Category Archives: Food

Polenul crud – despre un delicios energizant natural

Dacă despre benecifiile mierii pentru sănătate se vorbeşte foarte mult, despre polen nu auzisem cine ştie ce până de curând, când am primit o cutie cu polen crud poliflor de la ApiLand.

Am desfăcut cutia, mustind de curiozitate. După ce am scos ambalajul colorat, prin folia transparentă am zărit un amestec vesel de granule asemănătoare unor pietricele aurii, cu diferite nuanţe solare de galben-portocaliu.

polen-crud-apiland-proprietati

Cutia poate fi considerată un fel de album cu suveniruri din călătoria albinelor prin spaţii naturale diferite, rezultând un adevărat cufăr plin cu sănătate: sunt adunate peste 40 de polenuri provenind de la pomi fructiferi (cireş, măr, prun, cais), salcii şi floră spontană de câmpie şi deal.

Textura polenului crud este Continue reading

10 recomandări de cărţi despre alimentaţia sănătoasă

Cum să slăbim fără să facem nimic? Care e reţeta miraculoasă pentru a pierde în greutate?

Pe tema „alimentaţie şi dietă” apar cărţi pe bandă rulantă, asta pe lângă revistele şi site-urile care abordează problema din absolut toate unghiurile posibile, mai mult sau mai puţin profesionist şi argumentat. Cum nu sunt specialist în nutriţie, dar îmi place să citesc despre acest domeniu şi să ştiu ce mănânc, vă recomand câteva cărţi pe care le-am citit şi care mi s-au părut interesante. Sunt scrise pe înţelesul tuturor şi nu e nevoie de cunoştinţe tehnice pentru a înţelege mesajul, ci doar de o minte deschisă:

in apararea mancarii1. În apărarea mâncării. Manifestul unui gurmand – Michael Pollan

Michael Pollan nu este nutriţionist şi nici doctor. Este, însă, aşa cum se declară şi în titlul cărţii, un gurmand. Şi reuşeşte să ofere argumente credibile, poate mai clare şi mai simplu explicate decât un specialist. Cartea este bine documentată, iar dacă vă place vă recomand „Dilema omnivorului”, de acelaşi autor, tot pe tema alimentaţiei, dar cu o tentă mai jurnalistică: prezintă un reportaj de investigaţie asupra surselor de hrană actuale. Citeşte mai mult… Continue reading

Bistro de l’Arte, un loc cochet şi cu mâncare bună în Braşov

Despre Bistro de l’Arte din Braşov citisem multe recenzii pozitive, aşa că se afla deja pe lista locurilor de văzut când am decis să vizitez oraşul de la poalele Tâmpei. Îmi notasem cu grijă adresa, dar n-a fost nevoie să caut prea mult, pentru că am dat peste el din întâmplare, în prima plimbare după mulţi ani pe străzile magice ale Braşovului.

bistro-de-larte-brasov

Aşa cum sugerează şi numele, Bistro de l’Arte este un bistrou cochet, aflat foarte aproape de strada Republicii, pe o alee îngustă din centrul vechi al Braşovului, spaţiu mustind de lume. Înainte să văd numele, mi-a sărit în ochi mica terasă, de fapt câteva mese şi scaune scoase în faţa unei case, cu oameni veseli şi relaxaţi. Am zâmbit când am descoperit coincidenţa, iar a doua zi, pe seară, m-am întors să mă bucur cu toate simţurile de acest colţ delicios.

meniu-bistro-de-larte-brasov Continue reading

Reţetă: Budincă de tapioca şi anason aromat

Ce-o mai fi şi tapioca asta?” vă întrebaţi, poate, dacă n-aţi gustat încă.

Citisem de multă vreme despre tapioca, ba chiar mi-am cumpărat o punguţă destul de mare, dar mi-a luat ceva până să mă mobilizez s-o şi prepar. Zilele trecute m-am pus însă pe treabă, impulsionată şi de postarea Ioanei.

Ce este tapioca şi la ce se foloseşte?

Tapioca este un fel de amidon obţinut din rădăcina plantei cassava, denumită şi manioc. Aceasta provine din America de Sud, dar în prezent se cultivă în întreaga lume. Tapioca se utilizează ca agent de îngroşare în sosuri şi creme, fiind foarte potrivită la prepararea budincilor, deoarece prin fierbere capătă consistenţa unui gel.

tapioca-reteta-budinca

Un beneficiu important al acestui produs este că nu conţine gluten şi se digeră uşor, protejând mucoasa gastrică. Este bogată în mangan, calciu, potasiu, fier şi fosfor şi are un conţinut scăzut de sodiu.

În magazine, tapioca se găseşte sub formă de făină, perluţe sau fulgi. Cel mai des întâlnite sunt perlele, pe care le-am folosit şi eu. Acestea sunt mici, opace, iar prin hidratare se umflă, absorbind o cantitate de apă dublă sau triplă faţă de volumul lor. La fierbere, devin translucide şi formează o gelatină. Continue reading

Se apropie Food Bloggers Conference 2015!

După o primă ediţie delicioasă în toamna anului trecut, Food Bloggers Conference revine în forţă!

Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 16 iunie, la JW Marriott Grand Bucharest Hotel, şi va provoca din nou entuziasmul, curiozitatea şi papilele gustative ale participanţilor. Eu o să fiu blogger acreditat şi sper să mă bucur de conferinţă la fel de mult ca anul trecut.

food bloggers conference

Ediţia din noiembrie 2014 a adunat în acelaşi loc peste 220 de pasionaţi de gătit, atât bloggeri culinari, cât şi jurnalişti media de profil. În acest an, organizatorii pregătesc tot felul de goodies: poveşti de succes din food blogging, dar şi din rândul profesioniştilor, iar ca noutate, vor avea loc şi seminarii practice. Vor fi trei sesiuni de conferinţe şi patru workshopuri specializate. Continue reading

Recomandări de ciocolată bună-bună

Dacă atunci când cumpărăm alimente nu putem întotdeauna să alegem ce e mai bun, măcar când vine vorba de dulciuri cred că ar trebui să fim mai exigenţi. Adică dacă tot ne răsfăţăm, măcar să fie cu ceva de calitate. Am devenit mai curioasă şi atentă la ciocolată după ce am participat la un workshop despre acest minunat aliment, unde am gustat diferite sortimente Zotter, iar apoi am descoperit o grămadă de alte mărci interesante în magazine de produse naturale.

ciocolata neagra

Cum mie îmi place ciocolata neagră, cu cât mai multă cacao, m-am gândit să vorbesc despre câteva din mărcile pe care le prefer când vine vorba de acest capriciu dulce. Preţul e puţin mai mare decât cele obşinuite, cei drept, însă merită: au un gust mai intens de cacao, o consistenţă mai dură, o aromă mai tranşantă. Nu refuz nici ciocolatele negre „de supermarket”, ca să zic aşa, dar parcă în ultima vreme am poftă să mă răsfăţ cu goodies speciale.

Cum arată o ciocolată neagră de calitate? Continue reading

Restaurantul BioFresh şi cel mai apetisant meniu (raw) vegan

UPDATE: Restaurantul s-a închis

De ce-mi plac mie, omnivor, restaurantele (raw) vegan? Pentru că îmi dau ocazia să descopăr tot felul de gusturi şi combinaţii mai speciale, ingrediente inedite, cu care nu mă întâlnesc la tot pasul în alte locuri. Plus o sursă de inspiraţie pentru bucătăria proprie.

cous-cous-si-tort-raw-cu-mango-si-sfecla-biofresh-restaurant-bucuresti

La BioFresh, restaurant raw vegan din Bucureşti, mai fusesem de vreo câteva ori, iar de fiecare dată am avut parte de experienţe culinare (şi nu numai) plăcute, în weekend sau la ceas de seară. Acum am nimerit într-o după-amiază târzie şi tare bine a mai fost. Continue reading

Turte de spelta cu iaurt, compania perfectă la ceai

În weekendul prelungit am savurat, printre altele, o gustare minunată: turte cu spelta şi iaurt de la îngeraşii Sonnentor, asortate la un ceai verde pe măsură – “Elixirul verii”.

M-am bucurat de ceaiurile şi mixul de condimente primite, dar am fost de-a dreptul încântată să descopăr în pachet şi turtiţele cu spelta, căci voiam de mult să le încerc.

ceaiuri-si-turte-cu-spelta-sonnentor

Dacă vă întrebaţi ce este spelta, iată câteva detalii „tehnice”: Continue reading

(Re)Împrieteneşte-te cu mâncarea! Şi cu tine însăţi – Elena Ceciu

Mâncarea, o uşă către zonele profunde ale vieţii noastre

Împrieteneşte-te cu mâncarea elena ceciuÎn ultima vreme am citit mai mult belestristică, aşa că m-am bucurat să primesc în dar o carte despre relaţia cu mâncarea: “(Re)Împrieteneşte-te cu mâncarea! Şi cu tine însăţi”, de Elena Ceciu, autoarea blogului mananc-inteligent.ro. Cartea este însoţită de un audiobook care surprinde ideile principale, astfel încât informaţia să fie uşor digerabilă (că doar vorbim de alimentaţie, nu? :)).

Având la bază teorii din psihologia comportamentului alimentar (Food Psychology) şi Hrană pentru minte şi corp (Mind-Body Nutrition), cartea explorează modul cum gândurile, credinţele şi sentimentele au impact asupra alimentaţiei şi slăbitului.

Se parcurge foarte uşor, este scrisă aerisit, într-un mod prietenos, presărată cu exemple şi multe exerciţii ce ridică semne de întrebare despre relaţia cu mâncarea. Aş zice că nu este doar o carte, ci mai degrabă un instrument care te ajută să înţelegi mai bine resorturile din spatele îngrăşării şi mâncatului în exces. Din această perspectivă, treaba nu mai e atât de uşoară. Asta pentru că îţi solicită implicarea şi e nevoie să faci lumină/curăţenie prin locuri întunecate ale trecutului personal, lucru nu atât de comod. Însă merită, cu siguranţă. Continue reading

Bazarul „Arome din lumea arabă” – o felie însiropată de Orient în Bucureşti

Vremea atât de plăcută de duminică m-a invitat afară din casă, ca să-mi facă cinste cu o doză de vitamina D în cea mai pură formă: servită direct de soare. În drum spre Schimb de cărţi, m-am oprit la Bazarul „Arome din lumea arabă”, de la restaurantul Al Saj din centrul vechi, cu gândul de a-mi răsfăţa ochii şi papilele gustative cu niscaiva bunătăţi.

bunatati-bazar-arome-din-lumea-araba

Când am ajuns acolo pe după-amiază, târgul era în toi. Am dat un prim tur de recunoaştere, strecurându-mă printre oamenii curioşi ce se perindau pe la mese. În boxe, ceva muzică oientală. Bijuterii, parfumuri, accesorii, îmbrăcăminte şi mâncăruri de-ţi lasă gura apă, toate aranjate frumos în standuri pe terasa restaurantului. Cireaşa de pe tort: picturi cu henna, realizate cu pricepere de câteva domniţe în jurul cărora se strânsese o mulţime de lume. Continue reading