Tag Archives: alergare

12 noiembrie, 12 ore și 121 km alergați în Zagreb, Croația

De ce să mă descalificați?! Am luat-o la fiecare tură pe altă alee pentru că n-am știut pe unde e traseul, dar de alergat, am alergat…” Din fericire, a fost doar un vis. Un coșmar, mai degrabă, înaintea cursei de 12 ore de alergare din Zagreb, care a avut traseul simplu și clar marcat.

După ultramaratonul de la Belgrad din primăvară, m-am gândit să mai alerg spre finalul anului o altă cursă de 12 ore, însă apoi m-am luat cu altele – să fac PB la maraton – și aproape am abandonat ideea. Totuși, văzusem pe DUV că în noiembrie va fi Campionat Național de 12 ore în Croația, unde se anunța și o cursă Open, adică pentru sportivii nelegitimați sau din alte țări. M-am gândit și răzgândit de multe ori, sub pretexte că: e drum lung până în Zagreb, e noiembrie, deci probabil va ploua, nu am suficiente alergări lungi etc.

Continue reading

Soare, frunze și cursa perfectă – AlerGând la Pădure 23 km

Când am fost la Reșița în iarnă spuneam că mi-ar plăcea să particip la AlerGând la Pădure și iată că așa am făcut 🙂 M-am înscris la proba de semimaraton, în acest caz 23 km cu 1100 m diferență de nivel, să-mi mai clătesc picioarele după atâtea maratoane pe asfalt. A fost a treia mea cursă de trail pe anul ăsta și am prins o zi bună, din toate punctele de vedere.

Foto: Razvan Ciuvelic

Era întuneric când am plecat din Timișoara spre Reșița, locul startului și am ajuns destul de devreme cât să nu ne grăbim. Easy like Sunday morning, nu?

Prima impresie plăcută a fost kitul, cu tricou fain și multe bunătăți în el. Unul dintre cele mai consistente kituri pe care le-am primit.

După ce noaptea anterioară fusese o atmosferă de Halloween, cu ceață și toate cele, ziua cursei a fost blândă cu noi (am înțeles că la fiecare ediție a fost așa). Deja era soare și călduț înainte de start, așa că mi-am dat jos un strat de haine și am rămas doar într-o bluză cu mânecă lungă. Tricoul ar fi fost mai potrivit, aveam să aflu pe traseu.

Continue reading

În linie dreaptă la Timișoara City Marathon – 42 km

În timp ce alergam la Timișoara City Marathon, cineva bătea mingea de zor… în stomacul meu. Să fi fost cele două bucățele de banane pe care le mâncasem mai devreme? Mi-am luat gândul de la asta și m-am concentrat să dau din picioare, că mai era ceva drum până la finiș.

Anul ăsta am participat în sfârșit la Timișoara City Marathon, un eveniment foarte fain organizat de Alergotura, cu 4 probe: 3 km, 10 km, semimaraton și maraton. Ce mi se pare special la această competiție este că startul se dă din afara orașului (la semi – Sânmihaiu Român și la maraton – Otelec, aproape de granița cu Serbia) și faptul că o bună bucată din cursă e aproape în linie dreaptă: 32 de km la maraton și 11 km la semimaraton, pe pista de biciclete România-Serbia.

Am ales maratonul, mai ales că la Otelec nu fusesem niciodată; doar până în Sânmihai ajunsesem la o alergare. Mi se pare inedit ca la un maraton să alergi peste 30 km fără întortocheli. Unii ar zice că e monoton, însă mie mi-a plăcut.

Deși startul a fost la ora 9:00, din motive de logistică m-am trezit la 5:30, iar la 8:00, când de-abia răsărea soarele, eram deja în Otelec, cu autobuzul pus la dispoziție de organizatori. Pentru mine partea asta de transport și organizare e destul de stresantă și mai mult am emoții din cauza ei, decât pentru cursa propriu-zisă.

După PB-ul de la Liberty, acum nu am avut vreun target îndrăzneț, ci mi-am dorit să fiu cât mai aproape de timpul de atunci.

