Pentru că mă învârt în lumea scrisului, acord mare atenție cuvintelor (și gramaticii, dar asta e altă poveste). Și cred cu tărie că modul în care vorbim despre ceea ce facem, dar și cum vorbim cu noi, își pune amprenta asupra activităților și a vieții noastre. Îi dă o anumită energie, ca să zic așa, mai poetic.

Pentru mine, (ultra)alergarea este un privilegiu. Se spune că pentru fiecare ziua are 24 de ore. Obiectiv vorbind, sigur că așa e. Însă dacă ne uităm cu mai multă atenție în jur, nu toți oamenii au același timp pentru a face ce le place sau ce își doresc. Unii au mai multe locuri de muncă, poate se confruntă cu boli, au copii sau persoane în îngrijire, au responsabilități diverse. Nu spun că în astfel de situații e imposibil să-ți găsești timp pentru alergare sau alte hobby-uri, ci doar că nu toată lumea pleacă de la start cu aceleași „șanse”, adică fix aceleași 24 de ore. De-asta spun că mă simt privilegiată să pot alerga, pentru că pot să pun fără dificultate în cele 24 de ore și alergarea.

Alergarea înseamnă mai multă conectare cu mine și cu alții, mai mult timp petrecut în aer liber.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi în care pot să alerg. Când nu am chef de ieșit la alergat, mă gândesc cum ar fi să fiu accidentată și SĂ NU POT să alerg. Și hop! și cheful. 🙂

Pentru mine, (ultra)alergarea mai este despre bucurie. Despre curiozitatea de a descoperi cum mă voi simți și ce voi reuși. E ca un joc de strategie unde mă adaptez pe parcurs sau chiar după ce se termină, pentru următoarea “rundă”. Ok, recunosc, uneori este și despre nerăbdarea de a ajunge la finalul cursei și satisfacția că am reușit ce mi-am propus sau… am fost pe-aproape.

Dacă până acum ai participat doar la crosuri, semimaratoane și maratoane, în țară și în afară, sunt câteva lucruri bine de știut înainte de a participa la competiții de ultramarton de asfalt (șosea/ road). Asta pentru că există și aspecte diferite față de concursurile clasice, care pe mine m-au luat prin surprindere la momentul respectiv.

Dar înainte, câteva precizări.

Ultramaratonul presupune parcurgerea unei distanțe mai mari de 42,195 km (maraton), pe asfalt, pământ, tartan etc. sau o combinație de mai multe suprafețe, cu diferență de nivel semnificativă (ca în cazul celor montane) sau nu.

Competițiile de ultramaraton se pot desfășura fie pe distanțe fixe (ex: 50 km, 100 km, 100 mile etc), fie pentru o anumită perioadă de timp (6 ore, 12 ore, 24 ore, 6 zile etc. – participanții trebuie să adune cât mai mulți km), fie un alt format specific (de ex Backyard Ultra, Everesting).

Traseele curselor de ultramaraton pot fi de tip buclă pe care te tot învârți sau de tip traseu unic (ex: UltraBalaton, Spartathlon). Suprafețele pot varia: asfalt, dale, tartan, beton și chiar porțiuni de pământ și pietre.

Nu intru în detalii, am zis doar să descriu conceptul în linii mari, pentru cei cărora nu le e clar ce e cu aceste competiții de ultraalergare/ ultramaraton.

Ce am scris mai jos sunt idei desprinse din experiența mea de ultraalergătoare de asfalt, dar cred că se aplică foarte bine și la concursurile ultra de trail.

1. Informează-te despre traseu și organizare

Cum ziceam, traseele sunt diferite ca lungime, suprafață, dar și ca poziționare. De exemplu, sunt curse ultra cu buclă de 400 m, desfășurate pe tartan (ex. Barcelona) sau curse cu bucle de 2-3 km (ex. Belgrad, Serres). Unele competiții se desfășoară în parcuri, altele pe stadioane, altele pur și simplu prin oraș. Pe anumite trasee s-ar putea să se simtă vântul mai tare, pe altele s-ar putea să nu fie deloc umbră, iar soarele să te bată non stop în cap, dacă e vară. Află cât mai multe despre traseu, ca să-ți poți adapta antrenamentele. Același lucru este valabil și pentru orele de desfășurare. S-ar putea să resimți diferit o cursă de 6 ore cu startul la 8:00 vs. una cu startul la ora 22:00, în funcție de perioada în care te antrenezi de obicei.

