A patra participare la Timișoara City Marathon mi-a adus locul patru 🙂 Un loc patru norocos, pentru că la acest concurs la maraton se premiază primele cinci alergătoare și primii cinci alergători.

Derulăm un pic timpul înapoi. Aventura începe în ziua dinainte, când am vrut să fac un mini-stretching stând pe scaun și m-am trezit cu o durere înțepătoare în gleznă și călcâi. Ce poate fi mai ironic decât să te accidentezi în tip ce stai jos?? Să te accidentezi în timp ce stai jos… iar mâine ești înscrisă la maraton.

Pentru al treilea an la rând am mers în vizită la Otelec într-o dimineață frumoasă de octombrie… ca să am de unde să mă întorc. La propriu 😀 Asta pentru că am alergat din nou maraton la Timișoara City Marathon, cu startul în comuna Otelec (la o aruncătură de băț de granița cu Serbia), care ne poartă pe pista de biciclete până în Timișoara, cu un mic ocol prin centru, ca să se facă 42 km.

Pentru că tocmai trecusem la ora de iarnă, dimineața era lumină când am ajuns la start. Deși se anunța o zi însorită, mi s-a părut răcoare, dar mi-am zis că o să mă încălzesc pe parcurs. Ce îmi place mult la acest maraton este că nu se face deloc îmbulzeală, nici la start și nici pe traseu, pentru că pista e suficient de lată, raportată la numărul de alergători.

Încurajată de rezultatul de la Liberty, am ridicat un pic ștacheta la viteză și am pornit cu 4:50-4:55, în speranța că o să reușesc să țin cât mai mult acest ritm. Toate bune și frumoase, vreme ideală de alergare, mai ales că primii 30 km sunt în linie dreaptă, aproape fără diferențe de nivel.