Lunile de toamnă sunt pline de evenimente și festivaluri de toate felurile, iar mie mi-au ieșit în cale (întâmplător sau nu) următoarele trei, numai bune pentru relaxarea de weekend: Continue reading
De la o vreme, mi-am propus mai puțin lucru și mai mult răsfăț în weekenduri, iar evenimentul Agenda Bio din miez de septembrie mi-a oferit ocazia să-mi îndeplinesc acest „obiectiv”. Mai ales că a fost ultima ediție în grădină, de acum încolo târgul urmând să aibă loc înăuntru, în camerele frumoase de la Casa Universitarilor.
Pentru cei care nu știu, Agenda Bio e un târg cu bunătăți naturale și bio, de la cosmetice, prăjituri raw, înghețată și tarte gustoase până la miere, uleiuri, accesorii, cărți și hăinuțe cusute cu grijă. Evenimentul își propune să încurajeze o viață mai sănătoasă și mai fericită, așa că pe lângă standurile cu vânzare s-au organizat multe ateliere practice și conferințe cu și despre yoga, mindufulness, ceai, gătit, dezvoltare personală etc. Nu au lipsit nici workshop-urile pentru cei mici, precum și un spațiu de joacă amenejat special pentru ei.
Deși locul îmi e cunoscut, până acum nu mai fusesem la un târg în grădină, pe care am găsit-o sâmbătă zumzăind de bună-dispoziție, cu oamenii preumblându-se curioși pe la standuri, degustând și testând produse felurite. Continue reading
„Nu-i fericire aceea ce n-o poți împărți cu alții.”
Pe vremea când citeam “Povești nemuritoare”, dădusem peste o istorioară despre Floarea de ferigă. În povestea respectivă se spune că floarea de ferigă ar fi adus fericirea celui care ar fi putut s-o culeagă. Un tânăr ambițios reușește să facă acest lucru și îi cere florii tot felul de bogății, servitori și palate. Partea tristă e că nu poate împărți cu nimeni averea sa, pentru că ar însemna să o piardă. Totuși, peste ceva timp i se face dor de familie și merge s-o viziteze, văzând cu această ocazie că părinții și frații săi trăiesc în sărăcie, iar el nu are cum să-i ajute. Într-un final, nu mai suportă remușcările și vrea să dispară de pe fața pământului, iar floarea îi îndeplinește dorința, pierind odată cu el (povestea am găsit-o acum pe net, o puteți citi aici).
Mi-am amintit de povestea asta zilele trecute, în timp ce scriam niște articole despre descoperirea misiunii personale, fericire și sens.
Concluzia la care au ajuns mulți cercetători este, asemenea moralei din “Floarea de ferigă”, că fericirea noastră se leagă de ceilalți, de apartenența la o comunitate și de sentimentul că ne aducem contribuția la un “ceva” mai mare decât noi. De a împărtăși emoții, bucurii, tristeți și de a ne lăsa cumva amprenta în aspecte ale vieții pe care le considerăm importante. Continue reading
Cum îți imaginezi viața perfectă, care te face fericit? Cum arăți, unde locuiești, unde mergi în vacanță, cum arată o zi ideală? Poate ți-ai pus întrebările astea din dorința de a obține claritate cu privire la direcția viitorului tău.
*Citatul este din cartea de aici.
Am citit de curând un articol scris de o prietenă, care m-a inspirat și m-a pus pe gânduri. Mi-a plăcut mult secvența următoare:
“Perfectiunea inseamna de fapt incremenire, lipsa oricarei miscari, dorinte, evolutii. Inseama lipsa vietii, asa cum este ea, cu suisuri, coborasuri, posibilitatea de a te deschide, inclusiv – paradoxal poate – de a deveni mai bun.”
Perfecțiune egal stagnare. E ca și cum, asemenea lavei care a curs peste Pompei, am pune la păstrat zona asta ideală în care am ajuns și… gata! Am rămâne nemișcați de teamă să nu stricăm echilibrul, punând punct oricărei posibilități ulterioare de evoluție.
Duminică, 20 martie, sărbătorim Ziua Internaţională a Fericirii, ocazie cu care Institutul pentru fericire te invită la un eveniment special, având ca laitmotiv Călătoria Eroului. Invitaţii sunt:
După titlu, “Drumul cel mai scurt spre fericire” pare una dintre acele multe cărţi care au invadat piaţa şi care promit să te înveţe cum să fii mai fericit, mai bogat, mai satisfăcut etc. Dincolo de coperta roz gen „Barbie” şi scrisul alandala cu prea multe fonturi şi culori, am avut surpriza să descopăr în aceste pagini câteva sugestii şi idei care m-au pus pe gânduri.