O să scriu acum un secret care îți poate schimba viața în bine, te va face să fii instantaneu un alergător și un om mai fericit, mulțumit și productiv. N-o să-ți vină să crezi!!!! Ești gata?

Petrece mai puțin timp pe social media.

Da, e atât de simplu. Nu am spus să nu mai intri deloc pe conturile de social media sau să ți le ștergi (deși e și asta o idee). Doar petrece mai puțin timp decât acum. Fii fără grijă, nu o să câștigi nicio bătălie în comentarii, în fața unor anonimi vânjoși care în viața reală nu ar avea curaj să deschidă gura. Și chiar dacă o să câștigi, mă îndoiesc că se dau medalii; deci mai bine alergi. 😀

Informațiile importante le vei afla oricum, iar dacă nu le vei afla, poate că nu erau importante. Cred că foarte multă lume care se plânge de lipsa timpului nu își dă seama câte ore pe zi dă scroll prin viețile filtrate ale altora (sau poate își dă seama, dar nu vrea să facă nimic – este în regulă; până la urmă, fiecare cu prioritățile sale :).

“Secretul” ăsta e, în primul rând, un reminder PENTRU MINE. Amuzant cum acest gând vine tocmai de la cineva care are o relație atât de strânsă cu online-ul, lucrează de acasă în fața unui monitor și, într-un fel, își câștigă existența din asta. Și care petrece timp pe social media inclusiv ca “scuză profesională”: inspirație, analiza concurenței etc.

Confundăm adesea social media cu viața reală. Nu este. Chiar și fără filtre sau reclame, ce vedem acolo e doar o selecție de instantanee (uneori alese cu grijă, alteori la întâmplare, dar tot o selecție rămâne), care nu reprezintă mai nimic raportat la viața adevărată a unui om.

Încă o chestie și închei: hai să mai facem din când în când curățenie în profilele pe care le urmărim. Nu se prăbușește lumea de la un unfollow.

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

Legat de crearea unor obiceiuri: cum te motivezi să faci o acțiune care știi că îți va servi pe viitor, dar de care nu ai chef pe moment?

Am auzit următoarea idee și mi s-a părut valoroasă: să îți stabilești niveluri diferite pentru situații diferite. Energia, starea sau timpul avut la dispoziție nu sunt aceleași în fiecare zi. Ele fluctuează, deci poate fi mai folositor să adaptăm obiceiul pe care vrem să-l construim la starea respectivă, în loc să mergem pe principiul “totul sau nimic”.

Un exemplu, ca să fie mai clar: să zicem că vrei să-ți faci un obicei din a ieși dimineața la alergat, iar pentru alergarea propriu-zisă ți-ai alocat 45 de minute. Ai putea să-ți stabilești următoarele niveluri:

• Plan A – dacă în ziua respectivă simți că energia e la maxim, alergi 45 de minute.
• Plan B – dacă îți cam lipsește energia, alergi doar 20-30 de minute.
• Plan C – dacă nivelul de energie este foarte scăzut sau nu ai chef, te îmbraci de alergare, dar ieși să te plimbi 10-15 minute.

Confruntate cu oboseală sau lipsă de chef, unele persoane ar putea să renunțe cu totul la acțiunea respectivă (în cazul nostru, ieșitul la alergat), în loc să o adapteze la starea din ziua respectivă, cu puțină flexibilitate. Când vine vorba de adoptarea unor noi obiceiuri, puțin e mai bine decât deloc. În plus, odată ieșit(ă) pe ușă, în echipament de alergat, s-ar putea să apară și cheful/ energia, ca prin magie.

Alergarea – cel mai ieftin sport? Cât te costă să alergi?

