Category Archives: Sufleţel

Tu de ce te plângi?

Ți s-a întâmplat să auzi oameni care se plâng non-stop, de toate lucrurile posibile și imposibile? De trafic, șefi, prieteni, vacanțe, vreme (indiferent că e cald sau frig) etc.

Ah, stai, ești unul dintre ei? 😀

De ce se plâng oamenii?

cactusi-in-santorini

Pentru că e un mod de a ne conecta cu ceilalți, de a căuta alinare, de a ne elibera de o povară. De multe ori nu vrem soluții, ci doar să fim ascultați. În plus, lucrurile care ne nemulțumesc ne unesc adesea mai ușor decât pasiunile (vezi mobilizările masive când vine vorba de anumite probleme grave).

Acum, vreau să fie ceva clar: consider că nu e nimic rău în a te plânge! E bine că-ți externalizezi sentimentele, că reușești să spui și altora prin ce treci, că-ți lași emoțiile să iasă la suprafață.

Ce e nasol e că, adesea, după episodul ăsta de lamentări nu urmează nimic, nicio acțiune care să schimbe sau să îmbunătățească subiectul plângerii tale.

Treptat, făcând asta constant, lamentările ajung să se tranforme întru-un obicei. Așa că ajungi să găsești o problemă în orice soluție, cum se spune, în loc să fie invers. Iar asta lasă de obicei în urmă o senzație ca după o mahmureală și un gust amar.

Continue reading

Orice pasiune are și părți neplăcute

Văd în jurul meu tot mai des tendința de a idealiza o pasiune, o profesie sau o carieră, ca și cum ar fi răspunsul perfect la orice. De parcă atunci când îți găsești „acel ceva” vei fi fericit tot timpul, iar în jurul tău vor pluti inimioare pufoase și roz.

Un pic de realitate:

Indiferent cât de pasionat ești de ceea ce faci, vor mai exista părți inconfortabile care te fac să te iei cu mâinile de păr. Da, îmi place să scriu, să lucrez pe cont propriu din confortul casei mele, dar și sunt și momente când mă lasă inspirația, nu reușesc să comunic cu un client sau simt nevoia de companie.

Continue reading

Lista pentru stare de bine

Astăzi mi-am propus să scriu despre un instrument util când te confrunți cu tristețe, stres, indispoziție sau lipsă de productivitate. Este vorba despre o listă self-care, cu activități care îți fac plăcere și te ajută să-ți „restaurezi” starea de bine.

idei de relaxare

Așadar, când ești într-o dispoziție bună, ia-ți câteva minute să faci un brainstorming și să notezi câteva dintre activitățile care te bucură. De preferat să:

  • fie ușor de făcut
  • nu solicite multe resurse sau energie
  • aibă o conotație pozitivă (să nu încurajeze excesele sau comportamentele nocive)

Și nu, nu e musai să incluzi mersul la spa sau masaj, dacă acestea nu sunt pe placul tău.

De exemplu, pe lista mea am inclus:

Continue reading

8 lucruri pe lista de sfârșit de an 

Gata, încă un an aproape s-a dus! Și cred că ar fi o idee bună să-ți închei socotelile cu el, ca să fii pregătit de 365 de noi zile magice. Mai jos găsești o listă cu propuneri de activități simple, utile în organizarea pentru noul an. Să-ți fie cu folos!

1. Închide buclele

Alocă o zi în care să “închizi buclele” de anul acesta. Adică să te ocupi de chestii pe care le-ai amânat mereu din diferite motive, fie pe plan personal sau profesional. Poate fi vorba de un obiect ce trebuie reparat, sortat haine, făcut o programare, pregătit o prezentare, trimis un mesaj cuiva, curățenie în debara sau într-un sertar, știi tu 🙂

Fă un mic brainstorming și scrie o listă cu lucrurile pe care vrei să le rezolvi, apoi treci la bifat. Dacă nu se pot rezolva pe loc, programează-le pentru o dată anume, însă nu le lăsa suspendate într-un To Do cețos.

