Category Archives: Food

Sachertorte şi falafel: Viena dulce, sărată, acrişoară

În cazul în care aţi ridicat din sprâncene când aţi citit „falafel” şi vă întrebaţi nedumeriţi ce legătură are cu Austria, ei bine, o să încep prin a vă spune că întreaga mea şedere la Viena a stat sub semnul acestui delicios fel de mâncare.

Am savurat un falafel încă de cum am ajuns în gara Westbahnhof, cu legume, iaurt şi condimente; a fost perfect şi la gust, şi pentru a-mi potoli foamea. L-am mai mâncat o dată într-o seară când m-am întors prea târziu la hotel pentru a mai prinde vreun supermarket deschis (adică după ora 21.00…), aşa că m-am mulţumit cu un falafel de la o shaormerie de cartier. Spre surprinderea mea, nu doar că am supravieţuit, dar mi-a şi plăcut.

Tot chifteluţe falafel mi-am ales şi dintr-un restaurant cu autoservire, mai inedit. Se numeşte Yamm şi se află vizavi de Universitatea din Viena, într-un loc destul de aglomerat şi agitat.

salata-restaurant-yamm-viena

Când am intrat aici pentru prima dată, aveam o foame de lup (recunoaşteţi pattern-ul? :D) şi m-a enervat teribil faptul că nu scria nicăieri cum se procedează pentru a comanda şi nimeni nu s-a deranjat să-mi explice. Aşa că dacă ajungeţi pe-acolo sau nimeriţi printr-un restaurant asemănător, hai să vă povestesc: Continue reading

În farfurie la Bratislava, între local şi internaţional

Înainte de vacanţă citisem câte ceva despre bucătăria slovacă şi am dedus că este una în care predomină mâncărurile grele, consistente, având unele preparate în comun cu cea poloneză, cehă, austriacă şi germană. Cartofii, varza şi carnea grasă sunt la putere, am constatat. Mi-am imaginat că nu o să-mi placă prea tare un meniu tipic slovac, însă mi-am propus să încerc şi din bunătăţile locale, pe lângă clasicele salate.

Prima masă în Bratislava mi-am dorit să fie una mai tradiţională, aşa că am comandat găluşte cu prune – varianta slovacă – tăvălite prin mac, zahăr şi servite alături de dulceaţă de fructe. Au fost delicioase, poate şi pentru că foamea şi oboseala de pe drum şi-au spus cuvântul.

galuste-cu-prune-slovacia Continue reading

Ce sunt produsele bio?

Pentru că există o mare confuzie cu privire la ce înseamnă bio şi aud o mulţime de aberaţii legate de subiect, m-am gândit să punctez câteva aspecte despre acest tip de produse:

  • Eco, ecologic, organic şi bio înseamnă fix acelaşi lucru. Fiecare din termeni desemnează produse care nu conţin reziduri de pesticide, îngrăşăminte chimice, hormoni de creştere, radicali liberi de la iradieri, antibiotice şi alte componente nocive. Ingredientele sub obţinute prin metode care respectă mediul înconjurător şi ciclul natural al plantelor şi animalelor. De asemenea, este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic.covrigei-din-faina-integrala1
  • Un produs dobândeşte eticheta “bio” doar după ce este supus unor verificări realizate de organisme avizate, care atestă că acesta respectă condiţiile enumerate mai sus.
  • Termenul “natural” atrage consumatorii, aşa că este utilizat la greu. Însă acesta nu este reglementat legal, aşa că nu semnifică nimic şi nu are nicio valoare, deci absolut orice poate fi “natural”. Poţi să ai un produs ultra-procesat, plin de aditivi şi chestii dubioase, pe care să scrie “natural”. E perfect legal. “Natural” NU înseamnă “bio”.
  • Ca să-ţi dai seama dacă un produs este sau nu bio, verifică să aibă pe etichetă frunza verde înconjurată de steluţe, simbolul comunitar care garantează că produsele sunt în conformitate cu metodele de producţie ecologică. Alături de sigla comunitară mai apare uneori şi sigla naţională ,,ae”. Nu contează ce scrie în rest pe etichetă, ce zic reclamele sau aburelile de marketing. Dacă un produs nu are acest semn distinctiv înseamnă că nu e bio, indiferent de cât de natural e mediul în care a fost obţinut. De exemplu, ouăle produse de găinile bunicii, chiar dacă sunt hrănite cu grăunţe, nu pot fi considerate bio dacă nu au atestatul respectiv. Asta nu înseamnă că nu sunt sănătoase, ci doar că nu sunt bio!logo produs ecologic bio organic
  • Pentru ca un produs să fie bio nu trebuie neapărat să conţină 100% ingrediente bio, ci acestea trebuie să se regăsească într-un procent de cel puţin 95%, cu excepţia apei, sării şi a sulfiţilor (în cazul vinurilor).
  • Nu orice produs bio este automat sănătos, aşa că nu e cazul să ne iluzionăm că putem mânca frecvent zahăr bio în cantităţi industriale fără să avem probleme pe termen lung. Şi produsele bio pot fi ultra-procesate şi pot include o cantitate mare de zahăr, sare sau grăsimi (ce ironie, şi ele bio…). Am scris mai multe aici.