Am început cu o urcareee, apoi cu puțin pământ, pentru ca imediat să ajungem pe pista de biciclete. Ne-am răsfirat repejor, fiind doar 30 de oameni, însă am păstrat în raza vizuală câțiva alergători din fața mea. Am menținut un ritm de 5:08 pe primii 10-12 km, destul de confortabil, deși a devenit evident pentru mine că ditamai rucsacul pentru hidratarenu fusese o idee bună. Măcar am avut gelurile la îndemână, în buzunarele din față.

În noaptea de dinainte plouase, așa că aerul se simțea încă umed, în compania unui vânticel de toamnă. Vremea mi s-a părut excelentă pentru alergat. Mi-a plăcut traseul pe pista de biciclete, destul de sălbatic, cu excepția câtorva case și a celor care ieșiseră la pescuit sau plimbat. Și ce mi-a plăcut și mai mult a fost că n-am dat peste dulăi agresivi 😀

Probabil luasem prea devreme gustarea de dinainte de cursă, pentru că după nici o oră de la start mi-am dat seama că mi-e foame. Foame la modul că începuse să mă doară stomacul, iar ceva îmi spunea că un gel nu ar fi suficient. Am luat niște bucăți de banană de la punctele de hidratare, am băgat niște apă, însă a devenit tot mai greu să mențin ritmul cu stomacul încercând să-și facă meseria. Plus că gambele deja începuseră să se îngreuneze.

Mi-am dat seama curând că n-o să pot să țin ritmul ăsta sau pe-aproape până la final, așa că următorii 10 km m-am resemnat cu 5:14, apoi am scăzut treptat spre 5:25. Am stors încă un gel printre dinți și am renunțat să mă uit obsesiv la ceas sau să-mi estimez timpul final.

Spre deosebire de Liberty, am zăbovit câte puțin la punctele de hidratare să beau apă, deși aveam la mine apă cu electroliți (spoiler: m-am întors cu 3/4 din ea acasă…). Probabil a fost o scuză ca să-mi iau micro-pauze de odihnă.

(În afara orașului marcajele au fost minimaliste, ca să zic așa. Cred că ar prinde bine niște indicatoare/ marcaje la podul de la Utvin; am dedus pe unde trebuia să o iau pentru că vorbisem cu alergători care mai participaseră la cursă, că altfel aș fi fost confuză. Un alergător care vine prima dată la cursă, mai ales dacă n-a mai fost pe pista de biciclete, nu cred că ar ști pe unde merge traseul. În Timișoara am văzut suficienți voluntari care să indice drumul, alături de garduri și benzi care închideau alei/ străzi.)

Distracția s-a terminat la km 34, când eram deja în oraș, pentru că traseul a șerpuit pe sub poduri, ceea ce a însemnat niște și urcări. Nu de speriat, ci suficient cât să-mi amintească de lipsa antrenamentelor cu diferență de nivel.

Au trecut și podurile, am rămas pe lângă Bega, pe alei mai cunoscute, numărând cu ardoare kilometrii până la finiș. Știam că urmează și o plimbare (tocmai) prin Parcul Regina Maria, așa că nu m-am amăgit. Ce mi-am propus în acele momente a fost să nu o dau pe mers, ci să continui să alerg, chiar dacă mai încetuț, altfel cred că se opreau de tot motoarele. O să vină el, finișul, trebuie doar să dau acolo din picioare.

Cum alergam eu cătinel prin Parcul Copiilor, cu gândul la S24H (apropo, ediția 2023 va avea loc pe 20-21 mai!), văd că pe partea cealaltă a Begăi mai vine o maratonistă – din cele 6 câte am fost (mulțumesc de încurajare, Dana M.!) -, așa că am un moment de zvâc și cobor iar sub 5:30.

Urmează pasajul Michelangelo, unde e liniște și întuneric. Așa, în stil purgatoriu. Noroc că finișul e aproape, iar eu mă simt reînviată când intru pe stadion. Reînviată mental, dar cu multă oboseală în picioare și cu gândul la mâncare solidă, că de geluri mi se luase.

După ce am băut apă cu nesaț, am fost la cantină să revendic fasolea cu ciolan și castraveții murați (din fericire, ciolanul era separat, deci s-a putut și fără). Înăuntru era cald, iar mâncărica asta a picat cum nu se putea mai bine, după o cursă cu dulcegării (știu că există și geluri sărate, aveam chiar unul la mine, însă tot gel e). Am apreciat că la finiș a existat și cașcaval, deci ceva sărat, pe lângă mere, struguri și alte chestii dulci.

