12 noiembrie, 12 ore și 121 km alergați în Zagreb, Croația

De ce să mă descalificați?! Am luat-o la fiecare tură pe altă alee pentru că n-am știut pe unde e traseul, dar de alergat, am alergat…” Din fericire, a fost doar un vis. Un coșmar, mai degrabă, înaintea cursei de 12 ore de alergare din Zagreb, care a avut traseul simplu și clar marcat.

După ultramaratonul de la Belgrad din primăvară, m-am gândit să mai alerg spre finalul anului o altă cursă de 12 ore, însă apoi m-am luat cu altele – să fac PB la maraton – și aproape am abandonat ideea. Totuși, văzusem pe DUV că în noiembrie va fi Campionat Național de 12 ore în Croația, unde se anunța și o cursă Open, adică pentru sportivii nelegitimați sau din alte țări. M-am gândit și răzgândit de multe ori, sub pretexte că: e drum lung până în Zagreb, e noiembrie, deci probabil va ploua, nu am suficiente alergări lungi etc.

Continue reading

Soare, frunze și cursa perfectă – AlerGând la Pădure 23 km

Când am fost la Reșița în iarnă spuneam că mi-ar plăcea să particip la AlerGând la Pădure și iată că așa am făcut 🙂 M-am înscris la proba de semimaraton, în acest caz 23 km cu 1100 m diferență de nivel, să-mi mai clătesc picioarele după atâtea maratoane pe asfalt. A fost a treia mea cursă de trail pe anul ăsta și am prins o zi bună, din toate punctele de vedere.

Foto: Razvan Ciuvelic

Era întuneric când am plecat din Timișoara spre Reșița, locul startului și am ajuns destul de devreme cât să nu ne grăbim. Easy like Sunday morning, nu?

Prima impresie plăcută a fost kitul, cu tricou fain și multe bunătăți în el. Unul dintre cele mai consistente kituri pe care le-am primit.

După ce noaptea anterioară fusese o atmosferă de Halloween, cu ceață și toate cele, ziua cursei a fost blândă cu noi (am înțeles că la fiecare ediție a fost așa). Deja era soare și călduț înainte de start, așa că mi-am dat jos un strat de haine și am rămas doar într-o bluză cu mânecă lungă. Tricoul ar fi fost mai potrivit, aveam să aflu pe traseu.

Continue reading

În linie dreaptă la Timișoara City Marathon – 42 km

În timp ce alergam la Timișoara City Marathon, cineva bătea mingea de zor… în stomacul meu. Să fi fost cele două bucățele de banane pe care le mâncasem mai devreme? Mi-am luat gândul de la asta și m-am concentrat să dau din picioare, că mai era ceva drum până la finiș.

Anul ăsta am participat în sfârșit la Timișoara City Marathon, un eveniment foarte fain organizat de Alergotura, cu 4 probe: 3 km, 10 km, semimaraton și maraton. Ce mi se pare special la această competiție este că startul se dă din afara orașului (la semi – Sânmihaiu Român și la maraton – Otelec, aproape de granița cu Serbia) și faptul că o bună bucată din cursă e aproape în linie dreaptă: 32 de km la maraton și 11 km la semimaraton, pe pista de biciclete România-Serbia.

Am ales maratonul, mai ales că la Otelec nu fusesem niciodată; doar până în Sânmihai ajunsesem la o alergare. Mi se pare inedit ca la un maraton să alergi peste 30 km fără întortocheli. Unii ar zice că e monoton, însă mie mi-a plăcut.

Deși startul a fost la ora 9:00, din motive de logistică m-am trezit la 5:30, iar la 8:00, când de-abia răsărea soarele, eram deja în Otelec, cu autobuzul pus la dispoziție de organizatori. Pentru mine partea asta de transport și organizare e destul de stresantă și mai mult am emoții din cauza ei, decât pentru cursa propriu-zisă.

După PB-ul de la Liberty, acum nu am avut vreun target îndrăzneț, ci mi-am dorit să fiu cât mai aproape de timpul de atunci.

Am început cu o urcareee, apoi cu puțin pământ, pentru ca imediat să ajungem pe pista de biciclete. Ne-am răsfirat repejor, fiind doar 30 de oameni, însă am păstrat în raza vizuală câțiva alergători din fața mea. Am menținut un ritm de 5:08 pe primii 10-12 km, destul de confortabil, deși a devenit evident pentru mine că ditamai rucsacul pentru hidratarenu fusese o idee bună. Măcar am avut gelurile la îndemână, în buzunarele din față.