Continue reading

10 întrebări pentru final de an

Deși în orice perioadă putem privi puțin în urmă pentru a ne realinia cu viața noastră, parcă suntem mai motivați să tragem linie la finalul unui an, ca să concluzionăm cum au fost pentru noi ultimele 12 luni.

De ce e bine să facem o „recapitulare” la final de an?

Pentru că astfel suntem mai aproape de o viață trăită cu intenție (intentional living), adică una în care trăim în conformitate cu valorile noastre și ne asumăm răspunderea pentru alegerile pe care le facem. Ne luăm viața în propriile mâini, cum s-ar spune.

10 întrebări pentru final de an

Așa devenim proactivi și conștienți că nu e suficient să ne dorim și să așteptăm să primim de-a gata, ci că este nevoie să facem noi înșine ceva pentru a obține ce vrem. Ne putem construi/ crea viața într-o mai mare măsură decât credem, dar asta nu se va întâmpla dacă doar ne plângem. De acord, nu putem controla totul, însă hai să ne concentrăm deocamdată pe ce putem face și s-ar putea ca restul să vină mai ușor 😉

Continue reading

Prioritățile se schimbă. Și e ok

Poate nu știți, dar într-o altă viață am fost pasionată de pictură. În generală și liceu am participat la o grămadă de concursuri, am luat premii și am avut chiar expoziții personale. Însă la facultate am găsit alte lucruri cu care să-mi ocup timpul liber (hoinărit și descoperit Bucureștiul), așa că latura mea artistică a luat o pauză.

Am avut ani în care m-am plimbat la greu, trăiam pentru vacanțe și m-am scufundat cu plăcere în atmosfera din alte orașe și țări.

prioritati

O altă perioadă m-am focusat pe ce înseamnă să mănânci sănătos, rețete și moduri prin care să mă împrietenesc cu alimentele mai hrănitoare. No more supe la plic, ca în facultate 😛

Mai ușoară cu câteva kilograme, am pornit blogul și m-am apucat serios de scris, iar treptat am transformat asta într-un „job”, amintindu-mi că, totuși, am terminat Facultatea de Comunicare și PR.  Continue reading

Fii bine tu cu tine

Ce crezi despre tine, ești o companie plăcută?

Tu pentru tine, adică. Nu pentru ceilalți. Ești o companie plăcută tu pentru tine?

Cât de confortabil ești cu propria persoană? Te plictisești repede de tine sau te “suporți” cu brio? Îți asculți gândurile sau le acoperi cu muzică, scroll pe Facebook ori alte activități, doar-doar să nu-ți auzi vocea interioară?

“Merg dacă mergi și tu”. “Mă înscriu la cursul x doar dacă vine și y”. “Nu mă duc singur(ă) acolo.” Să ne înțelegem, aceste fraze nu sunt rostite cu referire la locuri sau situații periculoase, ci în momente în care evităm să ne asumăm propriile dorințe, dând vina pe alții pentru ezitarea noastră.

Cred că a te simți bine cu propria persoană te ajută mult să-ți construiești încrederea în tine. Astfel, devii o persoană pe care știi că te poți baza în majoritatea situațiilor și nu aștepți mereu să vină cineva să te “salveze”, ca pe o făptură neputincioasă.

Înseamnă să ai curajul să-ți asumi dorințele și să fii gata să ți le îndeplinești, fără a mai aștepta ca ajutorul să vină din exterior, fără a învinui pe altcineva pentru neîmplinirile tale.  Continue reading

O zi cu antrenament și aventură în munții Ciucaș

Pentru că se apropie cursa de alergare montană CiucașX3, iar pe mine deja mă mănâncă tălpile gândindu-mă la ea, m-am alipit unui grup de (viitori) ultramaratoniști montani porniți pe recunoaștere de traseu + antrenament.

