Category Archives: Food

How to: idei practice, folositoare în bucătărie

Cum se curăţă o rodie? Dar o căpăţână de usturoi? Cum desfaci punga aia încăpăţânată de alune? Cum deschizi un borcan cu capacul blocat? Care e cel mai uşor mod de a decoji o portocală?

Din categoria “chestii practice folositoare în gospodărie”, am descoperit două clipuri interesante şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi 😉

Mai ştiţi şi alte trucuri utile?

Continue reading

Jurnal gastronomic parizian

Ne întoarcem câteva zile în urmă, pentru depănat poveştile gastronomice ale vacanţei la Paris.

Escapada în patria delicateselor a debutat în stil… italian, cu o salată Caprese adaptată, adică având un dressing de muştar, pe lângă cel de busuioc. La felul doi, tot o salată, tot italiană 😀 Cous-cous-ul luat de prietena cu care eram nu a putut fi dovedit: ditamai oala cu legume în sos a rămas pe jumătate plină.

cous-cous-la-paris

Continue reading

Cum a fost la Raw Generation Expo 2014 (FOTO)

Duminică am ieşit in casă dis-de-dimineaţă, deşi vremea se anunţa cam închisă, iar după ce am votat m-am îndreptat spre Romexpo, unde avea loc târgul Raw Generation. A fost pentru a treia sau a patra oară când am mers la acest eveniment, aflat deja la a opta ediţie. Până acum s-a ţinut la Rin Grand Hotel, o locaţie care pe mine nu prea m-a încântat, din cauza zonei. Nici la Romexpo n-a fost prea uşor de dibuit târgul, căci m-am învârtit vreo 20 de minute până să găsesc pavilioanele H, care se aflau chiar la intrare 😀

Încă de la intrare, mi s-a părut că este amenajat foarte potrivit. Atmosfera a fost mai destinsă decât la Rin, iar sălile mai prietenoase. Au fost vreo 3 camere cu standuri plus una de servit gustări şi impresia mea e că a crescut şi numărul expozanţilor. Sala mea preferată a fost cea cu preparate raw vegan proaspete, unde am admirat cele mai frumoase cupcakes-uri, prăjiturele şi bombonele, aranjate cu multă atenţie. Iar din ce am gustat, au fost şi foarte gustoase.

stand-cu-dulciuri-raw-targul-raw-generation-expo

Continue reading

Unde mănânci în Munchen dacă nu-ţi place mâncarea bavareză

În vizita trecută, am experimentat în Munchen şi niscaiva preparate de-ale locului, care nu m-au impresionat deloc, ba dimpotrivă. Hofbrauhaus (Casa Berii) şi Augustiner or fi ele încadrate la categoria must see pentru turişti, dar mâncărurile greţoase şi grele din meniurile lor nu au fost pe gustul meu. În orice caz, a fost o experienţă şi mă bucur că am ajuns şi prin locurile respective, măcar pentru atmosferă.

Poate că la un moment dat o să-mi fac curaj şi o să testez din nou vreun preparat nemţesc, însă până una-alta, de ce să nu mă bucur de vacanţă şi să mă răsfăţ cu chestii pe placul meu, chiar şi în Germania? 😀

golden-bar-munchen-bunatati

Bere n-aş bea toată ziua, de covrigi m-am cam săturat, cârnaţii mă lasă rece, indiferent de formă, denumire sau culoare, de (tradiţionalii :D) cartofi prăjiţi nu mai zic. Ce-mi mai rămâne să mănânc în Munchen? La prima vedere, mai nimic. Însă de data asta, cu ajutorul unei prietene, am descoperit locuri drăguţe cu mâncare bună, dar netradiţională.

Preferatul meu a fost, de departe, Golden Bar. Mi-a plăcut tare mult interiorul luminos, camera cu tavan înalt, decorată cu hărţi aurii şi candelabre moderne. Chelnerii, foarte simpatici şi zâmbitori, iar mâncarea – delicioasă!! Am ales o mâncare de pui tikimasala, cu sos picant şi orez alături plus un pahar de vin şi am avut un bruch pe cinste! Locul se asortează minunat cu o zi de duminică, la prânz, când eşti în slow mood. Iar ceilalţi clienţi păreau la fel de relaxaţi. Continue reading

Aida Bistro – mâncare savuroasă la Palatul Bragadiru din Bucureşti

Nu mi-aş fi imaginat niciodată că la doi paşi de Palatul Parlamentului se află un alt palat, cu o poveste fascinantă, ce scrie o pagină frumoasă din istoria Bucureştiului. Este vorba despre Palatul Bragadiru, descoperit săptămâna trecută, unde am petrecut câteva ore în cadrul micului său bistro, Aida – un loc cu mâncare bună şi oameni faini.

Am avut ocazia să savurez câteva dintre bunătăţile Aida Bistro într-o companie plăcută, la terasa liniştită din spatele clădirii, din dorinţa de a profita cât mai mult de zilele calde de toamnă, cu soare blând. Deşi central, bistroul este departe de agitaţia străzilor aglomerate şi oferă intimitate chiar şi în timpul săptămânii.

aida-bistro-palatul-bragadiru

Meniul Aida Bistro invită la o călătorie prin bucătării din toată lumea, adunând câte-un pic din savoarea fiecăreia, cu preparate adaptate la gustul celor care-i trec pragul. Cu toate astea, meniul nu este foarte stufos, pentru că accentul se pune pe calitatea ingredintelor şi a pregătirii, iar felurile de mâncare sunt cu adevărat deosebite. De exemplu, este unul dintre puţinele locuri din Bucureşti unde găseşti mâncăruri cu specific portughez, cum ar fi cataplana sau feijoada. Continue reading

