Datorită poziționării pe mai multe coline, Lisabona e o comoară pentru amatorii de panorame, așa ca mine. Știam asta, și totuși nu mi-am propus să le vizitez musai pe toate, din dorința de a fi un pic mai relaxată, fără să mă aflu sub necesitatea unei “vânători” cantitative. Am admirat orașul din (doar) patru puncte aflate la înălțime, dar priveliștile astea mi-au umplut bateriile cu energie și frumos.
MIRADOURO DE SAO PEDRO DE ALCANTARA
Punctul de panoramă de la Sao Pedro de Alcantara cuprinde două niveluri: unul superior, un platou la care ai acces din stradă, și unul aflat mai jos, mai exact un parc încântător, decorat cu busturi ale unor eroi și zei din mitologia greco-romană.
De la Sao Pedro de Alcantara poți admira centrul orașului și mărețul Castel Sao Jorge, cocoțat pe o colină de vizavi. Dacă ai răbdare, poți identifica mai multe clădiri remarcabile ale orașului folosind harta de piatră disponibilă pe esplanadă. Eu n-am avut :))
Parcul mi s-a părut de vis, chiar dacă este amenajat simplu, fără prea multe flori. O mini-fântână susură discret la baza sa, apa curgând pe lângă o perdea de vegetație. În partea de sus se află o altă fântână, mai mare și mai vizibilă, însă mie mi-a plăcut mai mult aceasta micuță. Am fost aici și dimineața, dar și noaptea, când atmosfera e extrem de romantică.
Aproape de miradouro se află funicularul Gloria, care funcționează din secolul al XIX-lea și asigură legăturile dintre centrul Lisabonei și cartierul Bairro Alto.
MIRADOURO DE SANTA CATARINA
Am ajuns aici într-o seară de weekend, când se înnoptase deja și locul era animat de grupuri de tineri strânși la palavre pe blocurile de piatră, având în față priveliștea râului Tejo și cea a podului 25 Aprilie, care se vede spectaculos noaptea. Un spațiu verde însuflețește locul, iar în zonă sunt câteva baruri și terase unde puteți bea ceva bun în compania panoramei. Atmosfera extrem de relaxată, mirosind a iarbă și bere, m-a făcut să mă simt în al nouălea cer. Au fost momente perfecte, aș putea spune.
Miradouro de Santa Catarina este dominat de o statuie impunătoare, cu o formă cam incertă, sculptată într-un bloc de piatră nefinisat. Mă rog, asta a fost senzația mea, probabil ține de interpretarea artistului. Am aflat că uriașul este Adamastor, monstru mitic din poemul “Luisiadele” al lui Luis de Camoes, simbolizând forța naturii pe care o aveau de înfruntat navigatorii portughezi în timpul călătoriilor pe mare. E un pic înspăimântător chipul său – mi-am dat seama de asta privind fotografiile pe net, la fața locului era prea întuneric ca să disting ceva.
SANTA ENGRACIA – PANTEONUL
Panteonul Național Santa Engracia nu se afla pe lista mea de locuri de văzut în Lisabona, dar m-a atras somptuozitatea sa în timpul plimbării prin Feira da Ladra – renumitul târg de vechituri al orașului, așa că am propus o vizită. Construcția iese în evidență în mijlocul acoperișurilor roșcate ale Alfamei, iar albeața sa m-a dus cu gândul la Sacre Coeur din Paris, însă comparația s-a oprit aici.
Deși din exterior pare biserică, când am intrat pe ușile sale mi-am dat seama că nu e vorba de un lăcaș de cult clasic. Am aflat apoi că vechea biserică din secolul al XVII-lea a fost transformată în Panteon în 1916, construcția fiind finalizată de-abia în 1966. În prezent, aici sunt înmormântate mai multe personalități portugheze, dintre care cel mai cunoscut mie este Amalia Rodrigues. Și asta nu e tot.
Sala principală adăpostește cenotafele unor celebrități ca Luis de Camoes, Vasco da Gama, Henric Navigatorul etc. Am învățat un cuvânt nou 😀 Cenotafele sunt monumente funerare simbolice ale unor personalități, care nu conțin însă osemintele lor. Acestea sunt fie în altă parte, fie… nu sunt deloc :)), în cazul celor dispăruți. Deci ditamai sicriele expuse în prima sală sunt… goale.
Dar să revenim la panoramă. Pentru a vizita Panteonul se plătește o taxă (parcă 3-4 euro, nu mai rețin exact), iar partea bună e că biletul oferă acces și la terasa panoramică a clădirii. Priveliștea de aici este superbă! Cerul, apa și balustrada elegantă creează un cadru divin, liniștitor, cu aromă de libertate.
CASTELUL SAO JORGE
Amplasat aproape de centrul Lisabonei, castelul Sao Jorge veghează orașul ca o amintire vie a trecutului. Nu o să intru în detalii istorice, o să vă spun doar că de aici puteți vedea mai multe zone și clădiri ale orașului, inclusiv podul 25 Aprilie. Biletul de acces este de 8,5 euro și include vizitarea grădinii și a citadelei.
E simpatic să te cațeri pe scările înguste și să explorezi toate cotloanele castelului, deși plimbarea pe ziduri, printre creneluri, poate da ceva emoții celor cu rău de înălțime.
În grădina de la intrare tronează un zid improvizat dintr-o structură de sârme, formând cuvântul LOVE, ca suport pentru lacătele iubirii. Asta ca să prevină probabil sufocarea vreunor poduri sau a altor locuri mai fragile 😀
De la Castel am descoperit o mică oază de verdeață, în curtea unei case, cu un foișor care mi s-a părut de basm. Dacă ar trebui să aleg o imagine reprezentativă pentru vacanța în Lisabona, asta ar fi:
