Bio, eco, natural, organic. Marketing?

organic eco bioBio, eco, natural, organic. Sunt cuvinte pe care le întâlnim des în ultima vreme, se pare că toată lumea este de-odată preocupată să mănânce sănătos şi să consume alimente „pure”. Chiar şi super- şi hipermarketurile au rafturi dedicate produselor de acest tip, pe lângă magazinele naturiste, plafare şi farmacii. Majoritatea alimentelor din această categorie sunt mai scumpe decât corespondentele lor obişnuite. Dar sunt mai bune?

Pentru unii, simplul fapt că un aliment este eco/bio/natural este o garanţie a calităţii. Aşa că îşi umplu coşurile de cumpărături cu biscuiţi şi prăjituri bio, fără a mai citi ce conţin de fapt. Eco/bio/natural nu înseamnă întotdeauna sănătos. Există tendinţa de a consuma în cantităţi mai mari produse light sau eco, având ca scuză faptul că ar fi mai sănătoase. Iar unele chiar sunt. Însă multe nu.

Niciun aliment ecologic nu este sănătos, dacă echivalentul său obişnuit nu este sănătos. Faptul că siropul de porumb cu conţinut ridicat de fructoză din biscuite este organic nu reprezintă un avantaj pentru metabolism. Zahărul consumat în exces este nociv, indiferent de culoare sau provenienţă. Făina albă obţinută dintr-o agricultură ecologică nu este cu prea mult superioară celei obişnuite din punct de vedere nutriţional. Prin rafinare, făina albă, bio sau nu, este sărăcită de fibre şi alte elemente nutritive, deci problema se află, în primul rând, la procedeul de obţinere, nu la calitatea materiei prime.

prajituri-paris

Firmele din industria alimentară au mirosit că e profitabil să zici că produsul tău face bine pentru sănătate. Şi apare situaţia următoare: pe de-o parte companiile promovează un stil de viaţă sănătos (ceea ce este de lăudat), iar pe de altă parte condiţionează sănătatea şi/sau slabitul de consumul „intens” al produselor lor. De exemplu: „Înlocuieşte 2 mese pe zi cu produsul x ca să slăbeşti”. Produs lăudat ca fiind „natural”, dar plin de zahăr şi alte elemente care, consumate excesiv, nu au nimic de-a face cu stilul de viaţă sănătos, dimpotrivă. Deci nu vă încredeţi în promisiuni şi reclame cu grafice pseudo-ştiinţifice. Citiţi mai bine eticheta.

Nu sunt împotriva produselor bio, din contră. E extrem de important să fim preocupaţi de provenienţa hranei noastre şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să opteze pentru alimente de o calitate cât mai ridicată. A ne hrăni, pe cât posibil, cu alimente a căror sursă o cunoaştem nu e un moft, ci o necesitate. Problema este că firmele profită la greu de lipsa de informaţii şi naivitatea consumatorilor, care se amăgesc doar că se hrănesc sănătos.

Despre ce înseamnă  bio, eco, organic, ecologic, natural, găsiţi mai multe aici. Citez răspunsurile la două întrebări pe care cred că mulţi ni le-am pus:

Care este diferenţa între organic, bio, eco şi ecologic?

Niciuna. Termenul „organic” se utilizeaza in spatiul anglo-saxon (vorbitori de engleza): organic food, organic milk, organic expo etc. Termenul „bio” inseamna acelasi lucru, fiind folosit in special in spatiul franco-german: agriculture biologique. Si „eco” inseamna acelasi lucru. In Romania, pe sigla de certificare scrie Agricultura Ecologica.

Care este diferenţa între organic/bio, pe de-o parte şi natural?

Din punct de vedere legal, „natural” nu inseamna nimic, este doar o denumire de marketing. Orice poate fi natural, fara constrangeri legale. Din punct de vedere al certificarilor private, „natural” se foloseste pentru unele cosmetice, care nu indeplinesc toate conditiile pentru a fi organice, este o stare de mijloc, intre cosmetice obisnuite si cosmetice organice.

7 thoughts on “Bio, eco, natural, organic. Marketing?

  1. roberts

    traiam cu senzatia ca e o diferenta intre organic, bio, eco şi ecologic. am aflat de la tine ca nu e, m-ai scutit de nestiinta si de cautare – pana acum n-am facut-o ptr. ca nu m-a interesat cu adevarat.

    Reply
    1. Andra :)

      Ma bucur ca ai aflat ceva util 🙂 Nici eu nu stiam prea multe despre produsele eco/organice/bio, dar articolul de pe Jurnal Bio m-a mai lamurit, e foarte bine documentat si de aceea ti-l recomand 🙂

      Reply
  2. bunatatidepoveste

    ce faina-i asta: “Niciun aliment ecologic nu este sănătos, dacă echivalentul său obişnuit nu este sănătos.” cat e de adevarat ! 🙂

    Reply
  3. adela

    Este o manipulare de marketing ca sa-si vanda otravurile ieftine. Hrana bio este de fapt ceea ce orice om de pe planeta asta ar trebui sa si-o permita, si nu ar trebui sa fie un lux, iar alimentele procesate si pline de otravuri ar trebui sa fie atat de ieftine incat sa si le permita chiar si un boschetar fara venit care doarme pe banca in parc. Acum 20 ani exista hrana bio? Nu! Era hrana si atat! Spre exemplu daca o rosie inainte era 2 lei, peste noapte rosia plina cu chimicale este 2 lei, iar rosia bio (fara chimicale) a devenit 4 lei. Asta este si o manipulare politica ca sa nu sesizam cresterea preturilor. Practic acum 2 decenii cu totii isi permiteau sa manance bio, iar astazi abia ca isi permit sa manance si aceste chimicale.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.