Samsara Foodhouse Cluj – mâncare delicioasă, decor zen

Update 2021: Samsara Cluj și-a schimbat locația. Detalii, aici.


Ca în orice vacanţă, şi la Cluj mi-am dorit să iau masa în cel puţin un loc drăguţ, aşa că mi-am făcut o listă generoasă cu restaurante şi bistrouri înainte de a pleca la drum. N-am ajuns în prea multe din localurile respective, însă lista e la păstrare pentru o nouă escapadă în zonă.

În cazul Samsara Foodhouse, n-a fost nevoie de prea multe căutări, căci am dat din întâmplare peste restaurant în timpul plimbării de dimineaţă prin oraş. Pentru că meniul afişat era ademenitor de delicios, am ţinut minte adresa şi am revenit pentru cină. Nu o dată, ci de două ori.

Samsara foodhouse Cluj napoca impresii

Samsara Foodhouse se află pe o străduţă de la poalele dealului unde se ridică mândră Cetăţuia. Mi-a sărit în ochi desenul colorat de pe peretele terasei şi de-abia apoi am văzut numele, imprimat direct pe clădire. Restaurantul are şi o terasă amenajată simplu şi înconjurată de lemn, iar la poartă stau de pază câteva biciclete.

samsara foodhouse

La prima vizită am stat înăuntru, fascinată de decorul relaxant, cu pereţii de un galben cald, completaţi perfect de zidul de cărămidă. O ambianţă cu aspect natural, mai ales că de grinzile tavanului atârnă verdeaţă, iar lumina este blândă şi plăcută, venind de la nişte lămpi superbe.

samsara-foodhouse-cluj-interior interior-samsara-foodhouse-cluj decor-samsara-foodhouse-clujFiind în seara dinaintea unui maraton, am preferat ceva uşor, adică o salată grecească, însoţită de un dressing gustos, plus nelipsitul ceai. Simplu şi bun.

cina-samsara-foodhouse

Pentru a doua vizită am ales terasa de sus, chiar de lângă intrarea în casă, de unde am avut o privelişte încântătoare spre terasa plină de oameni voioşi ce se bucurau de o gustare sau un prânz târziu. Şi aşa, în bătaia vântului şi cu un soare timid deasupra, mi s-a părut că totul din jur este complice la atmosfera reconfortantă, tihnită din acea după-amiază perfectă de duminică.

terasa-samsara-foodhouse-cluj samsara-foodhouse-cluj-meniu. salata-samsara-foodhouse-cluj-napoca

Meniul Samsara Cluj este extrem de generos şi m-a cam pus în dificultate. Mi-au făcut cu ochiul şi paginile cu pizza, însă cum sunt mare fan năut, de această dată am comandat o mâncărică de năut cu mango şi tofu, dezmierdată în sos de roşii – o alegere minunată. Am gustat şi dintr-o salată cu sfeclă roşie, quinoa, spanac, germeni şi alte bunătăţi, asezonată cu un sos perfect cu hrean. În schimb, ceaiul fusese uitat la infuzat prea mult, dar am trecut cu vederea, ţinând cont că m-am simţit aşa relaxată şi răsfăţată cu toate simţutile.

ceai-samsara-foodhouse-cluj

La Samsara aş mai merge, la fel ca şi la Cluj, deci aştept cu nerăbdare o nouă ocazie să mă bucur de colţul ăsta de rai 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.