Biserica fortificată din Cisnădie sau turismul aşa cum ar trebui să fie

Escapada la Păltiniş cu ocazia Cindrel ÎnAlergare a fost pretextul perfect pentru a vizita împrejurimile Sibiului şi a-mi clăti privirea cu frumuseţile zonei, sorbind din aerul medieval-chic al micilor oraşe transilvănene. Acompaniată de două plimbăreţe pe măsură, pe drumul spre întoarecere ne-am oprit la Cisnădie, despre care singurele mele informaţii se opreau la o tradiţie în ţesut covoare, nişte amintiri vagi dintr-o vizită de demult.

cisnadie-sibiu

Covoare n-am văzut, în schimb am admirat o frumuseţe de biserică fortificată, un complex într-o stare foarte bună, cu toate facilităţile turistice. Nu mă aşteptam să fie atât de bine organizat, având în vedere că Cisnădie (Heltau) este un oraş micuţ. Tocmai de-asta m-a impresionat plăcut. Au ştiut să profite de fiecare bucăţică de istorie şi să o ambaleze frumos pentru a o servi turiştilor, lucru pe care ar trebui să-l facă mai multe oraşe din ţară. Construită în secolele XII-XIII, biserica evanghelică fortificată din Cisnădie a cunoscut variate transformări arhitecturale de-a lungul vremii, dar şi-a păstrat intact farmecul medieval, pe care îl poartă cu mândrie şi azi. Continue reading →

Deschis Gastrobar, libertate şi atmosferă magică la înălţime

S-a întâmplat acum vreo 2-3 luni.

Cu ochii în feed-ul de Facebook, mi-au sărit în ochi o imagine şi un anunţ: se deschidea un nou local în Bucureşti, situat undeva la înălţime. Mi s-au activat imediat antenele şi am vrut să aflu mai multe, pentru că părea promiţător, mai ales că numele era şi unui simpatic: Deschis Gastrobar. Am descoperit la un moment dat şi ceve poze, iar atunci m-au lovit amintirile: atmosfera m-a purtat imediat cu gândul la Motoare, spaţiul de pe acoperişul Teatrului Naţional unde am trăit super-momente în facultate, loc care acum nu mai există.

 deschis-gastrobar-terasaAcelaşi aer boem de libertate şi lipsă de griji l-am respirat şi acum, când am reuşit în sfârşit să ajung la Deschis Gastrobar, după săptămâni de amânare. Numele i se potriveşte perfect, căci este vorba de o terasă în aer liber, cu cerul drept tavan, pe acoperişul unei vechi fabrici de pe malul Dâmboviţei, undeva între Timpuri Noi şi Mihai Bravu. După ce intri pe o uşă cam suspectă şi urci câteva etaje, treci printr-o sală aproape goală, de unde o scară în spirală te scoate la aer – un fel de poartă spre lumea magică a relaxării. Continue reading →

Catedrala Evanghelică din Sibiu şi turnul care mi-a pus capac

Ei bine, da, s-a întâmplat şi asta. După ani în care am vânat cu entuziasm neliniştit cele mai înalte puncte de panoramă, indiferent că a fost vorba de biserici, turnuri sau grădini suspendate, acum mi-a fost teamă să urc la înălţime, mai exact în turnul catedralei Evanghelice din Sibiu.

catedrala-evanghelica-sibiu-renovataMotivul? Îl vedeţi mai jos. Treptele firave şi clătinânde care duceau spre turn nu mi-au inspirat deloc încredere, deşi visam să urc aici încă de la vizita de acum doi ani din Sibiu, când clădirea era în renovare. Am mai urcat pe scări fioroase în aparenţă, cel puţin pentru o persoană cu rău de înălţime, dar acum n-am reuşit nicicum să mă mobilizez. Hăul care se căsca sub trepte şi lipsa unor etaje intermediare m-a făcut să dau înapoi din faţa unei experienţe pe care mi-o doream tare-tare. Continue reading →

Cindrel ÎnAlergare 2015 – prima mea cursă de alergare montană

Pe lângă endorfine şi limite depăşite, alergarea mi-a dat ocazia să experimentez o grămadă de senzaţii incitante, savurate trup şi suflet. Weekendul trecut am trăit o aventură în mişcare la cote înalte: mi-am făcut iniţierea în cursele montane la Cindrel ÎnAlergare (Păltiniş, judeţul Sibiu).

cindrel-in-alergare-2015-medalie-si-tricou

Anul ăsta am început să aud tot mai des în jurul meu despre mirajul competiţiilor de trail, care combină verdeaţa, sălbăticia şi aerul curat de munte cu entuziasmul alergării. Tânjeam de multă vreme după o alergare la munte, însă nu-mi făceam curaj să mă înham la o astfel de cursă, având în vedere că până acum am alergat exclusiv pe plat. În plus, mi se părea complicat să ajung în locurile cu pricina, având în vedere că nu am maşină. La asta se adaugă şi echipamentul special de alergare montană, pe care, din nou, nu-l aveam. Continue reading →

Pizza – mâncare sănătoasă?

Dacă ar fi să numim o mâncare iubită de mai toată lumea, cred că pizza s-ar încadra foarte bine la această categorie. Este foarte versatilă şi o poţi “personaliza” cu ingredientele care-ţi plac, vegetariene sau nu şi există chiar şi variante raw.