Dar m-am luat cu mâncarea și am uitat de cifre!

3:44 timpul oficial. Hm. Locul 3 la Open și tot locul 3 la categoria de vârstă. Din 6, respectiv 3 fete. Ce să-i faci, uneori mă vizitează și pe mine norocul.

Ceasul mi-a arătat 41,8 km, dar zău că nu m-am supărat 😀 Mai ales că la cele două maratoane anterioare (Wizz Cluj și Liberty Timișoara) am depășit cu câteva sute de metri cei 42,195 km, deci se compensează.

Una peste alta, mi-a plăcut alergarea pe malul Begăi și atmosfera de la Timișoara City Marathon. Acum ar trebui să mă antrenez la băut vin, ca să fac față premiilor de anul ăsta :))

42 km cu PB la Liberty Marathon Timișoara 2022

După varză a la Cluj mi-am învățat lecția și la Liberty Marathon n-am mai pornit ca berbecu. Tot la proba de maraton – 42 km am participat, dar acum mi-am temperat entuziasmul la start.

Anul acesta, Liberty Maraton Timișoara și-a schimbat traseul, astfel că la maraton au fost 4 ture x 10,5 km, în loc de 3 x 14 km, cum a fost în 2021. Marcarea traseului mi s-a părut mult mai bună și a ajutat, mai ales în Libertății, str. Alba Iulia și Victoriei. De câteva urcări n-am scăpat, am avut și niște viraje cam bruște, dar per total mi-a priit mica reorganizare a traseului.

Continue reading

Brașov Running Festival 2022 – 10 km și un start confuz

Dacă tot eram în zonă, am zis să bifez o alergare scurtă la Brașov Running Festival, așa de final de septembrie. O competiție Elite, la startul căreia s-au așezat nume grele ale atletismului, inclusiv din țări africane.

Foto: Brasov Running Festival

Nu-mi aminteam când am alergat ultima dată o cursă de 10 km. Noroc că scriu pe blog despre competițiile la care particip, așa că am găsit un 11 km prin 2017, când eram în recuperare după o accidentare. Mă rog, ideea e că nu prea gust distanțe din astea unde-mi vărs plămânii doar pentru scurt timp, dar am zis că o excepție e binevenită.

Mi-a plăcut mult zona unde s-a desfășurat cursa – cartierul Coresi din Brașov, care mi s-a părut organizat și aerisit. Am remarcat o alăturare simpatică: blocurile și clădirile noi conviețuiesc cu urme ale simbolurilor dintr-o altă epocă.

Continue reading

Bucuria finișului la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022

Foto: Wizz Air Cluj Napoca Marathon

Fotografia asta e reprezentativă pentru cursa mea de la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022. Pare că merg și cam asta am făcut o bună bucată de traseu :))

Mă tot uit la statistici și mă gândesc ce-a fost în capul meu. Cred că m-a lovit o amnezie temporară și am uitat că un maraton are 42 km, nu 10.

Am luat startul pentru a treia oară la Maratonul de la Cluj, la proba de maraton, pe un traseu puțin modificat față de anii anteriori, format din două bucle a câte 21 km. Fără paceri, de data asta. Pasta Party a fost doar Party, că pastele se terminaseră, însă mi-a plăcut tricoul din kit – arată bine și materialul pare comod.

Duminică dimineața am pornit cu emoții, dar și energie-n picioare, la gândul că sunt mari șansele de PB (sub 3:43), am apă suficientă în rucsac și vremea e răcoroasă. Pe rând, s-au spulberat toate trei.

Continue reading

Căsoaia Bike Run and Fun 2022 – Semi semi-montan

Nu știu dacă e chiar munte la Căsoaia sau doar dealuri mai îndrăznețe – de aici și porecla de semi-montan. Iar primul semi din titlu e de la cei 21 km ai cursei pe care am alergat-o de curând. Mă rog, mers și alergat.

În ultima vreme am participat la puține curse de alergare, dacă e să compar cu perioada de dinainte de 2020; în ultimii 2 ani jumate, montanele au lipsit cu desăvârșire din meniul meu de alergare, în sensul că din 2019 nu mai țopăisem pe vârfuri de munte (a se citi “urcat cu gâfâieli și coborât cu frâne”). Antrenamente cu diferență de nivel, ioc. Am mai simțit “glasul pământului” la curse de trail de tipul Lunca Timișului sau Petrovaselo, unde porțiunile de fals plat m-au scos din ritm de fiecare dată, deși diferența de nivel n-a fost semnificativă.