În noaptea de dinainte plouase, așa că aerul se simțea încă umed, în compania unui vânticel de toamnă. Vremea mi s-a părut excelentă pentru alergat. Mi-a plăcut traseul pe pista de biciclete, destul de sălbatic, cu excepția câtorva case și a celor care ieșiseră la pescuit sau plimbat. Și ce mi-a plăcut și mai mult a fost că n-am dat peste dulăi agresivi 😀

Probabil luasem prea devreme gustarea de dinainte de cursă, pentru că după nici o oră de la start mi-am dat seama că mi-e foame. Foame la modul că începuse să mă doară stomacul, iar ceva îmi spunea că un gel nu ar fi suficient. Am luat niște bucăți de banană de la punctele de hidratare, am băgat niște apă, însă a devenit tot mai greu să mențin ritmul cu stomacul încercând să-și facă meseria. Plus că gambele deja începuseră să se îngreuneze.

Mi-am dat seama curând că n-o să pot să țin ritmul ăsta sau pe-aproape până la final, așa că următorii 10 km m-am resemnat cu 5:14, apoi am scăzut treptat spre 5:25. Am stors încă un gel printre dinți și am renunțat să mă uit obsesiv la ceas sau să-mi estimez timpul final.

Spre deosebire de Liberty, am zăbovit câte puțin la punctele de hidratare să beau apă, deși aveam la mine apă cu electroliți (spoiler: m-am întors cu 3/4 din ea acasă…). Probabil a fost o scuză ca să-mi iau micro-pauze de odihnă.

(În afara orașului marcajele au fost minimaliste, ca să zic așa. Cred că ar prinde bine niște indicatoare/ marcaje la podul de la Utvin; am dedus pe unde trebuia să o iau pentru că vorbisem cu alergători care mai participaseră la cursă, că altfel aș fi fost confuză. Un alergător care vine prima dată la cursă, mai ales dacă n-a mai fost pe pista de biciclete, nu cred că ar ști pe unde merge traseul. În Timișoara am văzut suficienți voluntari care să indice drumul, alături de garduri și benzi care închideau alei/ străzi.)

Distracția s-a terminat la km 34, când eram deja în oraș, pentru că traseul a șerpuit pe sub poduri, ceea ce a însemnat niște și urcări. Nu de speriat, ci suficient cât să-mi amintească de lipsa antrenamentelor cu diferență de nivel.

Au trecut și podurile, am rămas pe lângă Bega, pe alei mai cunoscute, numărând cu ardoare kilometrii până la finiș. Știam că urmează și o plimbare (tocmai) prin Parcul Regina Maria, așa că nu m-am amăgit. Ce mi-am propus în acele momente a fost să nu o dau pe mers, ci să continui să alerg, chiar dacă mai încetuț, altfel cred că se opreau de tot motoarele. O să vină el, finișul, trebuie doar să dau acolo din picioare.

Cum alergam eu cătinel prin Parcul Copiilor, cu gândul la S24H (apropo, ediția 2023 va avea loc pe 20-21 mai!), văd că pe partea cealaltă a Begăi mai vine o maratonistă – din cele 6 câte am fost (mulțumesc de încurajare, Dana M.!) -, așa că am un moment de zvâc și cobor iar sub 5:30.

Urmează pasajul Michelangelo, unde e liniște și întuneric. Așa, în stil purgatoriu. Noroc că finișul e aproape, iar eu mă simt reînviată când intru pe stadion. Reînviată mental, dar cu multă oboseală în picioare și cu gândul la mâncare solidă, că de geluri mi se luase.

După ce am băut apă cu nesaț, am fost la cantină să revendic fasolea cu ciolan și castraveții murați (din fericire, ciolanul era separat, deci s-a putut și fără). Înăuntru era cald, iar mâncărica asta a picat cum nu se putea mai bine, după o cursă cu dulcegării (știu că există și geluri sărate, aveam chiar unul la mine, însă tot gel e). Am apreciat că la finiș a existat și cașcaval, deci ceva sărat, pe lângă mere, struguri și alte chestii dulci.

Dar m-am luat cu mâncarea și am uitat de cifre!

3:44 timpul oficial. Hm. Locul 3 la Open și tot locul 3 la categoria de vârstă. Din 6, respectiv 3 fete. Ce să-i faci, uneori mă vizitează și pe mine norocul.

Ceasul mi-a arătat 41,8 km, dar zău că nu m-am supărat 😀 Mai ales că la cele două maratoane anterioare (Wizz Cluj și Liberty Timișoara) am depășit cu câteva sute de metri cei 42,195 km, deci se compensează.

