Category Archives: Lovely places

De văzut în Reșița: picturi murale pline de culoare

N-ai ce să vezi în X.” E una dintre chestiile pe care le aud des când vine vorba de mici orașe din România, uitate de lume, unde clădirile se zbat sub tencuieli căzute, rugină și termopane total nepotrivite.

În acest caz, X este Reșița, oraș în județul Caraș-Severin, despre care știam doar că are o reputație în siderurgie. E la o oră și jumătate de mers cu mașina de Timișoara, așa că într-o sâmbătă, pe la prânz, ne-am îndreptat într-acolo. Desigur, aveam un plan 🙂

Văzusem pe Instagram o serie de picturi murale care îmbrăcau clădiri din Reșița și eram curioasă să văd cum arată live. Nu erau doar una-două, ci părea că e o adevărată campanie de a înveseli orașul.

Continue reading

După-amiază tihnită în Szeged

Micul oraș unguresc de pe malul Tisei mi-a oferit ocazia unei evadări mult dorite într-un loc nou, destul de aproape de Timișoara. Deși friguț, am prins o zi cu soare în Szeged, care a proiectat pe clădiri o lumină superbă și m-a energizat.

Am făcut o grămadă de fotografii, deși mi-au înghețat degetele pe telefon. Mi-am luat mănuși fără degete și nu a fost o alegere prea bună. Pentru degete.

Nu mi-am propus să prezint în articol toate clădirile și locurile faine din Szeged și nici măcar pe toate pe care le-am văzut. Însă câteva amintiri plăcute tot am vrut să menționez aici.

Am început plimbarea cu… un prânz. La Cirmi (adică pisicuță, de aici și desenul), un mic bistrou foarte cosy. Nu vă lăsați induși în eroare de poză, când am ajuns camera era plină, dar localul s-a golit destul de repede. Mâncarea mea – fajitas de pui (deloc unguresc, știu) a fost foarte, foarte, foarte sărată, așa că n-am putut să mănânc prea mult din ea. Noroc cu antreul împărțit, guacamole, iaurt și lipiile bune, care au salvat situația.

Continue reading

Nuremberg: Restaurante și cafenele preferate

În cele câteva zile petrecute la Nuremberg, am trecut pragul câtorva locuri care m-au încântat prin atmosferă și/ sau mâncare și m-au făcut să mă simt relaxată, cu adevărat în vacanță.

La Rustika

În română, numele ăsta îmi sugerează o mâncare tradițională și un loc foarte… rustic. De aici și rezerva mea inițială de a merge la cină acolo. Ei bine, Rustika din Nuremberg e un restaurant rafinat, dar fără să fie pretențios, ci dimpotrivă, super-cosy. E specializat în pește și carne, cu feluri de mâncare diverse. Partea faină a fost că, stând lângă geam, am surprins o ninsoare cu fulgi maaari, care a făcut și mai plăcută seara.

Continue reading

Plimbare prin Nuremberg: statui înfricoșătoare, castel și biserici

A trecut mai bine de o lună de la vizita mea în Nuremberg, însă mi-am dorit să povestesc oricum despre această vacanță, ca să am și ceva amintiri scrise, ușor de revăzut peste ani.

Am tras de timp până să mă apuc de scris articolul de față, pentru că a fost prima dată când am ajuns în Nuremberg și am fost oarecum copleșită de cât de multe sunt de văzut aici. Însă acum, stând la laptop și făcând selecția fotografiilor, am devenit curioasă să descopăr ce se află în spatele celor văzute, în special a statuilor.

Statuile

Dacă până acum cel mai impresionată am fost de statuile din Praga, diverse și surprinzătoare, iată că Nuremberg vine rapid din urmă la acest capitol. Sculpturile răspândite în oraș, în special în centru, sunt neobișnuite, iar unele de-a dreptul sinistre.

Continue reading

Două locuri cu mâncare delicioasă în Munchen (+ 2 bonusuri)

A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.

După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.

Restaurant thailandez Kun-Tuk

Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).

Continue reading

Statuia inedită din Gyor

Cea mai creativă statuie a Sf. Gheorghe am văzut-o în Gyor, un mic oraș din Ungaria, unde ne-am oprit să luăm prânzul într-o sâmbătă frumoasă de decembrie.

Pe drum spre restaurantul cu pricina am dat peste o statuie lunguiață, mai exact un domn stând pe o sferă. După șopârla de la picioarele sale am dedus că ar putea fi Sf. Gheorghe și balaurul pe care ar fi trebuit să-l învingă.

