Tag Archives: alimentaţie

Brunch gustos la Avido Bistro

Update noiembrie 2019: Avido Bistro s-a închis.

Sâmbetele încep de obicei pentru mine cu alergare. Îmi place să mă trezesc de dimineață, mai ales primăvara, când lumina e matinală, iar copacii înfloriți îmi dau și mai multă energie cu mirosul lor dulceag. Sunt avidă de aceste dimineți călduțe, parfumate, când îmi dau seama ce norocoasă sunt cu ce sunt acum.

La fel de mult entuziasm am și pentru prânzurile bune, într-o companie pe măsură. De data asta, a fost rândul unui local micuț și prietenos, al cărui meniu promitea o experiență culinară savuroasă: Avido Bistro.

Urmărisem bunătățile Avido doar online, așa că acum m-am bucurat să le am în fața mea, la dispoziția papilelor gustative. Am împărțit bucate bune și povești cu două ladies minunate și am putut să admir și alte feluri din meniu: platoul generos de mic dejun și sandvișurile calde cu bacon, brânză, salată și muguri de pin.

Continue reading

Câteva surse de bunătăți la prețuri convenabile

De unde fac cumpărături când vine vorba de mâncare?

De obicei din hipermarketuri, ocazional și de prin Mega Image-uri, dar apelez și la alte magazine fizice și online. Am făcut o listă cu câteva dintre ele, cu belșug de bunătăți și prețuri mai accesibile.

alimente la preturi bune

Dried Fruits

Dacă ar fi să aleg un singur magazin pentru aprovizionarea cu alimente de bază, driedfruits.ro ar fi acela.

Driedfruits are prețuri convenabile și produse extrem de variate. În loc să cumpăr din supermarket sau de la un plafar cu țârâita, în punguțe mici, prefer să fac o comandă  mai mare periodic. La Dried Fruis au semințe de chia, linte, hrișcă, mei, quinoa, cacao, tahini, făină de migdale, lapte vegetal, fructe uscate și nuci etc., dar și chestii mai obișnuite, gen paste, biscuiți, cafea, miere, dulcețuri, ulei etc.  Continue reading

Ingredientul practic pentru un prânz rapid și gustos

Când vine vorba de mâncatul sănătos, cred că e important să nu ne stresăm să fie perfect întotdeauna, ci cât mai bine posibil în marea majoritate a timpului. Așa cum spuneam și aici, asta înseamnă să acordăm atenție ingredientelor din farfurie, dar fără să devenim obsedați de „masa ideală”. 

Conservele de pește nu-mi lipsesc din bucătărie, pentru că mi se par foarte practice, versatile, gata de folosit când nu am timp sau dispoziție să gătesc ceva mai consistent. Se combină cu o mulțime de ingrediente și ies niște salate geniale pentru orice masă a zilei.

salata paste ton

Bonus, sunt ușor de transportat, nu există riscul să curgă sau să se strice. Când merg pe la o alergare montană, pentru cina de dinaintea cursei iau mereu cu mine în bagaj o caserolă cu paste, lămâie și o conservă de pește alături – o combinație simplă și bună.  Continue reading

10 alimente pentru oamenii ocupați (dar care vor să mănânce sănătos)

Înainte de orice, lasă ideea de perfecțiune deoparte. Nu trebuie să mănânci 100% „corect” (orice ar însemna asta în mintea ta), ci să faci schimbări mici, dar care să te țină pe termen lung. Mă refer aici la alegeri alimentare mai smart, care să înlocuiască covrigii, pateurile, ciocolățelele, sucurile și alte mărunțișuri cu indice glicemic până la cer și nutrienți spre zero.

Și pentru că domnul timp ne joacă feste uneori și ne scapă printre degete, am făcut o listă cu câteva alimente pe care e bine să le ai în cămară/ frigider, pentru că sunt gustoase, sănătoase, versatile și ușor de pregătit.

10 alimente sanatoase pentru oameni ocupati

Pe lângă fructe și legume proaspete, care ar trebui să fie baza, zic eu, ține aproape următoarele:

1. Couscous

Aliment mai simplu de preparat nu cred că există. Fierbi apă, o torni peste couscous, aștepți câteva minute și e gata de servit! Merge ca fel principal alături de o mâncare de legume, în salate, cu brânză sau carne, dar și ca desert sau gustare. Două rețete găsești aiciContinue reading

Hrișca – de ce e bună + cum se consumă

Deși am descoperit-o de mulți ani, văd că n-am scris pe-ndelete despre ea pe blog. La hrișcă mă refer.

Ce este hrișca

Bogată în elemente nutritive (vitaminele E, B1 şi B2, fibre, proteine, fosfor, magneziu, zinc, seleniu şi fier), hrișca este o plantă înrudită cu rubarba și măcrișul, o “pseudo-cereală” ce nu conține gluten, putând fi consumată și de cei ce suferă de boala celiacă. Reprezintă o alternativă la cerealele clasice și o modalitate gustoasă de a varia meniul zilnic fără costuri prea mari. Din păcate, nu e prea cunoscută și apreciată, deși se cultivă de mii de ani.

