librării online.

Deși prin librăria Carusel am tot fost, vizita la bistroul de la ultimul etaj am amânat-o de fiecare dată. De curând mi-am luat revanșa și am petrecut o seară specială la Bistro Carusel, o cină lejeră de mijloc liber de săptămână, când în aer se simțea deja miros de sărbătoare.

bistro-carusel-carturesti-centrul-vechi

După ce am dat un ocol bistroului, în căutarea locșorului potrivit, am ales o masă cu lumină caldă, de unde librăria se vede în toată splendoarea ei. Continue reading →

Sunete de Crăciun

Am povestit deja cum miroase Crăciunul și cum aromele sale mă duc cu gândul la copilărie. Anul acesta m-am gândit să explorez un pic lumea sunetelor care însoțesc sărbătoarea asta minunată și care pentru mine sunt parte din atmosfera de iarnă.

Zăpada care scârțâie. În cazul fericit în care există. Se alătură de minune plăcerii de a fi primul care calcă pe zăpada netedă, într-o dimineață rece, imediat ce a nins. O senzație de milioane să simt cum pașii mei decupează forme de tot felul pe suprafața albă.

zapada-in-bucuresti

Vocile oamenilor de care mi-a fost dor și cu care mă văd (doar) la sărbători. Cu muzică pe fundal, zumzetul ăsta face tare bine la suflet. Ai stat vreodată să asculți cu atenție modul fiecăruia de a pronunța cuvintele, ritmul, accentul? Ai observat expresiile preferate și gesturile care le însoțesc? Vei descoperi un adevărat joc de armonii acolo.  Continue reading →

Idei de cadouri (pentru sărbători și nu numai)

Dacă nu ai foarte multă inspirație când vine vorba de cadouri de Crăciun, alte sărbători sau aniversări, am adunat în acest articol niște idei simple, dar de efect.

idei-de-cadouri-craciun-aniversari

“GOODIES IN A JAR”

Adică un borcan drăguț, din sticlă transparentă, umplut cu tot felul de obiecte, în funcție de sezon și preferințe. Câteva idei din care să alegeți:  Continue reading →

21 km “Pe Argeș în jos”

Duminică, 5 dimineața. Când am auzit alarma telefonului, ideea de a părăsi patul cald pentru a merge la Semimaratonul de la Pitești nu mi-a surâs deloc. Mai ales că în ziua precedentă înghețasem cât ai zice “12 km” la alergarea de dimineață din IOR și îmi imaginam că temperatura avea să coboare și azi sub zero grade. Însă cine bagă în seamă astfel de gânduri mai mult de câteva minute??

M-am mobilizat, mi-am luat bagajul pregătit de seară și după ce am mai orbecăit un pic prin casă am pornit spre locul de întâlnire cu ceilalți omuleți, pentru destinația “Pitești”. Afară, beznă, dar parcă nu așa de frig față de sâmbătă.

Semimaratonul “Pe Argeș în jos” se află deja la ediția a treia, dar pentru mine a fost prima participare. Este una din puținele curse de alergare unde înscrierea este gratuită.

medalie-semimaraton-pitesti-pe-arges-in-jos

Continue reading →

Ce cărți am mai citit în ultima vreme

Câteva din cărțile faine citite în ultima perioadă, pe care vi le recomand și vouă.

recomandari de lectura

se-numea-sarahSe numea Sarah – Tatiana de Rosnay

Am citit această carte cu sufletul la gură, nerbdătoare să aflu deznodământul. Autoarea pleacă de la un fapt istoric real – razia nazistă de la Vel’ d’Hiv din 1942, când mai mulți evrei au fost arestați în masă – și construiește o poveste sensibilă despre destinul unor familii unite de întâmplări tragice. Ca stil, cartea m-a dus cu gândul la romanele lui Kate Morton. Pentru mine a fost o lectură captivantă. Dacă îți plac cărțile cu secrete de familie, incursiuni în trecut, Holocaust, planuri narative care alternează, “Se numea Sarah” te va prinde cu siguranță.

croitoreasa-de-la-dachau-impresiiCroitoreasa de la Dachau – Mary Chamberlain

Tot o carte despre al doilea război mondial, însă nu din perspectiva unui evreu, ci a unei tinere londoneze, al cărei destin zbuciumat pare că stă sub semnul ghinionului. Sau poate al naivității? Nota istorică de la finalul romanului explică anumite crâmpeie din contextul în care se desfășoară acțiunea. Apreciez cărțile cu final realist, neîndulcit, dar în cazul ăsta parcă a fost prea crud și deprimant. Nu o să dau spoilere, însă pe mine m-a întristat deznodământul.  Continue reading →

5 idei simple de organizare care au funcționat în cazul meu

În ultima perioadă am experimentat mult legat de organizare. M-am uitat la clipuri pe Youtube, am răsfoit Pinterest-ul și m-am lăsat inspirată de ideile minimaliste. Am ales ce mi s-a potrivit, apoi am pus în practică și am reorganizat un pic spațiul personal. Deși banale și aparent neînsemnate, micile modificări au dus la schimbări de efect.

organizare-hartie-de-cadouri

Mi-am dat seama că-mi place mult să (re)organizez și să meșteresc tot felul de chestiuțe care să-mi facă locuința mai ordonată și mai plăcută, așa că tot procesul a fost și o activitate relaxantă de petrecere a timpului. Așadar, iată cele 5 idei:  Continue reading →

Cronica unei excursii cu destinație secretă #MySecretRomania

Cum ar fi să pleci într-o escapadă a cărei destinație n-o cunoști dinainte? Mie provocarea asta mi-a sunat tare bine, așa că m-am înscris imediat la excursia cu destinație secretă pusă la cale de fetele de la My Secret Romania într-un weekend din decembrie.

Ioana și Gabi organizează excursii inedite prin țară, cu destinații atât rurale, cât și urbane, de 2-3 zile sau mai puțin, cât să-ți iei energie și inspirație și să-ți relaxezi cutele dintre sprâncene. Escapadele propuse de ele sunt o invitație la a te lăsa uimit de personalitatea captivantă a unor locuri prea puțin cunoscute sau promovate. Destinațiile sunt de obicei anunțate participanților, însă acum fetele au vrut să ne surprindă.

excursie-cu-destinatie-secreta-my-secret-romania

Indiciile au fost puține: ieșim din București, dar mergem pe-aproape, vedem un loc de întâlnire, ne facem propriul suvenir de luat acasă etc. Am avut noroc de vreme bună și camarazi faini de drum, așa că fu o sâmbătă pe cinste. Am tras linie și iată ce-a ieșit, pe scurt:  Continue reading →