Pe scurt, poate costa mai puțin sau mai mult, în funcție de ce variantă alegi. Una e bugetul pentru când alergi o dată sau de două ori pe săptămână, lejer, doar când e vreme bună și se aliniază planetele, alta e să participi la Spartathlon sau UTMB – nu te îngrijora dacă nu știi (încă) ce reprezintă aceste nume :D.

Bineînțeles, între cele două exemple pe care le-am dat sunt o mulțime de alte situații de viață și de bani, în funcție de frecvența cu care alergi, interesul, așteptările tale, finanțele pe care le poți aloca etc.

Acest articol se referă la alergarea pentru amatori și este scris din perspectiva mea de amatoare, care practică alergarea ca pasiune, în timpul liber, nu ca meserie.

Dacă alergi deja de ceva vreme, vreau să te întreb: ai calculat vreodată, până acum, cât te costă alergarea într-un an?

Nu contează suma în sine, ci e interesant dacă știi sau nu :), dacă ai făcut un calcul realist.

„Păi dacă mă apuc să calculez, mă las de alergat…”

Eu te provoc să faci un calcul începând de luna aceasta și să monitorizezi cât dai pe alergare în următoarele câteva luni, apoi să vezi ce părere ai despre rezultat.

De fapt, cred că este foarte folositor să știi în general pe ce cheltui banii și ce venituri ai, nu doar când vine vorba de alergare. E și mai bine dacă îi planifici și știi să-i organizezi în funcție de visurile tale de viață.

Țin minte și acum un articol pe care l-am scris în 2011, cu titlul “Fără obiective”. Era despre cum obiectivele ne limitează și ne fac să pierdem spontaneitatea, din cauză că ne concentrăm prea mult pe destinație, uitând de bucuria călătoriei propriu-zise. Chiar dacă în anumite situații obiectivele sunt necesare și utile, ele devin adesea o piedică în a face mai mult ce ne place, scriam atunci.

Apoi am mai trăit niște ani și, datorită alergării, mi-am nuanțat părerea (ca și în cazul altor subiecte de pe blog, dar despre ele, cu altă ocazie).

La început, o bună bucată de timp am alergat fără să urmăresc ceva anume, ca de ex. un rezultat mai bun la o cursă ori să fiu mai rapidă. Ieșeam la alergat când aveam chef, fără presiune sau așteptări. Nu știam ce e ăla pace, foloseam un ceas analogic (cu limbi), mă îmbrăcam cu haine din bumbac, gustul gelurilor îmi era străin.

Dar s-a întâmplat ceva. Să-mi cresc viteza și să scad timpii pe diferite distanțe a devenit un joc fascinant. Oare cât de mult pot să cobor PB-ul la semi? Dar la maraton? Câți km pot să fac în 12 ore de alergare (și mers)? Cum o fi să alerg pe munte? Aceste mici curiozități au început să ardă tot mai tare și ca să le fac față a fost nevoie să mă îmbrac cu haine diferite. La propriu și la figurat.

Chiar dacă mai târziu decât noile generații de alergători amatori, care se antrenează cu cap și cu îndrumare profesionistă de când intră în lumea alergării, am prins și eu într-un final gustul obiectivelor și planurilor.

Am fost încurajată de “marea descoperire” că planurile nu omoară spontaneitatea sau intuiția, pentru că pot păstra un grad de flexibilitate. Chiar dacă obiectivele reprezintă destinații, pe drumul spre ele pot face pauze și mă mai pot plimba prin alte locuri, bucurându-mă de micile opriri.

Cred că abordarea relaxată, fără obiective, a contribuit enorm la faptul că mă țin de alergare de peste 10 ani și că m-am lăsat adoptată de această lume. Sau, cine știe, poate m-a împiedicat să progresez mai repede. Eu sunt însă mulțumită de acest parcurs, cu pași mici și siguri.

1. Produse noi de nutriție și hidratare. În long runs încerc să testez câte un produs nou: un gel, un jeleu, un baton sau chiar un aliment pe care nu l-am mai încercat la alergare, pe lângă produsele pe care deja le folosesc constant. Poate fi vorba de un alt brand sau doar de o altă aromă decât cele cu care sunt obișnuită.