Alimentaţia sănătoasă în 6 cuvinte

Pe scurt, cam asta înseamnă pentru mine o alimentaţie sănătoasă:

Echilibru

Cred că extremele sunt periculoase, aşa că e bine să nu alternăm înfometarea cu excesul, ci să întreţinem o armonie între ceea ce ne face bine, ceea ce organismul nostru are nevoie, pe de-o parte, şi „capricii”, pe de altă parte. Aşa nu ne simţim privaţi de pasiunile noastre culinare şi dispare tentaţia abuzului.

prajitura-raw-rawcoco

Diversitate

De multe ori, ne rezumăm la a mânca ce ne dictează obişnuinţa şi nu suntem deschişi să experimentăm alte variante. Monotonia meniurilor este moartea pasiunii culinare. Hai să încercăm mai des noi alimente, pentru a ne bucura de toate bunătăţile oferite de natură! Continue reading

Impresii şi imagini de la Rural Fest 2014

Cu ceva întârziere, mi-am făcut timp să povestesc şi despre Rural Fest, eveniment care a avut loc weekend-ul trecut, pe 14 septembrie, pe şoseaua Kiseleff din Bucureşti.

Am ajuns la Rural Fest pe la prânz şi mi-am dat seama încă de la intrare că e foarte aglomerat. Standurile se întindeau de-o parte şi de alta a bulevardului, de la Piaţa Victoriei şi până la strada Arh. Ion Mincu, iar pe la toate erau vizitatori gata să târguiască produse tradiţionale din toate colţurile ţării. Am văzut mulţi oameni în costume populare sau în ii, atât expozanţi, cât şi participanţi (iile sunt pe val în ultima perioadă), înotând în atmosfera de voie bună. Cozile cele mai mari erau la bere, sarmale şi plăcinte moldoveneşti 😀

Continue reading

Reţetă: Salată de kale cu brânză de capră şi goji

Îmi pare rău să văd că multă lume consideră salatele ca fiind feluri plictisitoare, “de dietă”, adică orice altceva în afară de o mâncare gustoasă pe care să-ţi facă plăcere să o serveşti. Nu ştiu dacă sunt de vină reclamele, revistele şi site-urile care preamăresc regimurile stupide sau restaurantele mediocre, dar salatele au o reputaţie deloc cool. Şi e păcat, pentru că sunt un fel de mâncare uşor de pregătit, sănătos şi bun-bun.

salata-de-kale-avocado-branza-mix-de-seminte

Gândiţi-vă aşa: salata nu înseamnă frunze ofilite cu niscaiva legume anemice, cum se servesc pe la fast food-uri (bleahh!), ci un bol uriaş cu legume proaspete colorate, fructe uscate, nuci, brânzeturi şi alte bunătăţi, care îţi fac fericit organismul. Salata e o provocare la creativitate şi la dezordine, până la urmă, dar la o dezordine apetisantă, care te face să fii curios, te incită să testezi tot felul de variante, să descoperi combinaţii inedite. Salatele sunt delicioase dacă sunt făcut cu imaginaţie şi, neapărat, cu mult drag. Drag de mâncare, de sănătate, de gustul adevărat al hranei neprocesate. Continue reading

La Plăcinte… înainte – restaurant tradiţional moldovenesc în Bucureşti

Plăcintele au, în mintea mea, o semnificaţie dublă.

Pe de-o parte, sunt plăcintele pe care le mâncam acasă, făcute de bunica sau mama, umplute cu brânză sărată şi un praf de dragoste. Plăcinte calde, aburinde, cu compoziţie din belşug, la care mă repezeam imediat ce erau scoase din cuptor şi le înfulecam cu poftă, bălăcite prealabil în multă smântână.

Pe de altă parte, sunt plăcintele anemice luate ca gustare în anii de liceu, cumpărate de chioşcul de la colţ. Calde, dacă aveam noroc, subţirele şi cu brânză mai puţină, cu foi elastice. Le mâncam în grabă, tot cu poftă (un sentiment care încă îmi însoţeşte mesele…), în pauzele de la şcoală, alternate uneori cu un covrig.

Revenind la prezent, mărturisesc că la plăcinte am cam renunţat; cel puţin la cele cumpărate de la supermarketuri sau simigerii, căci şi acum, din când în când, mai am parte de câte o surpriză acasă sub formă de plăcintă cu muuult dovleac. În rest, plăcintele au cam dispărut din peisajul meu culinar.

Însă nu am putut să nu fiu curioasă ce-i cu plăcintele de La Plăcinte, un restaurant tradiţional moldovenesc deschis de ceva vreme în Bucureşti, acum aflat pe picior de extindere.

placinta-cu-varza-murata-restaurant-la-placinte

Continue reading

E scump să mănânci sănătos?

Una dintre „scuzele” celor care preferă să mănânce prostii este că alimentele sănătoase sunt scumpe. Aşa să fie?

salata-de-naut-cu-valeriana

În primul rând, trebuie să ţinem cont de ce înţelegem prin a mânca sănătos. Mulţi merg pe ideea că a te hrăni astfel înseamnă pur şi simplu să înlocuieşti alimentele consumate în mod obişnuit cu altele la fel, doar că „eco”, adică mai scumpe şi în consecinţă ridică din umeri că nu îşi permit. Alimentele sănătoase sunt, în accepţiunea lor, un moft pentru cei care au bani de aruncat pe fereastră.

Nimic mai fals. A te hrăni sănătos nu se reduce la alegerea produselor bio, ci se referă în primul rând la Continue reading