Am inaugurat oficial sezonul vacanţelor cu o premieră: o escapadă de un weekend în capitala Belgiei, ţară în care nu mai ajunsesem până acum. Bruxelles m-a întâmpinat cu o atmosferă rece şi neprimitoare, în rafale de ploaie asortate cu vânt. Apoi am mâncat nişte ciocolată şi mi-am dat seama, pentru a nu ştiu câta oară, că aparenţele pot fi înşelătoare 😀

Însă în articolul ăsta n-o să vă povestesc despre ciocolată, ci despre un colţişor extraordinar din Bruxelles, descoperit întâmplător, dar de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Se numeşte Le Pain Quotidien şi e un fel de bistro-brutărie care poate candida cu succes la titlul de “paradisul gurmanzilor”. Fiind o vacanţă atât de scurtă, n-am prea stat locului, ci m-am aflat mai tot timpul în mişcare, încurajată şi de gradele cu plus. Însă aici chiar mi-am dorit să mă opresc pentru un prânz târziu, după hoinărit jumătate de zi pe străzile pietruite ale Bruxelles-ului. Printre vitrinele splendide din Galeria de la Reine, am zărit acest loc cu  aer franţuzesc şi interiorul scăldat într-o lumină caldă, primitoare m-a atras imediat.

Am intrat cu încântare şi am urcat la etaj, unde am ales un loc lângă fereastră, cu vedere spre galerie şi spre vizitatorii tot mai numeroşi.

A fost tare greu să decid ce să aleg de pe lista cu bunătăţi, realizate cu grijă în stil slow food, din ingrediente de calitate. Până la urmă, câştigătoarele au ieşit supa zilei – care s-a nimerit să fie de roşii (cea de dovleac se terminase) şi o farfurie Toscana, ca să-mi plimb un pic papilele şi prin minunata Italie. Puteţi saliva şi voi la meniu, gratis, aici. Am mai gustat şi dintr-o salată cu quinoa, de fapt un mix de tartinabile, legume şi salate.

Farfuria mea a fost extrem de săţioasă şi savuroasă, de-mi venea s-o ronţăi şi pe ea, mai ales că era brand-uită cu Le Pain Quotidien. M-am limitat, totuşi, la conţinutul ei: prosciutto crudo, pepene galben, parmigiano, ricotta, pastă de măsline cu pesto, roşii uscate, stropite din belşug cu ulei de măsline şi un pic de salată, de decor. Am profitat de pâinea delicioasă şi am mâncat cât pentru un an :)) Bonus, m-am răsfăţat şi cu ceva unt cremos.

Nici farfuria cu quinoa n-a fost mai prejos: humus, dovlecei la grătar, linte, “caviar” de sfeclă roşie, tahini cu ceva verdeaţă, o mână de salată, dressing şi, desigur, quinoa.

Preţurile la Le Pain Quotidien nu-s tocmai mici, dar cu mâna pe inimă spun că a meritat fiecare bănuţ. Oamenii au fost foarte calzi şi binevoitori, dar discreţi şi… au vorbit în engleză 😛 Nu doar că am mâncat bine, dar cadrul liniştit mi-a mers la suflet, s-a lipit de el şi a rămas acolo.

Totuşi, cu dorinţa de a descoperi alte colţuri faine de oraş (şi cu poftă de ceva ciocolată), m-am pus în mişcare spre noi orizonturi. Dar cine ştie, poate că într-o zi o să mai trec pragul Le Pain Quotidien, având în vedere că au brutării/ bistro-uri prin toată lumea…