*Unii ar putea înţelege din cele de mai sus că sunt sceptică atunci când vine vorba de produsele bio. Dimpotrivă, mă bucur că există un interes tot mai mare pentru ele şi cred că ar trebui să fie considerate ceva normal, nu un moft. E minunat să facem alegeri cât mai sănătoase pentru noi şi pentru mediu, aşa că dacă ne permitem e recomandat să optăm pentru varianta bio cât mai des. Însă nu e cazul să facem din asta o obsesie.

Reţetă: Paste cu ciocolată

Acum vreo două weekend-uri, după o alergare mai intensă prin vânt, mi s-a făcut poftă de ceva dulce, aşa că am improvizat un mic desert simplu şi uşor de făcut: paste cu ciocolată 🙂

paste-penne-cu-ciocolata

Nu e nicio filosofie la mijloc, pur şi simplu am fiert pastele (penne integrale am avut eu), am topit ciocolata neagră (75%) la aburi, apoi le-am făcut cunoştinţă. Am adăugat câteva cubuleţe de tofu cu chimen, pentru un touch de sărat şi am presărat deasupra merişoare. A ieşit un pic cam prea dulce (n-am găsit cioco mai amară…) – noroc cu tofu, care a mai echilibrat cât de cât situaţia. Ar fi mers şi nişte fulgi de migdale, dar n-am avut. Continue reading

Cremeria Emilia aduce îngheţata italiană în centrul vechi din Bucureşti

De cum am auzit că în centrul vechi din capitală se inaugurează o gelaterie, Cremeria Emilia, mi-am dorit să o vizitez, nu neapărat pentru că aş fi mare fan îngheţată, ci pentru că… mi-e dor tare de Italia. Eram tare curioasă dacă cei care au deschis acest loc au reuşit să aducă în Bucureşti un gelato autentic şi, prin el, o părticică de Italia. Un alt motiv a fost acela că în albumul lor de pe Facebook am văzut nişte prăjituri care arătau genial, inclusiv un tiramisu cremos, pudrat cu multă cacao.

cremeria-emilia-dulciuri

Cu gândul la delicatesele italiene, am păşit sâmbătă după-amiază pe strada Franceză. La nr. 38-42, oamenii cu zâmbetul şi îngheţata pe buze mi-au arătat că am ajuns unde trebuie. Pentru a sărbători inaugurarea, cei de la Cremeria Emilia au făcut cinste cu câte o îngheţată la toţi pofticioşii, atât celor care veniseră special pentru eveniment, cât şi celor care se aflau prin zonă şi au dorit să se bucure de ceva dulce şi răcoros, că tot a fost vreme de primăvară. Continue reading

8 idei de relaxare pentru weekend

Cu gândul la experienţele pe care le-am încercat în acest început de an, am zis să împărtăşesc câteva dintre ele cu voi, poate vă inspiră pentru weekend sau pentru orice altă zi în care aveţi nevoie de un pic de detaşare 🙂

Pregăteşte un platou cu brânzeturi, numai bun de împărţit cu cei dragi. Cumpără 4-5 sortimente de brânzeturi mai speciale, cu şi fără mucegaiuri (Roquefort, Comte, Camembert, Brie, Cantal, Reblochon etc.), şi serveşte-le alături de struguri, fructe uscate, dulceaţă sau alte bunătăţi. Plus un pahar cu vin.

