La unele curse alergi pentru PB, la altele ca să te bucuri de atmosferă, ca să faci act de prezență ori să-ți demonstrezi că încă miști, după o perioadă de pauză (de la antrenamente serioase, nu de la alergare).

Nu am prea multe de spus despre participarea mea de anul acesta de la UVT Liberty Marathon. Prin iarnă, când m-am înscris la proba de maraton, eram pe val cu antrenamentele și aveam multă încredere în ce va urma. Între timp m-am dat pe ultra, am avut și rezultate de care am fost foarte mulțumită, iar pregătirea la viteză a rămas undeva la coada priorităților (story of my life).

Cu vreo 2-3 săptămâni înainte de UVT Liberty, mi-am dat seama că n-am mai făcut un long run ca la carte de prea mult timp, iar despre viteză ce să mai vorbim. Așa că m-am mutat la 21 km și pot să spun, cu mâna pe inimă, că a fost cea mai bună decizie.

La start mi s-a părut că e înghesuială, având în vedere că la 8:30 au plecat concurenții de la aproape toate probele. Aglomerația de pe primul km m-a ajutat să mă temperez și să nu pornesc ca din pușcă, lucru care zic eu că mi-a prins bine. M-am ținut ba după un alergător, ba după altul, în încercarea de a mă mobiliza să trag cât de cât, cu pace de 4:50ish.