Cu cei 21 km și 750 m diferență de nivel, Căsoaia Bike Run and Fun se anunța a fi un bun surogat pentru cursele montane. Startul/ finișul a fost la Tabăra Căsoaia, jud. Arad, adică relativ aproape de Timișoara, cât să fie vreme de venit în dimineața cursei, fără cazare. Am apreciat că startul a fost la ora 10:00, deci timp suficient de ajuns… chiar dacă rătăcești un pic drumul.

Continue reading

Semimaraton pe feeling la Timotion 2022

Al treilea weekend cu concurs de alergare – ca-n vremurile bune de dinainte de pandemie 🙂 După Petrovaselo și S24H, pe 29 mai am fost la Timotion, la proba de semimaraton.

Organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, Timotion este o cursă de alergare, dar și un prilej de a face o faptă bună. Asta pentru că fiecare alergător alege către ce proiect din comunitate își donează taxa de înscriere. Mi-a plăcut că proiectele sunt foarte diverse și poți să găsești ceva cu care să rezonezi, indiferent că e vorba de sănătate, educație, mediu, protecția animalelor etc.

Duminică, ziua cursei de 21km, vremea a fost bună de alergare, cu nori, deși în mișcare am simțit un pic de zăpușeală în aer. Zona de start-finiș a fost în Parcul Central Anton Scudier.

Pentru mine a fost prima participare la Timotion și mă bucur că am ales să mă înscriu, deși aveam dubii că o să fiu aptă de așa ceva, la doar o săptămână după S24H. Din acest motiv, nu mi-am stabilit vreun obiectiv, ci mi-am spus că voi alerga pe feeling, în funcție de starea de moment.

Continue reading

S24H 2022 – Ultramaraton de organizare și un pic de alergare

Știi cursele alea de alergare când ești obosit, abia aștepți să vină finișul și îți juri că nu mai faci niciodată? Dar apoi, după finiș, te bucuri și uiți de toate? Așa a fost și la mine S24H 2022, din postura de alergătoare + membră în echipa de organizare (mai implicat decât în alți ani).

Am tras mult de timp până să mă apuc să scriu acest articol, pentru că au fost multe emoții de-a valma, care aveau nevoie de timp să se așeze. Și probabil că nici acum nu s-au așezat 🙂

Foto: Vlad Fortuna

S24H – în echipa de organizare

După 2 ani de pauză, iată că a venit timpul să organizăm din nou S24H, de data asta într-o formulă nouă și cu mai puțin oameni în echipă. Pentru cei care nu știu, S24H e o cursă de ultramaraton cu probe de 6, 12 și 24 de ore alergare, iar anul acesta am avut și curse de 50 și 100 km (+ Campionat Național la aceste 5 probe).

Continue reading

28 km în urcare la Petrovaselo în vie

Cursele de alergare în natură au ceva special față de cele de asfalt, cred eu. Parcă invită la mai multă socializare, la tihnă și se transformă mereu într-o mică petrecere la final. After-party-ul e și mai plăcut când are loc pe domeniul unei crame, cu vedere spre dealuri verzi.

Așa a fost cazul concursului de alergare La Petrovaselo în vie, unde am participat pentru prima dată. Este organizat de Alergotura și Petro Vaselo Winery și are 3 probe: Bendis 5 km, Ovaș 14 km, PV Gran Cru 28 km. Dacă vă întrebați de unde vin numele curselor, ei bine, am descoperit că de la 3 vinuri Petro Vaselo 🙂

Am ales evident cursa de 28 km, ca să am timp să mă încălzesc, mai ales că auzisem de ceva urcări. Traseul a constat într-o buclă de 14 km pe care am parcurs-o de două ori, însă mi-a plăcut că a doua oară a fost în sens invers, deci ca și cum am fi mers pe un traseu nou.

Teoretic, diferența de nivel n-a fost mare – 275 m/ tură. Teoretic, traseul era complet alergabil. Zic “teoretic” pentru că din cauza lipsei mele de antrenamente cu pante, am simțit cursa cu totul altfel.

Continue reading