Author Archives: Andra :)

Cum a fost pentru mine să scriu 24 de zile despre alergare

“24 de zile despre alergare” este un proiect personal de care am fost entuziasmată încă de la început, pentru că îmbină două dintre plăcerile mele actuale: scrisul și alergatul.

Dar entuziasmul a crescut și pe parcurs. Dacă la început mă întrebam despre ce o să scriu atâtea articole, în timp au tot apărut idei, care continuă să curgă și acum, după ce am încheiat această mini-provocare.

Așa cum spuneam în al doilea articol din serie, cel mai greu e să începi, să faci primul pas. Să deschizi un document Word și să așterni acolo câteva cuvinte. Apoi lucrurile devin un pic mai ușoare, după care chiar plăcute. A fost principiul după care m-am ghidat și acum: „doar începe!”

Unele articole nu au fost confortabil de scris și am ezitat înainte să le public, ba chiar am tot revenit asupra lor, dar sunt mândră că am avut curajul să fac acest exercițiu. A fost o provocare personală, însă din comentariile și mesajele primite cred că a ajutat/ inspirat și pe alții. Sigur, sunt și idei pe care nu le-am expus prea clar sau nu au ajuns la public cu mesajul la care m-am gândit eu, dar sper că nu am fost prea departe.

Continue reading

10 întrebări pentru jurnalul de alergare

Las mai jos +10 întrebări pentru cine vrea să facă un exercițiu personal de scris, în care să adune gânduri, emoții și amintiri. Sigur, nu e nevoie să răspunzi la toate, poți să alegi doar câteva. Fă-ți o cafea sau un ceai, ia o foaie de hârtie și ceva de scris, apoi dă-ți câteva minute să scrii la fiecare întrebare aleasă ce-ți vine în minte pe subiect.

Care este scopul acestui proces?

Sunt mai multe: pentru a deveni mai conștient(ă) de ce înseamnă alergarea pentru tine, pentru a fi mai recunoscător/ recunoscătoare pentru experiențele trăite până acum, pentru a-ți reaminti de anumite momente speciale, la care poate nu te gândești așa des sau chiar pentru a găsi motivația pierdută.

  1. Care e cea mai frumoasă amintire legată de alergare și de ce? Alege una singură 🙂
  2. Ce sfat ți-ai da ție dacă acum te-ai apuca de alergat? 
  3. Care a fost cel mai greu moment de la un concurs de alergare? Ce ai făcut atunci?
  4. În ce loc surprinzător ai ajuns datorită alergării?
  5. Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat datorită (sau din cauza) alegării?
  6. Care a fost cursa ta preferată și ce a făcut-o să fie specială?
  7. De ce te-ai apucat de alergat? S-au schimbat motivele în timp?
  8. Dacă nu ai mai putea să alergi, ce ai face?
  9. Pentru ce te-ai premia în domeniul alergării?
  10. Care este cel mai mare vis al tău legat de alergare?

Dacă ai chef să-mi lași în comentarii gândurile tale de la o întrebare, m-aș bucura să le citesc.

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare

Mai pictezi?

Am crescut pictând și desenând. Când eram mică, dar și un pic mai mare, această pasiune mi-a ocupat timp și suflet. Chiar dacă nu am făcut un liceu de artă, am continuat să pictez în timpul liber. Identitatea și încrederea mea au fost strâns legate de pictură mulți ani.

După expoziții personale și concursuri câștigate din clasa a cincea până la liceu, am pus pensula deoparte când eram în primii ani de facultate. A trecut timp de atunci. M-am ocupat apoi cu altele, am convins oamenii să iasă la vot, am dansat salsa, am slăbit și am scris despre asta, am prins gustul alergării. Apoi al ultraalergării.

Foto: Marius Burlan

Mă întâlneam uneori cu oameni cu care nu mă văzusem de mult, de obicei din liceu și mă întrebau inevitabil „Mai pictezi?”. Iar eu răspundeam „Nu” ușor timid, ca și cum m-aș fi simțit vinovată.

Poate va veni un moment când lumea o să mă întrebe „Mai alergi?” și o să răspund „Nu”.

Ce am aflat între timp este că suntem liberi să renunțăm la pasiuni în care nu ne mai regăsim, care nu ne mai aduc satisfacție sau orice căutam noi la ele și ce nevoi ne îndeplineau. Poate le punem pe pauză și le reluăm ani mai târziu. Sau poate le abandonăm de tot. Însă nu cred că e cazul să ne legăm viața de ele doar de dragul amintirilor sau al obișnuinței.

Pentru că, de fapt, nici nu ne desprindem de ele definitiv. După atâția ani, pasiunile devin parte din noi și ne fac mai bogați – măcar sufletește, dacă nu și financiar :).

Continue reading

Corp de alergător

Cum ar trebui să arate un corp de alergător/ alergătoare?

Suplu, ca un ghepard de la Teleenciclopedia.

Sau nu.