Una peste alta, mi-a plăcut alergarea pe malul Begăi și atmosfera de la Timișoara City Marathon. Acum ar trebui să mă antrenez la băut vin, ca să fac față premiilor de anul ăsta :))

42 km cu PB la Liberty Marathon Timișoara 2022

După varză a la Cluj mi-am învățat lecția și la Liberty Marathon n-am mai pornit ca berbecu. Tot la proba de maraton – 42 km am participat, dar acum mi-am temperat entuziasmul la start.

Anul acesta, Liberty Maraton Timișoara și-a schimbat traseul, astfel că la maraton au fost 4 ture x 10,5 km, în loc de 3 x 14 km, cum a fost în 2021. Marcarea traseului mi s-a părut mult mai bună și a ajutat, mai ales în Libertății, str. Alba Iulia și Victoriei. De câteva urcări n-am scăpat, am avut și niște viraje cam bruște, dar per total mi-a priit mica reorganizare a traseului.

Continue reading

Brașov Running Festival 2022 – 10 km și un start confuz

Dacă tot eram în zonă, am zis să bifez o alergare scurtă la Brașov Running Festival, așa de final de septembrie. O competiție Elite, la startul căreia s-au așezat nume grele ale atletismului, inclusiv din țări africane.

Foto: Brasov Running Festival

Nu-mi aminteam când am alergat ultima dată o cursă de 10 km. Noroc că scriu pe blog despre competițiile la care particip, așa că am găsit un 11 km prin 2017, când eram în recuperare după o accidentare. Mă rog, ideea e că nu prea gust distanțe din astea unde-mi vărs plămânii doar pentru scurt timp, dar am zis că o excepție e binevenită.

Mi-a plăcut mult zona unde s-a desfășurat cursa – cartierul Coresi din Brașov, care mi s-a părut organizat și aerisit. Am remarcat o alăturare simpatică: blocurile și clădirile noi conviețuiesc cu urme ale simbolurilor dintr-o altă epocă.

Continue reading

Vânătoarea de comori arhitecturale – joc pentru exploratorii urbani

“Vânam” de mult o vânătoare de comori arhitecturale, așa că tare m-am bucurat să aflu că va avea loc una la Timișoara, într-un weekend în care sunt în oraș.

Ediția aceasta s-a desfășurat în cartierul Elisabetin, unde mai fusesem într-un tur ghidat, deci bucuria a fost cu atât mai mare, gândindu-mă că am ocazia să “aprofundez” cele aflate atunci.

Vânătoarea de comori arhitecturale este un joc pe echipe de (re)descoperire a detaliilor arhitecturale dintr-un cartier sau oraș, detalii pe care adesea le trecem cu vederea (clădiri, ferestre, statui, balcoane, ornamente etc.). Este similar cu un treasure hunt sau un city quest.

Cum se desfășoară? Fiecare echipă primește o hartă cu zona de explorat (printată, cât de tare?!), indicii, regulamentul și câțiva termeni de arhitectură explicați. Apoi, timp de 2 ore, echipele caută și fotografiază locurile/ detaliile, ținând cont de indicii. Fiecare își face traseul propriu, nu există o ordine anume, important e să identifici cât mai multe puncte descrise prin indicii.

Continue reading

Bucuria finișului la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022

Foto: Wizz Air Cluj Napoca Marathon

Fotografia asta e reprezentativă pentru cursa mea de la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022. Pare că merg și cam asta am făcut o bună bucată de traseu :))

Mă tot uit la statistici și mă gândesc ce-a fost în capul meu. Cred că m-a lovit o amnezie temporară și am uitat că un maraton are 42 km, nu 10.

Am luat startul pentru a treia oară la Maratonul de la Cluj, la proba de maraton, pe un traseu puțin modificat față de anii anteriori, format din două bucle a câte 21 km. Fără paceri, de data asta. Pasta Party a fost doar Party, că pastele se terminaseră, însă mi-a plăcut tricoul din kit – arată bine și materialul pare comod.

Duminică dimineața am pornit cu emoții, dar și energie-n picioare, la gândul că sunt mari șansele de PB (sub 3:43), am apă suficientă în rucsac și vremea e răcoroasă. Pe rând, s-au spulberat toate trei.