 platou-branzeturi-la-van-gogh-bucuresti

Petrece o după-amiază de lectură într-o librărie. Eu aş propune Cărtureşti Verona, care are destule spaţii de citit unde te poţi face confortabil. Am petrecut aici ore bune în vacanţa de Crăciun şi am reuşit să citesc o carte în două tranşe. Când ţi se face poftă de ceva bun, micuţa ceainărie e la dispoziţia ta. Continue reading

Băcănia ROD, poftă de hrană curată românească

De curând, am fost întrebată cum îmi manifest bucuria. Am stat puţin pe gânduri, dar n-am ştiu ce să răspund. Mi-am dat seama apoi că modul meu de a mă bucura este unul discret. Nu sar în sus şi nu scot strigăte de uimire, mă manifest relativ discret. În schimb, mă încarc cu entuziasm şi îl păstrez în suflet răbdătoare, ca să-l aştern mai târziu în cuvinte. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui loc descoperit de curând în capitală: Băcănia ROD.

Probabil că bucuria de a mă afla acolo nu a fost foarte evidentă când am mers să stau de vorbă cu Laura şi Liviu, proprietarii locului. Nimerisem la băcănie cu ceva vreme înainte, mi-a plăcut, aşa că am vrut să aflu povestea direct de la sursă.

bacania rod piata amzei bucuresti

Foto: Băcănia ROD

În Băcănia ROD găseşti bunătăţi româneşti pregătite cu grijă. Continue reading

Switch.eat Bistro, cu dedicaţie pentru iubitorii de burgeri

În ultima vreme, lista mea cu restaurante de încercat în Bucureşti a căpătat proporţii impresionante. Aflu de o grămadă de locuri faine unde îmi propun să ajung, aşa că atunci când ies în oraş încerc să experimentez ceva nou cât de des pot. Ultimul loc bifat de pe listă a fost Switch.eat, un restaurant cozy, specializat în bugeri, aflat aproape de Piaţa Iancului, în zona Foişorul de Foc. Îl descoperisem pe Facebook, iar coincidenţa a făcut ca la o ieşire cu gaşca, cineva să-l propună ca loc de întâlnire.

 switch eat

Eu nu-s deloc fan burgeri, însă din fotografiile văzute pe net mi-a atras atenţia design-ul locului, plus că am zărit şi ceva salate şi supe prin meniul lor. Părea promiţător şi culinar, şi ca aspect. Continue reading

Mic platou cu bunătăţi pentru omnivori fără prejudecăţi

Întorcându-mă acasă cu ultimele cumpărături pe 2014, le-am scos din sacoşă pe măsuţa din bucătărie şi cumva mi s-a părut că s-ar putea potrivi. Aşa că am încropit un mic platou ad hoc şi a rezultat o combinaţie delicioasă de gusturi. Nu e nimic fantezist sau pretenţios, ci pur şi simplu o alăturare interesantă, ale cărei ecouri gustative m-au încântat într-atât încât să scriu despre ea.

tofu-fulgi-de-migdale-stafide-urda

În căutare de produse noi pe care să le încerc, am descoperit tofu, varianta cu chimen, care mi-a lăsat o impresie bună. Mai gustasem eu tofu, dar era simplu şi nu mi-a plăcut deloc. Însă sortimentul ăsta mi-a mers drept la suflet şi la stomac, eu fiind iubitoare de chimen. Continue reading

Cum a fost la Food Bloggers Conference 2014

Miercurea trecută, pe 26 noiembrie, am petrecut mai bine de jumătate de zi în compania voioasă a blogger-ilor culinari, la Food Bloggers Conference. A fost primul eveniment de acest fel şi pot să zic că a debutat cu dreptul.

Lăsând deoparte faptul că era o vreme tulbure, gri, am păşit în holul primitor al Crowne Plaza Hotel şi am nimerit direct în universul cald al gurmanzilor. N-am ştiut la ce să mă uit mai întâi: la standul Lidl, plin de bunătăţi frumos aranjate pe mese, la oamenii îmbrăcaţi chic, la chipurile de vedete, la… bere?

food-bloggers-conference-lidl

Continue reading