Mulți oameni s-au apucat de alergat ca să slăbească sau ca să mănânce mai mult. Între timp, și-au dat seama că alergarea asta poate fi chiar frumoasă și au început să se uite mai atent la kilometri și mai puțin la kilograme.

Când m-am apucat eu de alergat, deja dădusem jos kilogramele nărăvașe, vreo 12. Am devenit mai conștientă de corpul meu, am descoperit mușchi pe care nu știam că-i am, am aflat de tendinită, bursită, Ahile, VO2max și alte lighioane. Am căpătat mai multă încredere în cine sunt și în corpul meu. Ce a rămas, însă, este ideea că acest corp poate oricând reveni la o formă nu neapărat flatantă (pentru cine?). Când am trecut prin accidentări și a trebuit să iau pauză de la alergat, am simțit cum kilogramele se duc în sus, încrederea în jos.

Mi-ar plăcea să existe mai multă înțelegere pentru felul în care arată corpurile. Corpurile de alergători, dar nu numai. Și nu mă refer doar la pozele de pe social media, ci la corpuri în realitate.

Corpul de alergător/ alergătoare nu doar aleargă. Ci și muncește, iubește, gătește, îmbrățișează, stă (cocoșat) la birou, se uită la filme și, în special, mănâncă. Uneori mai dă pe la sală. Însă acest corp, care are privilegiul să se poată mișca liber, a trecut și trece prin multe. Mai are probleme cu sănătatea fizică sau mintală. S-a mai scuturat de kilograme, le-a pus la loc, a pierdut altele. Trebuie să reziste ispitelor crocante sau cremoase. Intenționat sau nu, se compară cu alte corpuri, alte viteze, alte trecuturi.

Continue reading

Ce am învățat despre nutriție de când m-am apucat de alergare

Când am început să alerg, eram deja interesantă de alimentația sănătoasă și citeam cărți ușurele pe teme de nutriție și sănătate.

De fapt, blogul acesta a pornit tocmai din dorința de a împărtăși lucruri despre alimentația echilibrată – primul mini-articol a fost chiar despre asta. În timp am extins tematica blogului, ca să acopere și alte bucăți frumoase de viață, iar de la un moment dat, poveștile despre alergare au început să-și facă apariția tot mai des.

Revenind la nutriție, de când m-am apucat să scriu pe acest blog și să alerg, mi-am mai nuanțat părerea despre mâncare și ce înseamnă un stil de viață sănătos. Cred în continuare că nu există un stil alimentar care să se potrivească absolut tuturor, ci că sunt doar unele principii de bază, dar în rest e nevoie de adaptare la situația fiecăruia. Pentru că trăim în contexte diferite, avem corpuri diferite, avem meserii și activități diferite, avem plăceri diferite (de ex. alergarea pe distanțe lungi).

Pentru că nu am studii în domeniul nutriției, evit să postez chestii foarte specifice despre alimentație, mai ales în context de (ultra)alergare.

Însă privind acum în urmă, îmi dau seama că alergarea m-a împins să mă documentez mai mult despre nutriție și să văd cum o pot îmbunătăți ca să mă simt mai bine la antrenamente și curse. Și da, am ajuns la concluzia că nutriția și hidratarea pot face diferența în alergarea pe distanțe lungi (de la semimaraton în sus), chiar și la nivel de amatori. Desigur, contează și pregătirea, și altele, dar am înțeles importanța carbohidraților și a electroliților, iar planificarea lor în timpul alergărilor foarte lungi îmi este de ajutor (planul de nutriție și hidratare pentru maraton/ ultramaraton evident că e diferit de ce mănânc zi de zi – apropo de adaptare). Pentru mine există loc de îmbunătățiri la acest capitol, însă zic eu că avansez.

Legat de alimentație, am mai aflat că:

Continue reading

16 obiceiuri și plăceri de alergători

Pentru cei care nu cunosc specia alergătorilor, iată câteva trăsături după care o poți recunoaște. Desigur, nu toți alergătorii se vor regăsi în toate ideile de mai jos (nici eu nu mă identific cu toate, vezi pct. 12 :D), dar aș spune că am enumerat o bună parte din ce am observat în jur în comunitate.

  1. Îi place să mănânce.
  2. Are cel puțin o poză cu o toaletă ecologică în fundal.  
  3. Garderoba sa de alergare include haine și accesorii în culori stridente (pe care le combină cu nonșalanță între ele).
  4. Se plânge că e accidentat, dar apoi are un rezultat bun la cursă.
  5. Are o relație de obicei nepotrivită cu încălzirea (aia de dinainte de alergare, nu aia globală).
  6. Își șterge nasul de mânecă sau mănușă.
  7. Spune că nu-i mai trebuie competiții de alergare, dar cu prima ocazie se înscrie la altă cursă.
  8. E generos în a oferi sfaturi despre alergare cu orice ocazie.
  9. Oricât de grea e cursa, zâmbește imediat când vede un fotograf.
  10. Are o obsesie pentru numere rotunde (mai ales când vine vorba de kilometri).
  11. Este pasionat de colecționat medalii, pe care apoi fie le abandonează în fundul dulapului, fie le expune cu mândrie.
  12. “Dacă nu e pe Strava, nu s-a întâmplat.”
  13. Cunoaște toate toaletele din parc. Inclusiv din interior.
  14. Unghiile de la picioare sunt opționale.
  15. Are o relație foarte apropiată cu ceasul său smart.
  16. E în stare să vorbească la nesfârșit despre pantofi de alergare, PB-uri sau curse.