Micile boabe au forma unor piramide inimoase, cu o culoare ce variază de la verzui-bej (hrișca crudă) la maro deschis (hrișca coaptă).

hrisca-cum-se-fierbe

De unde cumpărăm hrișcă și cât costă  Continue reading

Experiment: 30 de zile fără zahăr

De fapt, la acest moment sunt 52 de zile and counting, dar am pus 30 pentru că de aici a pornit totul 🙂

30 de zile fara zahar - impresii

Poate ați văzut și voi pe net provocarea cu 7, 21 sau 30 de zile în care să elimini zahărul adăugat din alimentație. Mi s-a părut interesantă, așa că am făcut şi eu experimentul, mai mult ca un exercițiu de voință decât unul de sănătate.

Zic asta pentru că fără zahăr nu înseamnă neapărat mai sănătos. Poți să mănânci o grămadă de alimente procesate care nu au zahăr, dar compensează cu sare sau grăsimi nesănătoase. La fel, îndulcitorii de tot felul care au invadat piața nu știu dacă sunt o alternativă tocmai bună, consumați în exces.

Continue reading

Brutăria MamaPan – pâine cu maia și suflet

Din când în când mă apucă pofta de carbohidrați pufoși, așa că mă reped în câte-o pâine. De preferat integrală și goală. Însă nu pentru pâine am fost la brutăria MamaPan în Ziua Porților Deschise, ci pentru a vedea cum arată spațiul unde se produc bunătățile cu maia de care mă bucurasem deja cu alte ocazii.

MamaPan e un proiect de economie socială, o brutărie născută din dorința de a oferi sprijin și locuri de muncă mamelor aflate în situații dificile, cu mulți copii sau care își cresc singure copiii. În același timp, focusul este pe calitate și sănătate: produsele de panificație sunt făcute cu maia naturală, fără drojdie, fără aditivi sau potențiatori de gust.

mamapan paine cu maia

Pâinea cu maia e mai ușor digerabilă față de cea cu drojdie, iar substanțele nutritive sunt absorbite mai bine de organism. Are un indice glicemic mic și nu balonează. La MamaPan se coace pâine albă sau integrală, simplă sau cu usturoi, ceapă, chimen, negrilică, dar se fac și plăcinte, cozonaci, cornulețe, biscuiți (dulci sau sărați) și prăjiturele.  Continue reading

Perioada Avocado

Nu mai țin minte când i-am dat de gust și în ce context. Ce știu e că am început să iubesc verdele avocado și textura sa cremoasă, iar când am ocazia nu ezit să mă bucur de consistența de legumă-unt (sau fruct-unt, dacă e să fim corecți până la capăt).

avocado

Problema? Mi se părea dificil de ales un avocado bun; în versiunea necoaptă are un gust oribil și nu am răbdare să aștept se coacă la mine în bucătărie. În ultimele săptămâni însă, mi-a făcut cu ochiul „copt” din rafturile supermarketurilor, iar eu mi-am făcut curaj și l-am pus de fiecare dată în coș.

Cum alegi un avocado copt

În hipermarketuri, avocado se găsește la bucată (3-4 lei) sau ambalat în caserole – „ready to eat”, adică foarte copt (11-12 lei – 2 bucăți). La bucată e de obicei crud, însă poți să ai norocul să-l găsești și copt. Cum știi că e copt? Coaja e de un verde închis spre cafeniu sau chiar cafeniu (dacă e extra-copt), iar când o apeși e un pic moale, însă fermă.  Continue reading

10 variante de mic dejun sănătos și gustos

De ceva vreme mi-am propus să-mi variez micul dejun, care se compune de obicei din fulgi de ovăz cu iaurt sau lapte, alături de ceva mirodenii, semințe și nuci. E ușor de pregătit și îmi place la nebunie gustul, însă îmi dau seama că ar fi de preferat un pic de diversitate.

Cumva, mi-a încolțit în minte ideea că doar un astfel de mic dejun îmi ține de foame și mă satură. Ei bine, această supoziție s-a dovedit a fi falsă după câteva săptămâni în care am experimentat și alte variante. Le-am strâns într-un articol, poate te inspiră și pe tine 🙂

1. OMLETĂ CU LEGUME ȘI BRÂNZĂ

În imagine am surprins o omletă cu dovlecei, alături de gogoșari murați. Pont: nu uita de “prafuri” (un pic de rozmarin, sare cu mirodenii, turmeric, garam masala sau alte condimente și mixuri).

omleta-cu-dovlecei

2. DOVLEAC COPT cu semințe decorticate de cânepă

În ton cu toamna. Pont: merge minunat cu nuci, scorțișoară sau miere.

dovleac-copt-cu-seminte-de-canepa Continue reading

Rețetă: linte cu lapte de cocos și condimente

O mâncărică foarte simplu de făcut, cu un gust exotic, inedit. Am văzut rețeta de curry cu linte și năut într-un clip pe Youtube și mi-a sunat tare bine, așa că mi-am procurat ingredientele și m-am pus pe treabă. Paranteză: până m-am hotărât să fac eu mâncarea, mi-am dat seama că nu mai am năut, așa că am făcut varianta simplificată, doar cu linte.

Știu, aspectul nu e cine știe ce, dar pe cuvânt că gustul e delicios!

mancare-de-linte-cu-lapte-de-cocos-si-condimente

Am fost atât de entuziasmată de cum a ieșit, că n-am stat pe gânduri să postez despre ea, deși pentru unii combinația ar putea părea cel puțin ciudată. E o mâncare mai consistentă, foarte potrivită pentru toamnă și iarnă, ca să te încălzească. Continue reading