Continue reading

Traseu cu cetăți medievale: Biertan, Cârța, Câlnic

Vizita de anul trecut de la Cetatea Feldioara (lângă Brașov) mi-a trezit pofta de admirat și alte cetăți medievale și biserici fortificate. Am rămas în Transilvania, dar am mers mai spre vest și de data asta am pus pe listă Biertan, Cârța și Câlnic.

Biertan

Înainte să le iau pe rând, trei impresii generale despre aceste trei obiective:

  • Influența sașilor se simte în arhitectură și organizare. Din ce am citit, zona cu influență săsească din Transilvania acoperă părți din județele Brașov, Sibiu, Mureș și Alba. Deși am găsit străzile goale (era în miezul unei zile călduroase de august), m-a impresionat cât de îngrijite și curate sunt satele din zonă, cu flori pe margine și case plăcute, deși nu foarte mari.
  • Am apreciat enorm bunul gust și absența kitsch-ului, elemente pe care rar le găsești la obiectivele turistice mai celebre. Poate pentru că aceste cetăți nu sunt încă foarte vizitate (din păcate) și au fost restaurate cu cap, își păstrează personalitatea și autenticitatea.
  • Construcțiile fortificate se văd impresionant de sus, dintr-o perspectivă panoramică sau din dronă, însă de la nivelul solului sau din interior trebuie să faci un exercițiu de imaginație pentru a le recunoaște din pozele de pe Internet. Oricum, oferă niște priveliști minunate spre satele și dealurile din jur, iar sentimentul este unul foarte liniștitor.

Biserica fortificată Biertan

Când am ajuns în Biertan, sat situat aproape de Mediaș, eram moleșită bine din cauza căldurii, așa că primele gânduri au fost de tipul „Ce caut eu aici în toiul verii??”. M-am mai dezmeticit când am intrat în biserică, la răcoare, și am auzit-o pe doamna ghid povestind despre istoria construcției.

Continue reading

Ce e de văzut în Mediaș (mai multe decât ai crede)

Despre Mediaș știam doar că e aproape de Sibiu și are un centru cu aer medieval. Și cum la Sibiu mai fusesem, am ales Mediașul ca oprire pentru o ieșire de weekend, în ideea de a explora un loc nou. A fost o alegere excelentă!

Am ajuns în Mediaș vineri seara și după ce ne-am cazat am pornit spre centru. Am găsit parcare liberă chiar aproape de Piața Regele Ferdinand I și cum am coborât din mașină am căscat ochii mari văzând clădirile frumos renovate, în culori delicioase, cu obloane. Am dat ocol parcului din mijloc, apoi ne-am pierdut pe străduțe, din dorința de a simți mai bine sufletul acestui orășel. Nu am putut rezista unui cotlon cu indicatorul str. Bisericii, așa că am urcat cele câteva trepte spre cetate.

Ne-am trezit nu la biserică, ci pe o altă stradă, mărginită de case mici, unde aproape că puteai să atingi liniștea. Ce mi s-a părut șocant de frumos a fost calmul de pe aceste străduțe și faptul că există și case în fața cărora NU sunt parcate mașini, deci poți face poze fără să ai porțile ascunse. Nu știu în câte locuri te mai întâlnești cu șansa asta.

Continue reading

Căsoaia Bike Run and Fun 2022 – Semi semi-montan

Nu știu dacă e chiar munte la Căsoaia sau doar dealuri mai îndrăznețe – de aici și porecla de semi-montan. Iar primul semi din titlu e de la cei 21 km ai cursei pe care am alergat-o de curând. Mă rog, mers și alergat.

În ultima vreme am participat la puține curse de alergare, dacă e să compar cu perioada de dinainte de 2020; în ultimii 2 ani jumate, montanele au lipsit cu desăvârșire din meniul meu de alergare, în sensul că din 2019 nu mai țopăisem pe vârfuri de munte (a se citi “urcat cu gâfâieli și coborât cu frâne”). Antrenamente cu diferență de nivel, ioc. Am mai simțit “glasul pământului” la curse de trail de tipul Lunca Timișului sau Petrovaselo, unde porțiunile de fals plat m-au scos din ritm de fiecare dată, deși diferența de nivel n-a fost semnificativă.

Cu cei 21 km și 750 m diferență de nivel, Căsoaia Bike Run and Fun se anunța a fi un bun surogat pentru cursele montane. Startul/ finișul a fost la Tabăra Căsoaia, jud. Arad, adică relativ aproape de Timișoara, cât să fie vreme de venit în dimineața cursei, fără cazare. Am apreciat că startul a fost la ora 10:00, deci timp suficient de ajuns… chiar dacă rătăcești un pic drumul.

Continue reading