Dacă alergi, tu câte dintre ele bifezi? Ce alte trăsături ai adăuga în listă?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare

Comparația

Tu cu cine te compari în alergare?

Am observat la mine un lucru foarte interesant legat de alergare și comparații.

Când particip la o cursă, reușesc să mă concentrez destul de bine pe ce am de făcut. Adică țin ritmul meu și reușesc să nu mă las intimidată de cum aleargă ceilalți, chiar dacă sunt depășită (pe traseu sau la finish). Găsesc mereu motive de bucurie și recunoștință în cum a fost experiența respectivă pentru mine, în ce m-a învățat sau cum m-am simțit.

Situația se schimbă când sunt doar în mintea mea și dau scroll pe social media. Uite ce am scris acum ceva vreme după o alergare:

Continue reading

La ce te gândești când alergi?

Îmi trec multe gânduri prin minte când alerg, mai ales când particip la curse ori antrenamente lungi.

Foto: DDV Photo Collection

Mă gândesc ce o să mănânc și beau, când urmează în plan gelul ăla care chiar îmi place.

Mă gândesc la ce am făcut miercuri și dacă nu ar fi trebuit să fac altceva.

Mă gândesc la ceilalți alergători din jur – ce rezultate o să aibă?

Mă gândesc dacă voi reuși să țin în continuare ritmul.

Mă gândesc cum mă simt, dacă picioarele și stomacul și capul sunt bine sau pe punctul de a-mi face o surpriză.

Mă gândesc că la antrenament mi-am promis că voi alerga mai tare la cursă.

Mă gândesc cât de aproape sau departe sunt de ce mi-am propus să obțin.

Mă gândesc cum voi fi la finalul cursei.

Mă gândesc ce alte alergări urmează.

Ție ce-ți trece prin minte când alergi?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare

Sweet spot

O zi plină. O grămadă de lucruri de făcut. Ai alergat de colo-colo și ai rezolvat ce ți-ai propus, cu gândul că e o zi bună. Acum ți-ai încheiat misiunea. Te întinzi comod și inspiri mirosul de balsam al feței de pernă. Dormi un somn profund, odihnitor. Când te trezești, te simți excelent. Ușor, împăcat cu sine.

Ai spune că senzația aia plăcută vine din odihnă. Sau din satisfacția că înainte ai muncit cu folos. Sau poate din combinația celor două.

Ceva de genul simt eu despre alergare.

Îmi place alergarea pentru ce îmi oferă pe moment, la o cursă sau chiar la antrenamente; acel sentiment de libertate și uneori flow, când mă uit la ceas și văd că am un ritm bun sau pur și simplu mă simt BINE.

Continue reading

Cum vorbesc despre alergare

Pentru că mă învârt în lumea scrisului, acord mare atenție cuvintelor (și gramaticii, dar asta e altă poveste). Și cred cu tărie că modul în care vorbim despre ceea ce facem, dar și cum vorbim cu noi, își pune amprenta asupra activităților și a vieții noastre. Îi dă o anumită energie, ca să zic așa, mai poetic.

Foto: Honey Run 2023

Pentru mine, (ultra)alergarea este un privilegiu. Se spune că pentru fiecare ziua are 24 de ore. Obiectiv vorbind, sigur că așa e. Însă dacă ne uităm cu mai multă atenție în jur, nu toți oamenii au același timp pentru a face ce le place sau ce își doresc. Unii au mai multe locuri de muncă, poate se confruntă cu boli, au copii sau persoane în îngrijire, au responsabilități diverse. Nu spun că în astfel de situații e imposibil să-ți găsești timp pentru alergare sau alte hobby-uri, ci doar că nu toată lumea pleacă de la start cu aceleași „șanse”, adică fix aceleași 24 de ore. De-asta spun că mă simt privilegiată să pot alerga, pentru că pot să pun fără dificultate în cele 24 de ore și alergarea.

Alergarea înseamnă mai multă conectare cu mine și cu alții, mai mult timp petrecut în aer liber.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi în care pot să alerg. Când nu am chef de ieșit la alergat, mă gândesc cum ar fi să fiu accidentată și SĂ NU POT să alerg. Și hop! și cheful. 🙂

Pentru mine, (ultra)alergarea mai este despre bucurie. Despre curiozitatea de a descoperi cum mă voi simți și ce voi reuși. E ca un joc de strategie unde mă adaptez pe parcurs sau chiar după ce se termină, pentru următoarea “rundă”. Ok, recunosc, uneori este și despre nerăbdarea de a ajunge la finalul cursei și satisfacția că am reușit ce mi-am propus sau… am fost pe-aproape.

Continue reading