Ultimul concurs de alergare pe 2025 a fost Arad Run, proba de 22,5 km, unde participasem și anul trecut, la ediția de vară. Îmi place traseul per total (trei bucle de 7,5 km pe malul Mureșului, majoritatea pe o pistă drăguță de plimbare și biciclete), în schimb nu mă dau în vânt după urcările pe poduri, care mă fac să simt că escaladez Everestul. Exagerez, dar ați înțeles ideea.
Am pornit dis de dimineață din Timișoara, ca să fie suficient timp de luat kitul și încălzire înainte (startul pentru +Semimaraton era la 9:00). Din fericire, am prins o zi cu vreme excelentă: răcoare, dar fără ploaie. Am ezitat între tricou cu mânecă scurtă și bluză cu mânecă lungă și până la urmă am rămas la a doua variantă. A fost o decizie bună, altfel pe ce-mi ștergeam nasul?
Mi-am propus să plec cu un 4:45, simțindu-mă vitează după antrenamentul de viteză de marți, deși știam că spre final nu va mai fi amuzant. Încă din primii km aerul rece m-a luat prin surprindere. Parcă e PREA rece, aproape un vânticel mușcăcios. Am regretat că mi-am lăsat mănușile în mașină, dar am sperat că în curând o să mă încălzesc. Între timp, ba uitându-mă la ceas, ba în față, îmi dau seama că țin cam greu ritmul. Grozav, dacă în primii 2 km de-abia pot să respir, cum va fi la ultimii 2? Mulți alergători au pornit ca din pușcă, pentru că unii din ei erau și la ștafetă, având o motivație extra să tragă tare pe prima tură.
Continue reading