Sunt mereu curioasă să descopăr noi texturi și arome, ca să-mi pot varia “meniul” cât mai mult și să nu am surprize la concursuri. În plus, aceste teste mă fac să fiu mai entuziasmată de alergarea lungă.

Din experimentele de până acum, chiar și gelurile de la același producător pot fi foarte diferite în funcție de aromă – adică o aromă să-mi placă, alta, nu. În 2024 au fost pe gustul meu gelurile Precision (30 g carbo și 90 g carbo), 226ERS (50 g carbo unele sortimente), Maurten și piureurile Naak, cu gust un pic sărat. Le-am adăugat gelurilor SiS, Sponser și jeleurilor de fructe Decathlon, care deja sunt parte din nutriția mea de alergare.

2. Pungi reutilizabile, cu fermoar. Le folosesc pentru organizarea nutriției și a altor obiecte în cursele de ultramaraton și mi se pare că ajută mult. De obicei, pun într-o pungă geluri și alte produse pentru un interval de 3-4 ore, astfel încât să fie mai ușor accesibile pentru persoana de suport, care mi le dă pe parcursul cursei. Similar, am o pungă cu medicamente, plasturi & spray-uri, echipamente tehnice etc.

„Ce amator!”

Adică „Ia uite ce praf e, nu se pricepe deloc la X lucru.”

În limbajul curent, amatorismul este sinonim cu lipsa de pricepere, mai degrabă decât cu a face un lucru de plăcere, nu ca meserie sau pentru a excela.

Surprinzător, „amator” vine din latină, chiar din verbul amare – „a iubi”. Adică să faci lucrurile pur și simplu de dragul de a le face, din pasiune, pentru că îți place domeniul sau procesul în sine. Sigur, poți transforma anumite pasiuni în joburi sau măcar în surse extra de venit. Uneori s-ar putea să câștigi o sticlă cu vin (sau mai multe).

Pentru mine, în alergare, amatorismul înseamnă (și) mai multă joacă, relaxare, renunțare la perfecțiune și permisiunea de a greși mai des. Accentul pus mai mult pe bucurie, mai puțin pe rezultat. Să faci un lucru fără să urmărești obligatoriu să fii (cel) mai bun. Desigur, și profesioniștii pot trăi cu bucurie alergarea, iar amatorii pot să-și propună să obțină rezultate ambițioase; nu cred că e o situație de tipul “alb vs. negru”, pasiune vs. performanță, ci mai degrabă că se îmbină în proporții diferite, în funcție de moment și de fiecare om. Iar asta e ok.

Cred că e bine să avem și pasiuni pe care le facem din plăcere, chiar dacă nu au nimic productiv, inteligent, creativ sau extraordinar. Pentru mine, alergarea e o pasiune.

Cred că nu e nevoie sa fim mereu buni sau performanți în pasiunile noastre. Iar asta poate fi eliberator și motivant deopotrivă.

A fost o perioadă când credeam că planificarea omoară spontaneitatea și că alergarea ar trebui să fie despre cum simți, intuitiv. La fel hidratarea și nutriția pentru alergare. “O să mănânc când o să am nevoie în cursă, cum să știu de-acuma când îmi va fi foame?” Ei bine, după niște experiențe digestive mai puțin plăcute la concursuri de ultraalergare, mi-am dat seama că planul ajută mult. Și asta chiar dacă nu iese. Pentru că știu ce am făcut la cursa X, văd ce nu a mers și data viitoare pot să fac mai bine.

Da, știu, sunt alergători care merg după intuiție și le iese foarte bine (pe Courtney Dauwalter am auzit-o vorbind despre asta). Dar cred că e vorba mai degrabă de excepții, iar pe noi, muritorii de rând, ne ajută mult să avem niște liniuțe acolo, cu unele chestii planificate. “Ascultă-ți corpul” e un îndemn foarte util, dar uneori e bine să pui și rațiunea la lucru. Din timp.

