Înainte de vacanţă citisem câte ceva despre bucătăria slovacă şi am dedus că este una în care predomină mâncărurile grele, consistente, având unele preparate în comun cu cea poloneză, cehă, austriacă şi germană. Cartofii, varza şi carnea grasă sunt la putere, am constatat. Mi-am imaginat că nu o să-mi placă prea tare un meniu tipic slovac, însă mi-am propus să încerc şi din bunătăţile locale, pe lângă clasicele salate.

Prima masă în Bratislava mi-am dorit să fie una mai tradiţională, aşa că am comandat găluşte cu prune – varianta slovacă – tăvălite prin mac, zahăr şi servite alături de dulceaţă de fructe. Au fost delicioase, poate şi pentru că foamea şi oboseala de pe drum şi-au spus cuvântul.

Le-am savurat stând pe un scaun înalt şi având un butoi grăsuţ pe post de masă, cu ochii spre strada scăldată de soare, aproape pustie la acea oră a amiezii. Puţini erau cei care treceau pe-acolo, însă printre ei s-a nimerit să fie un cuplu de turişti români, ceea ce mi-a întărit convingerea că suntem chiar peste tot :))

Prietena mea şi-a luat o porţie de bryndzove halusky, mâncarea specifică slovacă, adică găluşte cu brânză de capră, presărate cu bucăţi mărunţite din carne afumată de porc. Totul, scăldat într-o mare de grăsime. Compoziţia şi gustul găluştelor au fost cam aceleaşi cu al celor dulci, sosul fiind cel care face diferenţa.

A doua zi, încântată de experienţă, mi-am zis să continui în acelaşi stil tradiţional şi să încerc celebra supă cu varză acră şi cârnaţi de porc – kapustnica. În Polonia am mâncat nişte supe geniale şi m-am gândit că şi pe-aici trebuie să fie ceva de capul lor. Greşeală fatală! Am comandat o kapustnica la un restaurant tradiţional şi am primit o zeamă groasă cu bucăţi de varză şi afumătură înotând într-o mare de grăsime roşiatică. Pentru că probabil i s-a părut prea “uşoară”, bucătarul i-a mai turnat deasupra şi o lingură zdravănă de smântână… Mi-era foame rău şi cu toate astea am ciugulit doar un pic de varză şi în rest am lăsat-o neatinsă. Aşa m-am lecuit de încercat feluri locale în vacanţa din Bratislava 😀

În schimb, am descoperit două restaurante foarte drăguţe, cu mâncare bună şi variată, având în meniu atât preparate tradiţionale, cât şi internaţionale.

Locul preferat pentru micul dejun a fost Moods, o cafenea simpatică unde am mâncat omletă cu brânză şi verdeţuri, cu salată alături şi o babovka pe post de antreu. Babovka e un fel de chec dulce, pe care l-am mai gustat şi în Praga şi despre care am citit că se pregăteşte chiar şi pe la noi, sub numele de guguluf. M-a mirat preţul, de doar 50 de eurocenţi/bucata, deşi celelalte mâncăruri nu erau neapărat ieftine.

Babovka

Tartină cu brânză şi paprika

Prima dată am ajuns la Moods înfometată rău şi nu înţelegeam cum se procedează cu self-service-ul, aşa că nervii mei au fost puşi la grea încercare. Într-un final, pentru că era destul de devreme, iar în zonă nu găsisem nimic soi, am pornit o “mini-anchetă” pentru a afla cum se comandă mâncarea şi am reuşit să obţin preţioasele informaţii. Viaţa a fost mult mai frumoasă după micul dejun, iar frunţile s-au descreţit ca prin minune, pe aceeaşi lungime de undă cu stomacurile.

Pulitzer este al doilea restaurant fain găsit în Bratislava, la care am revenit de mai multe ori, devenind clienţi fideli în cele 4 zile cât am stat în oraş. Are două locaţii, iar în ambele atmosfera este relaxată, numai bună de stat la poveşti lângă ziare îngălbenite de vreme sau la umbra unor plante vesele. Meniul este sub formă de ziar, iar pe lângă felurile de mâncare şi băutură mai cuprinde şi ceva informaţii despre Bratislava şi istoria localului, în slovacă şi engleză.

Am mâncat o delicioasă supă de pui, care a mai şters din amintirea neplăcută a greţoşeniei cu varză, iar salatele şi risotto-ul au fost perfecte. La orele prânzului şi cinei, restaurantul se aglomera până la capacitate maximă, semn că e un loc iubit de oameni, localnici şi turişti. Şi aici am avut ocazia să văd cum arată găluştele, de data aceasta mai mărunte, însă alintate în acelaşi sos de brânză sau înnegrite cu seminţe de mac.

În alte zile am servit micul dejun în cameră şi am ales obişnuitul iaurt cu ovăz şi fructe uscate, ca să am energie de alergat şi plimbat, alături de un minunat ceai de pere Teekanne. Apropo, din această vacanţă am reuşit să mă întorc cu doar două cutii de ceai 😀