Din nou la Oradea, după mai bine de jumătate de an. Am descoperit în plimbare noi locuri și am privit cu alți ochi străzile și clădirile pe care deja le explorasem în mini-vacanțele anterioare. Pentru că a fost o sâmbătă călduroasă, m-am refugiat în muzee. În două muzee, mai exact.
Știi șoferii ăia care se plâng de trafic… în timp ce sunt în mașină și deci contribuie direct la aglomerație?
La fel fac și unii turiști care iau cu asalt diverse locuri văzute pe social media, dar sunt nemulțumiți apoi că e prea multă lume, lipsă de autenticitate și locurile nu arată chiar ca pe net. Fix așa m-am simțit eu în vacanță la Bari, una îndelung așteptată, cu dor de atmosfera italiană minunată și de mâncarea delicioasă.
Am descoperit locuri de vis și am încetinit ritmul mai mult decât în alte vacanțe, dar cu toate astea iată că mi-a luat aproape 2 luni să scriu despre vizita la Bari, unde am fost la mijloc de mai. Și nu cred că această amânare e întâmplătoare :))
Continue readingM-am bucurat să vizitez Veszprem, Capitală Europeană a Culturii anul acesta, ca și Timișoara. Veszprem se află în Ungaria, aproape de lacul Balaton și de Budapesta, la vreo 4 ore și jumătate de mers cu mașina de Timișoara.
Este unul dintre cele mai vechi orașe din Ungaria, castelul fiind construit în secolele X-XI. Timp de sute de ani, reginele Ungariei au fost încoronate de episcopul de aici, motiv pentru care Veszprem este supranumit și „Orașul Reginelor”. Castelul din Veszprem a fost și reședința Gizellei, soția regelui Ștefan I.
Încă de vineri seara, când am ajuns în centru, am fost întâmpinați de o instalație luminoasă ciudată, sub formă de… zombi (?). Am aflat a doua zi ce era, de fapt.
Am luat cazare chiar în centru, într-o clădire cu scări de lemn și o cameră mobilată clasic-tradițional, dar foarte confortabilă. A fost o alegere inspirată, pentru că am avut totul la îndemână și n-a fost nevoie să ne deplasăm cu mașina (parcarea a fost gratuită, la cazare).
Sâmbăta a început lent, iar pe la 11 am scos nasul afară la soare. După brunch, am pornit la admirat clădiri, străduțe și detalii urbane. Era liniște și aproape pustiu pe străzi, doar câțiva oameni cu câini ieșiseră la plimbare.
Am remarcat asfaltul nou turnat și trotuarele pietruite recent, semn că se fac îmbunătățiri la infrastructura orașului. Câteva clădiri cu arhitectură în stil secession m-au făcut să scot imediat telefonul să fac poze. Am zărit apoi tot felul de cotloane și străduțe înguste, care parcă se cereau explorate.
Continue readingMâncarea e unul dintre capitolele mele preferate când merg în vacanță. Nu doar atunci, dar mai ales atunci.
În Valencia am observat că, în general, e nevoie de rezervare ca să prinzi loc în restaurantele mai drăguțe, mai ales seara și mai ales în weekend. Sunt locuri unde poți ocupa o masă doar cu rezervare. Nu e cazul peste tot, însă în restaurantele bine cotate cam asta e practica (din ce am văzut, începe să le aplice și pe la noi).
Am evitat restaurantele unde chelnerii “pescuiesc” clienți de pe stradă (e valabil oriunde, nu doar în Valencia). Nu sunt adepta mâncatului exclusiv de preparate tradiționale, de-ale locului unde merg, însă evident că sunt curioasă să încerc și bunătățile locale.
Bistrourile, restaurantele și cafenelele următoare le-am ales cu ajutorul lui Google Maps, am pescuit recomandări din articole și clipuri, la care am adăugat un pic de spontaneitate.
Continue readingÎn cele câteva zile petrecute la Nuremberg, am trecut pragul câtorva locuri care m-au încântat prin atmosferă și/ sau mâncare și m-au făcut să mă simt relaxată, cu adevărat în vacanță.