Ultraalergarea m-a învățat să planific și să ajustez. Faptul că-mi fac un plan nu înseamnă că nu voi mai adapta pe parcursul cursei nutriția, hidratarea sau ritmul de alergare, dacă e cazul. Încerc să fac planificarea cât mai simplă și flexibilă, nu o obsesie pentru detalii. Am în minte regula celebră 80/20: 80 planificare, 20 spontaneitate.

Sunt conștientă și de faptul că oricât aș planifica, oricum pot apărea probleme în cursă. Asta e frumusețea curselor lungi: apar provocări la care nu m-aș fi gândit și e nevoie să găsesc rapid soluții, ca să depășesc obstacolele. Uneori le găsesc, alteori îmi dai seama ce ar fi fost bine să fac de-abia după ce se termină cursa. Dar e bine și așa, pentru că le pot aplica data viitoare.

Tu cum stai cu raportul intuiție vs. planificare în cursele de alergare?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

Cursele mele pe 2024 și câte un lucru care a rămas cu mine de la fiecare din ele (click pe denumire pentru a citi jurnalul detaliat al cursei):

1. Ultra Grande Amore – Balatonfured, Ungaria – 50 km– 4:16:26 PB – mi-a dat foarte multă încredere, deoarece am reușit pentru prima dată să cobor la 3:30 pe distanța de maraton, chiar dacă neoficial.
2. 6 ore Belgrad, Serbia – 58,73 km – am aflat că biscuiții nu sunt o alegere bună pentru cursele ultra scurte, în care vreau să alerg mai repede 🙂
3. Sport Guru Timișoara 21 km – 1:38:03 PB – cea mai relaxată cursă, am fost binedispusă, zâmbitoare și am reușit un timp bun.
4. Ultrabalaton Ungaria 211 km – DNF – nu știu dacă mi s-a tras de la prea multă mâncare solidă și insuficient sodiu sau de la altceva, dar acest DNF a fost (încă) o atenționare să-mi regândesc nutriția.
5. La Petrovaselo în vie 28 km– 2:39:10 – o cursă bună, semnul că mi-am revenit după Ultrabalaton. Mi-a readus încrederea în mine.
6. Maratonul Târnavei 21 km – 1:55:31 – alergarea prin soare nu e chiar așa de rea. Acest weekend a fost unul dintre cele mai plăcute din tot anul, pentru că am combinat alergarea cu vizitarea unei zone noi și a unui castel superb.
7. Căsoaia Bike, run & fun – Arad – 21 km– 2:14:40 – am rămas cu o febră musculară generoasă + julituri bonus 🙂
8. Arad Run 22,5 km – 1:47:58 – mi-a amintit de prima mea cursă mini-ultra (52 km, 2017), care s-a desfășurat cam pe același traseu.
9. 6 ore Sri Chinmoy Munchen, Germania – 64,220 km – n-am făcut PB la 6 ore, cum mi-am propus, dar a fost un antrenament excelent în ploaie.
10. Liberty Marathon Timișoara 42 km – 3:31:10 PB – m-am simțit neașteptat de bine, a fost o cursă reușită, cu amintiri minunate.
11. Hercules Maraton 21 km– 2:47:43 – degeaba e superb peisajul dacă eu trebuie să mă uit în jos, stresată pe unde calc, din lipsă de obișnuință pe munte. Potecile înguste și coborârile abrupte nu-s de mine.
12. Timișoara City Marathon 42 km– 3:33:11 – mi-am reconfirmat că sunt pe drumul cel bun cu maratonul.
13. 12 ore Zagreb, Croația – 124,990 km PB – cursa de care sunt cel mai mândră pe anul ăsta. Bonus, am făcut 66 km în 6 ore, cât PB-ul meu din 2023.
14. Aleargă România – cursă virtuală cu kilometri reali, necompetitivă, desfășurată pe tot parcursul anului – În 2024 am fost la a patra participare și m-am înscris la proba de 3.005 km (traseul circular al țării); am reușit să termin distanța la final de iulie, cel mai repede de până acum.

Care a fost cursa ta de alergare preferată din 2024? Dar cea mai importantă lecție învățată?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”