Author Archives: Andra :)

28 km în urcare la Petrovaselo în vie

Cursele de alergare în natură au ceva special față de cele de asfalt, cred eu. Parcă invită la mai multă socializare, la tihnă și se transformă mereu într-o mică petrecere la final. After-party-ul e și mai plăcut când are loc pe domeniul unei crame, cu vedere spre dealuri verzi.

Așa a fost cazul concursului de alergare La Petrovaselo în vie, unde am participat pentru prima dată. Este organizat de Alergotura și Petro Vaselo Winery și are 3 probe: Bendis 5 km, Ovaș 14 km, PV Gran Cru 28 km. Dacă vă întrebați de unde vin numele curselor, ei bine, am descoperit că de la 3 vinuri Petro Vaselo 🙂

Am ales evident cursa de 28 km, ca să am timp să mă încălzesc, mai ales că auzisem de ceva urcări. Traseul a constat într-o buclă de 14 km pe care am parcurs-o de două ori, însă mi-a plăcut că a doua oară a fost în sens invers, deci ca și cum am fi mers pe un traseu nou.

Teoretic, diferența de nivel n-a fost mare – 275 m/ tură. Teoretic, traseul era complet alergabil. Zic “teoretic” pentru că din cauza lipsei mele de antrenamente cu pante, am simțit cursa cu totul altfel.

Continue reading

Ultramaraton Belgrad 2022: 12 ore de alergo-plimbare

“Mie nu mi se poate întâmpla.” Ți-ai spus și tu asta, iar apoi s-a întâmplat fix lucrul ăla pe care l-ai fi exclus? Asta am pățit eu la ultramaratonul alergat de curând la Belgrad. Mă rog, alergat e mult spus 😀

Ultima dată am participat la o comperiție de ultra în 2019, așa că am ales cursa de 12 ore de la Ultramaratonul de la Belgrad – Maraton Maratona pentru “revenire”. Belgradul e aproape de Timișoara, traseul e fain (buclă de 2 km într-un parc, asfalt ok), iar acum 3 ani am făcut PB aici la proba de 12 ore – 120 km. Mi s-a părut interesant și că de data asta a fost o cursă nocturnă: startul s-a dat duminică la ora 17:00 și am alergat până a doua zi la 5:00 dimineața – prima mea experiență de acest fel.

După pandemie n-am alergat la multe concursuri și m-am dezobișnuit de pregătire, atmosferă și toate cele. Oricum, cursa de la Belgrad a avut puțini participanți la start, deci a fost așa, ca între prieteni 🙂 Emoțiile înainte de eveniment au fost pe măsură, dar și-au luat zborul când am început să alergăm, în sfârșit.

Socoteala de acasă…

Continue reading

De văzut în Reșița: picturi murale pline de culoare

N-ai ce să vezi în X.” E una dintre chestiile pe care le aud des când vine vorba de mici orașe din România, uitate de lume, unde clădirile se zbat sub tencuieli căzute, rugină și termopane total nepotrivite.

În acest caz, X este Reșița, oraș în județul Caraș-Severin, despre care știam doar că are o reputație în siderurgie. E la o oră și jumătate de mers cu mașina de Timișoara, așa că într-o sâmbătă, pe la prânz, ne-am îndreptat într-acolo. Desigur, aveam un plan 🙂

Văzusem pe Instagram o serie de picturi murale care îmbrăcau clădiri din Reșița și eram curioasă să văd cum arată live. Nu erau doar una-două, ci părea că e o adevărată campanie de a înveseli orașul.

Continue reading

După-amiază tihnită în Szeged

Micul oraș unguresc de pe malul Tisei mi-a oferit ocazia unei evadări mult dorite într-un loc nou, destul de aproape de Timișoara. Deși friguț, am prins o zi cu soare în Szeged, care a proiectat pe clădiri o lumină superbă și m-a energizat.

Am făcut o grămadă de fotografii, deși mi-au înghețat degetele pe telefon. Mi-am luat mănuși fără degete și nu a fost o alegere prea bună. Pentru degete.

Nu mi-am propus să prezint în articol toate clădirile și locurile faine din Szeged și nici măcar pe toate pe care le-am văzut. Însă câteva amintiri plăcute tot am vrut să menționez aici.

Am început plimbarea cu… un prânz. La Cirmi (adică pisicuță, de aici și desenul), un mic bistrou foarte cosy. Nu vă lăsați induși în eroare de poză, când am ajuns camera era plină, dar localul s-a golit destul de repede. Mâncarea mea – fajitas de pui (deloc unguresc, știu) a fost foarte, foarte, foarte sărată, așa că n-am putut să mănânc prea mult din ea. Noroc cu antreul împărțit, guacamole, iaurt și lipiile bune, care au salvat situația.

Continue reading

Nuremberg: Restaurante și cafenele preferate

În cele câteva zile petrecute la Nuremberg, am trecut pragul câtorva locuri care m-au încântat prin atmosferă și/ sau mâncare și m-au făcut să mă simt relaxată, cu adevărat în vacanță.