Cartea propune o serie de paşi zilnici pentru a transforma o viziune sumbră asupra vieţii în una veselă şi pozitivă; ne arată cum să privim viaţa cu ochi optimişti şi să aducem mai multă bună dispoziţie în viaţa noastră prin echilibru şi calm. Povestioarele prezentate subliniază ideile expuse şi arată cum se poate schimba viaţa noastră cu puţină hotărâre. Îmi place că sunt sugerate şi acţiuni concrete, nu doar sfaturi abstracte. A gândi pozitiv este important, dar pentru a obţine ceva nu este de ajuns, e nevoie să şi acţionezi.
Câteva idei pe care le-am reţinut din această carte: Continue reading
Nu, nu mi s-a întâmplat nimic, aşa cum aţi putea crede după ce aţi citit titlul. Însă după avalanşa de articole de pe net care predică fericirea cu orice preţ şi în orice moment, câteva semne de întrebare s-au ivit ici-colo prin mintea mea.
„Nu fi niciodată trist!”, „Gândeşte mereu pozitiv, pentru că altfel atragi în viaţa ta evenimente nefericite”… Fericirea nu ar trebui să fie o obligaţie, ci rezultatul unei manifestări sincere a sentimentelor. Cred că autenticitatea este un ingredient principal pentru fericire şi de-asta zic că e bine să o adăugăm din belşug în porţia noastră. A fi fericit nu înseamnă să te forţezi să fii non-stop cu zâmbetul în colţul gurii, dacă nu simţi asta, sau să te prefaci că nu te atinge nimic, cum propovăduiesc unele articole motivaţionale care împing optimismul până la extrem.
Fuga de emoţiile negative poate să aducă beneficii pe moment, dar pe termen lung nu este o soluţie. Continue reading
“Fericirea este cea mai bună atunci când este împărţită.”
Recunoscătoare pentru…
Toate astea au venit la pachet în Bootcamp pentru Fericire, tabăra unde am participat la invitaţia celor de la IPF, care mi-a mângâiat sufletul cu gingăşia unei păpădii şi mi-a şlefuit zâmbetul mai frumos decât ar fi putut s-o facă un dentist. Continue reading
Ţin minte că atunci când eram la şcoală, în vacanţele de vară îmi plăcea la nebunie să merg în tabere la munte, unde timp de o săptămână uitam de toate şi mă deconectam de la învăţat. Nu aveam vreun program organizat, însă mergeam în drumeţii şi excursii, umblam după fructe de pădure, dansam, cântam sau jucam tot felul de jocuri cu colegii de tabără.
Ce îmi amintesc cu mare claritate e că am nimerit doar în tabere cu mâncare foarte bună, deşi toţi mă ameninţau că o să mor de foame pe-acolo 😛 Ah, şi pe-atunci nu aveam telefon mobil, aşa că sunam acasă de la un telefon cu cartelă, după ce stăteam la rând minute bune şi ascultam conversaţiile celorlalţi. Desigur că nici apart foto digital nu deţineam, însă aveam unul clasic, cu un stoc limitat de poze. Parcă erau vreo 26 de poziţii, dacă nu mă înşel, pe care trebuia să le drămuiesc bine, dacă voiam să îmi ajungă pentru toate cele 7 zile. De fiecare dată, mă gândeam de 10 ori înainte să apăs butonul. Chiar şi aşa, lipsite de tehnologie şi de social media, au fost nişte vacanţe splendide, la care mă gândesc cu drag.
Acum, chiar dacă perioada şcolii a trecut, se pare că taberele de vară sunt în continuare pe val, chiar şi pentru adulţi. Am văzut o ofertă consistentă de tabere de dezvoltare personală, artistice, sportive etc., unde oamenii se adună timp de mai multe zile pentru a învăţa ceva sau pur şi simplu pentru a trăi o experienţă frumoasă în miez de vară.
Mi-am amintit de taberele copilăriei când am văzut invitaţia celor de la Institutul pentru Fericire, care vara aceasta organizează Bootcamp pentru Fericire. Continue reading