Într-o zi de sâmbătă ce se anunța a fi însorită, am pornit spre Cheia de Prahova, locul unde în septembrie ia startul aventura CiucașX3. Anul acesta va fi pentru a treia oară când voi zbur(d)a pe coclaurii de la Ciucaș, iar ce s-a întâmplat acum a fost un “aperitiv” binevenit.

peisaje ciucas

Nu știam exact pe unde urma să mergem în recunoaștere, însă m-am bucurat când am aflat că escapada noastră va include porțiuni din traseele de ultra, maraton și semimaraton. Mă așteptam mai mult la o drumeție decât la un antrenament, dar oamenii erau puși pe treabă, așa că ritmul a fost mai alert. Ceea ce a picat tocmai bine: și-așa voiam eu un long run weekendul ăsta, cei 36 km pe drumuri de munte au venit ca super-alternativă la aleile din parc.

Începe aventura!

Am lăsat mașina în Cheia și, după un brunch ad-hoc, am început traseul cu entuziasm. Am alternat mersul cu alergatul și vorbitul, deci atmosfera s-a destins suficient cât să mă simt mai mult ca la drumeție, decât la un antrenament de munte. Până când – bum! am ajuns la urcarea despre care se spune că e cea mai criminală din traseul de ultra: cea spre culmea Gropșoarele. Cu ochii după marcajele bine camuflate de copaci și stânci, am făcut o incursiune neprevăzută într-un “lan” de urzici, să ne pregătim picioarele cum trebuie pentru urcare.  Continue reading

O provocare, 30 de zile

30 de zile fără zahăr, o săptămână fără social media, o lună în care bei minim 2 litri de apă pe zi.

Poate ai văzut pe Facebook sau ai citit pe diferite bloguri despre provocări pe care oamenii și le asumă pe o anumită perioadă de timp (o săptămână, 30 de zile, 6 luni, un an). Te întrebi probabil ce e cu ele, la ce folosesc. De ce ai renunța la niște lucruri care poate îți aduc bucurie, fie și pentru o perioadă scurtă de timp?

provocare

Anii trecuți am urmat și eu două provocări – fără shopping (2013), apoi fără zahăr (2017), iar ambele m-au pus pe gânduri. Marea revelație? Mi-am dat seama cât de maleabil este comportamentul nostru; după câteva zile, devine tot mai ușor să te adaptezi la o nouă situație și să deprinzi noi obiceiuri.

În cazul meu, lunile fără shopping m-au făcut să fiu mai atentă la cumpăratul hainelor – chiar și acum, după 5 ani de la acest experiment, mă gândesc bine dacă am într-adevăr nevoie de bluza/ rochia/ tricoul/ pantalonii respectivi. Și de obicei răspunsul este nu :))

După provocarea cu zahărul mi-a devenit mai ușor să dau skip unui desert, dacă nu mi-e poftă de el. Acum consum zahăr ocazional, însă mult mai rar și mai conștient decât înainte.

De ce să încerci o provocare pentru 30 de zile? 

Continue reading

Cele mai valoroase lecții învățate de la alergare

La pachet cu endorfinele, alergarea vine cu o porție de lecții pe care poți să le “furi” și să le aplici în viața de zi cu zi. După câțiva ani de activitate fizică regulată, am descoperit câteva idei care-mi dau curaj și în afara alergării:

lecții alergare

Foto: Irina Anton, Fisheye

  1. Cu pași mici, dar constanți, imposibilul poate deveni posibil

De mult ori am gândit că n-aș putea niciodată să fac lucrul X sau Y. Dar ce-ar fi dacă aș încerca ceva ce mi se pare imposibil și aș reuși? Păi simplu, aș avea mai multă încredere să spun “da” și altor provocări și mi-ar crește încredere în mine. Fără să-mi dau seama, asta am făcut cu alergarea.

Când mă antrenam pentru primul semimaraton (21 km), mi se părea teribil de greu (= imposibil) să alerg un maraton (42 km). Din curiozitate mai mult, am continuat să mă antrenez și până la urmă am reușit. Ba chiar am trecut de maraton. Mi-am dat seama atunci că multe dintre lucrurile pe care ni le dorim se pot dobândi prin exercițiu, făcând pași mici, dar siguri în acea direcție. Așa se construiesc obiceiurile și se antrenează noi abilități.  Continue reading