La Rustika

În română, numele ăsta îmi sugerează o mâncare tradițională și un loc foarte… rustic. De aici și rezerva mea inițială de a merge la cină acolo. Ei bine, Rustika din Nuremberg e un restaurant rafinat, dar fără să fie pretențios, ci dimpotrivă, super-cosy. E specializat în pește și carne, cu feluri de mâncare diverse. Partea faină a fost că, stând lângă geam, am surprins o ninsoare cu fulgi maaari, care a făcut și mai plăcută seara.

Continue reading

Plimbare prin Nuremberg: statui înfricoșătoare, castel și biserici

A trecut mai bine de o lună de la vizita mea în Nuremberg, însă mi-am dorit să povestesc oricum despre această vacanță, ca să am și ceva amintiri scrise, ușor de revăzut peste ani.

Am tras de timp până să mă apuc de scris articolul de față, pentru că a fost prima dată când am ajuns în Nuremberg și am fost oarecum copleșită de cât de multe sunt de văzut aici. Însă acum, stând la laptop și făcând selecția fotografiilor, am devenit curioasă să descopăr ce se află în spatele celor văzute, în special a statuilor.

Statuile

Dacă până acum cel mai impresionată am fost de statuile din Praga, diverse și surprinzătoare, iată că Nuremberg vine rapid din urmă la acest capitol. Sculpturile răspândite în oraș, în special în centru, sunt neobișnuite, iar unele de-a dreptul sinistre.

Continue reading

Două locuri cu mâncare delicioasă în Munchen (+ 2 bonusuri)

A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.

După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.

Restaurant thailandez Kun-Tuk

Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).

Continue reading

Statuia inedită din Gyor

Cea mai creativă statuie a Sf. Gheorghe am văzut-o în Gyor, un mic oraș din Ungaria, unde ne-am oprit să luăm prânzul într-o sâmbătă frumoasă de decembrie.

Pe drum spre restaurantul cu pricina am dat peste o statuie lunguiață, mai exact un domn stând pe o sferă. După șopârla de la picioarele sale am dedus că ar putea fi Sf. Gheorghe și balaurul pe care ar fi trebuit să-l învingă.

Ce mi-a plăcut e că în cazul de față sfântul e foarte meditativ, ba chiar fumează o țigară (!) La început am crezut că așa era statuia, însă apoi mi-am dat seama că cineva îi strecurase printre degete obiectul cu pricina. Oricum, a fost foarte inspirat, se potrivește de minune cu starea personajului. Un Sf. Gheorghe foarte relaxat, care-și strânge cuțitul în mână, dar nu e hotărât ce să facă. Oare merită să se obosească să omoare balaurul sau mai bine să-l lase să moară de la fumul țigării?

Continue reading

Prin Budapesta: fără chef de fotografiat, dar cu chef de plimbat

A doua mea vizită în Budapesta, la final de noiembrie, m-a prins cu o lipsă totală de chef de fotografiat. Plus că…

  • sunt peste tot clădiri superbe și ar fi fost obositor să le privesc doar prin camera telefonului.
  • mi-au înghețat degetele și prin mănuși. Să mi le scot pentru poze era ieșit din discuție.
  • mi-am ținut telefonul în rucsac și mi-era lene să-l scot.

Mă rog, tot felul de pretexte 🙂 Probabil eram obosită după un an fără prea multe zile de vacanță și mi-am dorit doar să mă plimb și să admir clădirile, fără să mă chinui să prind unghiul potrivit. Asta nu înseamnă că n-am făcut deloc poze, ci doar că numărul lor a fost extrem de redus, raportat la cât mi-a plăcut orașul.

Continue reading

Lunca Timișului Trophy 2021 – 21 km cu o falcă-n cer și cu alta-n noroi

Uneori te simți praf, alteori te simți praf și ajungi pe podium.

A doua variantă mi s-a întâmplat la Lunca Timișului Trophy 2021, unde am participat la proba de 21 km și, din păcate, am reușit “performanța” de a nu zâmbi deloc pe durata alergării.

Am avut o stare de tensiune de la început și până la final, care m-a făcut să fiu ursuză tot timpul cursei (nici nu vreau să mă gândesc cum am ieșit în poze…). Asta în contrast cu ce a fost după alergarea propriu-zisă, când m-am simțit tare veselă și relaxată. Mai ales când am ajuns la masa de alimentare de la finiș 😀

Când zic “luncă”, eu mă gândesc la un traseu domol pe malul unei ape, fără prea mari variații de nivel. Mai fusesem prin Lunca Timișului la plimbare, însă doar într-o porțiune, nu am mers foarte mult de-a lungul digului. Mă așteptam să fie o alergare plăcută, pe pâmânt moale, în inima naturii, nu o cursă cu sufletu-n gât, în care să mă încrunt la fiecare fir de iarbă.

Continue reading