Category Archives: Food

Nuremberg: Restaurante și cafenele preferate

În cele câteva zile petrecute la Nuremberg, am trecut pragul câtorva locuri care m-au încântat prin atmosferă și/ sau mâncare și m-au făcut să mă simt relaxată, cu adevărat în vacanță.

La Rustika

În română, numele ăsta îmi sugerează o mâncare tradițională și un loc foarte… rustic. De aici și rezerva mea inițială de a merge la cină acolo. Ei bine, Rustika din Nuremberg e un restaurant rafinat, dar fără să fie pretențios, ci dimpotrivă, super-cosy. E specializat în pește și carne, cu feluri de mâncare diverse. Partea faină a fost că, stând lângă geam, am surprins o ninsoare cu fulgi maaari, care a făcut și mai plăcută seara.

Continue reading

Două locuri cu mâncare delicioasă în Munchen (+ 2 bonusuri)

A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.

După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.

Restaurant thailandez Kun-Tuk

Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).

Continue reading

Prin Budapesta: fără chef de fotografiat, dar cu chef de plimbat

A doua mea vizită în Budapesta, la final de noiembrie, m-a prins cu o lipsă totală de chef de fotografiat. Plus că…

  • sunt peste tot clădiri superbe și ar fi fost obositor să le privesc doar prin camera telefonului.
  • mi-au înghețat degetele și prin mănuși. Să mi le scot pentru poze era ieșit din discuție.
  • mi-am ținut telefonul în rucsac și mi-era lene să-l scot.

Mă rog, tot felul de pretexte 🙂 Probabil eram obosită după un an fără prea multe zile de vacanță și mi-am dorit doar să mă plimb și să admir clădirile, fără să mă chinui să prind unghiul potrivit. Asta nu înseamnă că n-am făcut deloc poze, ci doar că numărul lor a fost extrem de redus, raportat la cât mi-a plăcut orașul.

Continue reading

Din nou în Cluj-Napoca – surprize și 2 restaurante faine

Prima dată am fost în Cluj-Napoca în 2012 (!), într-un iulie leneș, când orașul dormita, cu străzile pustii și liniștea plutind în aer. Au urmat apoi încă două vizite rapide, cu ocazia Maratonului, alergat de fiecare dată cu mare bucurie și chiar un PB, la vremea aceea.

9 ani mai târziu de la prima întâlnire cu minunatul Cluj, am revenit pentru un weekend plănuit slow, cu multă relaxare și plimbări tihnite. De data asta, am găsit Clujul în ținută de petrecere.

Traficul m-a șocat cel mai tare. Aglomerația din centru era la concurență cu Bucureștiul, cel puțin la nivel de luna august. În plus, terasele din Piața Unirii erau multe și pline, spre deosebire de vizitele mele trecute, când bătea vântul – la propriu și la figurat deopotrivă.

Străzi care altă dată erau șantier acum sunt refăcute și au inclusiv pistă de biciclete, iar construcții renovate le vezi la tot pasul în centru. Unele sunt în lucru, cu fațadele sau turnurile acoperite de cearșafuri, așteptând să-și arate noul look fresh (inclusiv biserica Sf. Mihail). Cât mai curând, sper.

Continue reading

Restaurant Szikra – creativitate și gust în Sf. Gheorghe

Despre Restaurantul Szikra am citit în DOR, apoi am auzit numai de bine și de la diverse alte persoane. Așa că mi-am făcut drum prin Sf. Gheorghe (jud. Covasna) și am luat un prânz de vis în curtea lor liniștită, printre floarea-soarelui și alte plăntuțe necunoscute mie.

“Szikra” înseamnă “scânteie” în limba maghiară, iar în meniul restaurantului sclipesc feluri de mâncare reinterpretate și combinații neașteptate de ingrediente. Mâncarea se bazează pe ingrediente locale și se evită risipa, folosindu-se creativ tot ce se poate.

Când merg la restaurante cu meniu îndrăzneț, ca acesta, îmi place să comand mâncăruri mai neobișnuite. Așa am făcut și aici, unde am ales (și împărțit la doi):

Continue reading

Ce locuri am mai descoperit în București (august 2021)

Chiar dacă m-am mutat la Timișoara, mai vin în vizită prin București să-mi revăd prietenii și să gust din atmosfera orașului care mi-a fost casă pentru 15 ani. Vara asta am avut parte de câteva experiențe gastronomice și vizuale interesante, așa că am zis să povestesc pe scurt despre ele.

Priveliște de pe Arcul de Triumf

Am aflat prin vară că Arcul de Triumf se poate vizita gratuit, în fiecare weekend și în zilele de sărbători legale, în perioada 5 iunie – 17 octombrie 2021, între orele 11:00 – 22:00. Așadar, n-am stat multe pe gânduri și am urcat într-o după-amiază foarte călduroasă de weekend, curioasă de priveliște.