În română, numele ăsta îmi sugerează o mâncare tradițională și un loc foarte… rustic. De aici și rezerva mea inițială de a merge la cină acolo. Ei bine, Rustika din Nuremberg e un restaurant rafinat, dar fără să fie pretențios, ci dimpotrivă, super-cosy. E specializat în pește și carne, cu feluri de mâncare diverse. Partea faină a fost că, stând lângă geam, am surprins o ninsoare cu fulgi maaari, care a făcut și mai plăcută seara.
A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.
După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.
Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).
Continue readingA doua mea vizită în Budapesta, la final de noiembrie, m-a prins cu o lipsă totală de chef de fotografiat. Plus că…
Mă rog, tot felul de pretexte 🙂 Probabil eram obosită după un an fără prea multe zile de vacanță și mi-am dorit doar să mă plimb și să admir clădirile, fără să mă chinui să prind unghiul potrivit. Asta nu înseamnă că n-am făcut deloc poze, ci doar că numărul lor a fost extrem de redus, raportat la cât mi-a plăcut orașul.
Continue readingPrima dată am fost în Cluj-Napoca în 2012 (!), într-un iulie leneș, când orașul dormita, cu străzile pustii și liniștea plutind în aer. Au urmat apoi încă două vizite rapide, cu ocazia Maratonului, alergat de fiecare dată cu mare bucurie și chiar un PB, la vremea aceea.
9 ani mai târziu de la prima întâlnire cu minunatul Cluj, am revenit pentru un weekend plănuit slow, cu multă relaxare și plimbări tihnite. De data asta, am găsit Clujul în ținută de petrecere.
Traficul m-a șocat cel mai tare. Aglomerația din centru era la concurență cu Bucureștiul, cel puțin la nivel de luna august. În plus, terasele din Piața Unirii erau multe și pline, spre deosebire de vizitele mele trecute, când bătea vântul – la propriu și la figurat deopotrivă.
Străzi care altă dată erau șantier acum sunt refăcute și au inclusiv pistă de biciclete, iar construcții renovate le vezi la tot pasul în centru. Unele sunt în lucru, cu fațadele sau turnurile acoperite de cearșafuri, așteptând să-și arate noul look fresh (inclusiv biserica Sf. Mihail). Cât mai curând, sper.
Continue readingDespre Restaurantul Szikra am citit în DOR, apoi am auzit numai de bine și de la diverse alte persoane. Așa că mi-am făcut drum prin Sf. Gheorghe (jud. Covasna) și am luat un prânz de vis în curtea lor liniștită, printre floarea-soarelui și alte plăntuțe necunoscute mie.
“Szikra” înseamnă “scânteie” în limba maghiară, iar în meniul restaurantului sclipesc feluri de mâncare reinterpretate și combinații neașteptate de ingrediente. Mâncarea se bazează pe ingrediente locale și se evită risipa, folosindu-se creativ tot ce se poate.
Când merg la restaurante cu meniu îndrăzneț, ca acesta, îmi place să comand mâncăruri mai neobișnuite. Așa am făcut și aici, unde am ales (și împărțit la doi):
Continue readingChiar dacă m-am mutat la Timișoara, mai vin în vizită prin București să-mi revăd prietenii și să gust din atmosfera orașului care mi-a fost casă pentru 15 ani. Vara asta am avut parte de câteva experiențe gastronomice și vizuale interesante, așa că am zis să povestesc pe scurt despre ele.
Am aflat prin vară că Arcul de Triumf se poate vizita gratuit, în fiecare weekend și în zilele de sărbători legale, în perioada 5 iunie – 17 octombrie 2021, între orele 11:00 – 22:00. Așadar, n-am stat multe pe gânduri și am urcat într-o după-amiază foarte călduroasă de weekend, curioasă de priveliște.
După multe trepte, am ajuns sus, de unde Bucureștiul apare ca o oază de verdeață. Asta pentru că se vede Parcul Herăstrău din apropiere (pardon, Parcul Regele Mihai I) în toată splendoarea sa și copacii de pe Kiseleff și bulevardele vecine. De-abia mai departe se întrezăresc clădirile de birouri, blocurile cenușii și noua catedrală, care cred că deja a devenit cea mai vizibilă construcție din oraș.
Continue reading