Ce mi-a plăcut e că în cazul de față sfântul e foarte meditativ, ba chiar fumează o țigară (!) La început am crezut că așa era statuia, însă apoi mi-am dat seama că cineva îi strecurase printre degete obiectul cu pricina. Oricum, a fost foarte inspirat, se potrivește de minune cu starea personajului. Un Sf. Gheorghe foarte relaxat, care-și strânge cuțitul în mână, dar nu e hotărât ce să facă. Oare merită să se obosească să omoare balaurul sau mai bine să-l lase să moară de la fumul țigării?

Continue reading

Prin Budapesta: fără chef de fotografiat, dar cu chef de plimbat

A doua mea vizită în Budapesta, la final de noiembrie, m-a prins cu o lipsă totală de chef de fotografiat. Plus că…

  • sunt peste tot clădiri superbe și ar fi fost obositor să le privesc doar prin camera telefonului.
  • mi-au înghețat degetele și prin mănuși. Să mi le scot pentru poze era ieșit din discuție.
  • mi-am ținut telefonul în rucsac și mi-era lene să-l scot.

Mă rog, tot felul de pretexte 🙂 Probabil eram obosită după un an fără prea multe zile de vacanță și mi-am dorit doar să mă plimb și să admir clădirile, fără să mă chinui să prind unghiul potrivit. Asta nu înseamnă că n-am făcut deloc poze, ci doar că numărul lor a fost extrem de redus, raportat la cât mi-a plăcut orașul.

Continue reading

Din nou în Cluj-Napoca – surprize și 2 restaurante faine

Prima dată am fost în Cluj-Napoca în 2012 (!), într-un iulie leneș, când orașul dormita, cu străzile pustii și liniștea plutind în aer. Au urmat apoi încă două vizite rapide, cu ocazia Maratonului, alergat de fiecare dată cu mare bucurie și chiar un PB, la vremea aceea.

9 ani mai târziu de la prima întâlnire cu minunatul Cluj, am revenit pentru un weekend plănuit slow, cu multă relaxare și plimbări tihnite. De data asta, am găsit Clujul în ținută de petrecere.

Traficul m-a șocat cel mai tare. Aglomerația din centru era la concurență cu Bucureștiul, cel puțin la nivel de luna august. În plus, terasele din Piața Unirii erau multe și pline, spre deosebire de vizitele mele trecute, când bătea vântul – la propriu și la figurat deopotrivă.

Străzi care altă dată erau șantier acum sunt refăcute și au inclusiv pistă de biciclete, iar construcții renovate le vezi la tot pasul în centru. Unele sunt în lucru, cu fațadele sau turnurile acoperite de cearșafuri, așteptând să-și arate noul look fresh (inclusiv biserica Sf. Mihail). Cât mai curând, sper.

Continue reading

Racoș: castel, coloane de bazalt și lac

Coloanele de bazalt de la Racoș au ajuns pe lista de vizitat cumva întâmplător, pentru că se aflau pe traseul nostru de vacanță. Când m-am uitat mai cu atenție pe Google Maps, am văzut că e și o cetate în zonă, așa că am zis să vedem ce-i acolo.

Castelul Sükösd-Bethlen

Am început cu cetatea, care e, de fapt, Castelul Sükösd-Bethlen, atestat în secolul al XVII-lea. Am plătit 15 lei pentru vizita la castel și la complexul geologic din Racoș. Mi-a plăcut mult ideea asta de a crea un “mini-hub turistic” în zonă – știi că nu vii doar pentru un obiectiv turistic, ci pentru un grup. Asociația locală care se ocupă de conservarea și protecția zonei a făcut o treabă bună. Veniturile din bilete sunt folosite la dezoltarea comunității locale și amenajarea ariei protejate.

Am primit un pliant cu povestea castelului, iar la complexul geologic, un altul, care includea și o hartă a locului.

Continue reading

Restaurant Szikra – creativitate și gust în Sf. Gheorghe

Despre Restaurantul Szikra am citit în DOR, apoi am auzit numai de bine și de la diverse alte persoane. Așa că mi-am făcut drum prin Sf. Gheorghe (jud. Covasna) și am luat un prânz de vis în curtea lor liniștită, printre floarea-soarelui și alte plăntuțe necunoscute mie.

“Szikra” înseamnă “scânteie” în limba maghiară, iar în meniul restaurantului sclipesc feluri de mâncare reinterpretate și combinații neașteptate de ingrediente. Mâncarea se bazează pe ingrediente locale și se evită risipa, folosindu-se creativ tot ce se poate.

Când merg la restaurante cu meniu îndrăzneț, ca acesta, îmi place să comand mâncăruri mai neobișnuite. Așa am făcut și aici, unde am ales (și împărțit la doi):

Continue reading