După multe trepte, am ajuns sus, de unde Bucureștiul apare ca o oază de verdeață. Asta pentru că se vede Parcul Herăstrău din apropiere (pardon, Parcul Regele Mihai I) în toată splendoarea sa și copacii de pe Kiseleff și bulevardele vecine. De-abia mai departe se întrezăresc clădirile de birouri, blocurile cenușii și noua catedrală, care cred că deja a devenit cea mai vizibilă construcție din oraș.

Continue reading

Prânz și #slowlifeardelenesc la Conacul Archia

Uneori, întâmplarea te duce în direcții minunate. Așa a fost în cazul meu Conacul Archia. L-am găsit căutând pe Google Maps un loc de luat masa aproape de Deva (pentru ieșirea din weekendul în care am vizitat Parcul Dendrologic Simeria și Deva).

Nu aveam nevoie de cazare, ci doar de un loc drăguț de servit prânzul, iar Restaurantul Carol de la conac părea locul potrivit.

Așadar, am urcat cu mașina pe un deal de la marginea orașului Deva, presărat cu vile de tot felul, unele încă în construcție. Intrarea la conac este fix la intrarea în localitatea Archia.

Am descoperit aici un domeniu în toată regula; pe lângă conac și restaurant, Archia include: piscină, zonă de echitație, hamace, iaz, pavilioane, teren de mini-golf, loc pentru foc de tabără și colțuri de relaxare.

Continue reading

Surprizele din Deva

La Deva mai fusesem acum ani buni (în 2016) – mai exact la Cetate, când de-abia se renovase, și am povestit într-un articol despre panorama superbă și dealurile verzi care se văd în jur.

Acum am revenit în oraș și bineînțeles că am urcat din nou la cetate.

Fiind weekend și vreme cu soare, mulți plimbăreți îi explorau zidurile. Mi s-a părut că față de data trecută s-au mai făcut lucrări și s-au deschis și alte zone publicului, alături de tăblițe explicative. Mi-ar fi plăcut un pic mai multă poveste și istorie, care să îmbrace datele seci despre construcție, însă e de apreciat ce s-a făcut până acum. Mai sunt porțiuni care probabil urmează să fie deschise pentru vizitare.

Continue reading

Bistro Naru sau cum să încetinești ritmul

Nu mai știu cum am dat peste bistroul Naru din Timișoara, dar țin minte că m-au cucerit pozele cu mâncăruri delicioase. Mi-am programat o vizită și, după o tentativă eșuată (nu văzusem că luni e închis), a doua oară a fost cu noroc și multă încântare.

Naru e fix în centru, pe str. Matei Corvin 3, la un zâmbet distanță de domul galben din Unirii (acum în renovare). Intrată pe poarta discretă, am ajuns într-o curte de vis, cu o grămadă de detalii care mi-au luat ochii.

De prima oară când m-am aflat în curtea de la Naru, am simțit că vreau să pun pauză la timp. Să pun pauză și să-mi folosesc simțurile mai conștient, mai profund.

Continue reading

Papile în extaz la NOUA bucătărie românească

Unii merg la spa, alții fac maratoane de seriale, alții își fac o coafură nouă. În cazul meu, când vreau să mă răsfăț, ador să trec pragul unui restaurant mai diferit.

Despre NOUA, restaurantul cu preparate inspirate din bucătăria românească și reinterpretate, citisem mai demult în DoR. Am admirat în poză hartă României sub formă de “platou”, cu feluri miniaturale de mâncare, pe care trebuie să le așezi în zona de unde provin. Așa că atunci când o prietenă mi-a propus să mergem la NOUA, am zis “Da!”. Sau, ca s-o citez pe ea “Da!, apoi Poate.. apoi Mbine, hai, apoi Mda, apoi Wow :))”.

Am ajuns la restaurant într-o duminică seara. Aici totul e o poveste, de la blănițele moi cu care este tapetat un perete, până la tacâmurile de pe masă și vesela lucrată manual din ceramică, de la Poemi. Atmosfera asta te îmbie să guști mai pe-ndelete mâncarea, să simți aromele și fiecare textură și să încerci să ghicești bucatele misterioase care îți sunt puse în față.

Umblă vorba-n târg despre restaurantele de acest fel că porțiile sunt prea mici și că pleci fără să te saturi. În cazul meu, ce am luat mi-a fost suficient și cred că asta se datorează și faptului că am admirat și mirosit din plin, iar apoi am savurat cu atenție fiecare îmbucătură. Adică am mâncat așa cum e recomandat să mâncăm la fiecare masă.

Continue reading