Tag Archives: Citesc

Ce cărți am mai citit în ultima vreme

Câteva din cărțile faine citite în ultima perioadă, pe care vi le recomand și vouă.

recomandari de lectura

se-numea-sarahSe numea Sarah – Tatiana de Rosnay

Am citit această carte cu sufletul la gură, nerbdătoare să aflu deznodământul. Autoarea pleacă de la un fapt istoric real – razia nazistă de la Vel’ d’Hiv din 1942, când mai mulți evrei au fost arestați în masă – și construiește o poveste sensibilă despre destinul unor familii unite de întâmplări tragice. Ca stil, cartea m-a dus cu gândul la romanele lui Kate Morton. Pentru mine a fost o lectură captivantă. Dacă îți plac cărțile cu secrete de familie, incursiuni în trecut, Holocaust, planuri narative care alternează, “Se numea Sarah” te va prinde cu siguranță.

croitoreasa-de-la-dachau-impresiiCroitoreasa de la Dachau – Mary Chamberlain

Tot o carte despre al doilea război mondial, însă nu din perspectiva unui evreu, ci a unei tinere londoneze, al cărei destin zbuciumat pare că stă sub semnul ghinionului. Sau poate al naivității? Nota istorică de la finalul romanului explică anumite crâmpeie din contextul în care se desfășoară acțiunea. Apreciez cărțile cu final realist, neîndulcit, dar în cazul ăsta parcă a fost prea crud și deprimant. Nu o să dau spoilere, însă pe mine m-a întristat deznodământul.  Continue reading

Dor de citit + desert cu iaurt, seminţe şi miere

A trecut ceva vreme de când n-am mai savurat o carte. Nu citit, ci savurat. Mi-era dor să mă las prinsă de vreo poveste stranie, care să mă ţină în priză de la început până la sfârşit. O carte pe care să o citesc cu grijă, de teamă că voi ajunge prea repede la ultima pagină. Cum în ultimele săptămâni doar am recitit cărţi, am fost foarte încântată să petrec o seară liniştită în compania unei lecturi noi. Cred că şi de-asta mi-a plăcut aşa mult, nu mai simţisem de ceva vreme fiorul de plăcere al cititului.

Nu ştiu ce faceţi voi când prindeţi o după-amiază liberă pe neaşteptate, dar pentru mine a fost perfect să stau în vârful patului, cu cartea în braţe, şi să mă scufund total în atmosfera din alte epoci – doar virtual, din fericire. Impresiile despre „Zaira” citite pe un blog m-au făcut curioasă, aşa că am urmat recomandarea şi iată-mă la un rendez-vous leneş cu minunata carte. E cam tristă, însă plăcut scrisă şi nici nu e foarte greu de citit.

carte-si-desert-cu-iaurt

Cartea o puteţi cumpăra de . Continue reading

La „Jos textila, întoarce fila!” dai haine şi primeşti cărţi!

Ce faci sâmbăta asta? Poate ai chef de o mică ieşire într-un loc fain, unde să primeşti o carte în locul unor haine de care nu mai ai nevoie 🙂

dai haine, primesti o carteClubul Rotaract Triumph Bucureşti şi comunitatea „Citesc, deci sunt sexy” ne invită la un troc interesant: haine pentru cărţi. Mai exact, este vorba de evenimentul „Jos textila, întoarce fila!”, un târg unde oamenii vor putea să doneze haine în schimbul unei cărţi.

Proiectul urmăreşte promovarea lecturii printr-un mod neconvenţional, iar hainele strânse vor fi donate copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi sprijiniţi de asociaţia „Deschide Inima”.

Târgul „Jos textila, întoarce fila!”

Când: Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, între orele 12:00 – 18:00

Unde:  Readers Café (Blvd. Iancu de Hunedoara, nr. 56-60, Metropolis Center, parter) http://www.readerscafe.ro/

Pagina de Facebook a evenimentului: http://www.facebook.com/events/314116448688808/

PS: Locaţia, Readers Café, e un restaurant simpatic, unde merită să savuraţi ceva bun 😉

Continue reading