Am auzit multe persoane în jurul meu considerând pizza ca fiind nesănătoasă, aşa că vreau să-i fac un pic de dreptate. Deşi nu mănânc foarte des pizza, îmi place mult şi iubesc tocmai versatilitatea pusă pe tavă atât de natural.

pizza-blat-integral-fibrioPovestea acestui preparat considerat simbol al Italiei începe în antichitate şi, cum se întâmplă de obicei, a ajuns la forma pe care o cunoaştem astăzi în urma unor transformări şi adaptări ce au avut loc de-a lungul timpului, păstrând totuşi şi o fărâmă de mister. La început, pizza era foarte simplă şi se asemăna cu focaccia, fiind o mâncare pentru săraci. Prima menţionare a termenului “pizza” apare într-un document din anul 997. În secolul al XVI-lea, la Napoli, denumirea a fost utilizată pentru a defini o pâine turtită, “pizza” derivând, se pare, din stâlcirea cuvântului “pitta”. Continue reading →

9 lucruri pe care e bine să le ştii înainte să te apuci de alergat

Dacă te-ai lăsat antrenat de valul de entuziasm din jurul mişcării şi ai decis să intri în clubul celor care aleargă, te felicit! Te aşteaptă o călătorie frumoasă, pe parcursul căreia vei descoperi o grămadă de lucruri despre tine, vei învăţa din propriile greşeli şi îţi vei explora limitele.

The more I run, the more I love my body

Pentru că văd tot mai mulţi oameni care încep să alerge, m-am gândit să scriu câteva gânduri desprinse din propria mea experienţă:

1. La început, este foarte posibil ca alergatul să ţi se pară epuizant, mâncător de energie şi fără sens. Încă nu înţelegi de ce sunt oamenii aşa încântaţi de această activitate, când tu de-abia respiri şi eşti transpirat din cap până-n picioare. Ei bine, aici îţi trebuie ceva răbdare. Nu te aştepta să poţi alerga un maraton la o săptămână după ce te-ai apucat de făcut mişcare. Începe cu o distanţă accesibilă ţie, apoi creşte treptat numărul de kilometri şi accelerează ritmul. Apropo, mersul nu înseamnă că trişezi 😉 În timp, vei sesiza şi progresul. Continue reading →

Iniţiere în fotografia urbană şi o plimbare foto prin cartierul Cotroceni

Să tot fie vreo 4-5 ani de când am auzit prima dată de Fundaţia Calea Victoriei, o organizaţie care face cursuri din cele mai diverse, despre artă, dans, astronomie, psihologie, design, muzică, filosofie, modă, scriere creativă etc. plus o serie de evenimente de redescoperire a Bucureştiului. E aproape imposibil să nu găseşti ceva care să te inspitească şi să te facă foarte curios. Totuşi, de-abia vara trecută am participat prima dată la un atelier organizat de ei, iar luna asta am repetat experienţa. Cu alt curs, desigur.

Am trecut din nou pragul clădirii din str. Popa Soare, nr. 40, de data aceasta pentru a participa la atelierul de Fotografie urbană pentru începători, pe care mi l-am ales cu entuziasm la invitaţia celor de la Fundaţie. Dacă aţi mai fost pe-aici pe blog ştiţi că îmi place să surprind colţuri de oraşe şi peisaje urbane, aşa că atelierul ăsta a venit la fix.

cartierul-cotroceni-strada

Au fost 4 întâlniri, în cadrul cărora am discutat despre funcţiile aparatului, folosirea luminii, încadrare, compoziţie şi editarea foto în Adobe Lightroom. Cireaşa de pe tort a fost plimbarea foto prin cartierul Cotroceni, când am avut ocazia să punem în practică noţiunile teoretice învăţate. Ghid pe durata atelierului ne-a fost Valentin Boboc, un fotograf profesionist simpatic, alături de care am făcut o mini-călătorie printre poveştile spuse de fotografii celebre şi emoţiile pe care acestea le transmit. El ne-a împărtăşit tips&tricks pentru imagini care să impresioneze privitorul şi ne-a îndrumat cu sfaturi practice în timpul plimbării foto. Continue reading →

La Folie: din pasiune pentru deserturi savuroase

UPDATE: La Folie din Centrul Vechi s-a închis.

În ultimele luni, am senzaţia că Centrul Vechi al capitalei a devenit un adevărat cameleon: restaurante şi cafenele dispar sau se transformă, apar tot felul de baruri sau cluburi, iar forme noi îşi fac loc curajoase în peisajul pestriţ. De curând, un nou locatar testează apetitul bucureştenilor pentru desert în inima oraşului: La Folie.

dulciuri-centrul-vechi-la-folie

La Folie este o cofetărie-cafenea care, aşa cum îi zice şi numele, oferă o “nebunie” de meniu, cu prăjituri, tarte, sandvişuri, quiche-uri, croissante şi alte delicii. Conceptul a luat naştere la Iaşi în 2012, din pasiune pentru dulciurile savuroase, iar doi ani mai târziu a ajuns şi la Bucureşti. După ce a poposit în zona Victoriei, La Folie s-a redeschis în Centrul Vechi, într-o locaţie micuţă, dar primitoare, care îmbină aerul cozy al cafenelelor cu vitrinele îmbietoare din cofetării. Continue reading →

Bootcamp pentru Fericire sau cum să-ţi colorezi vara

Ţin minte că atunci când eram la şcoală, în vacanţele de vară îmi plăcea la nebunie să merg în tabere la munte, unde timp de o săptămână uitam de toate şi mă deconectam de la învăţat. Nu aveam vreun program organizat, însă mergeam în drumeţii şi excursii, umblam după fructe de pădure, dansam, cântam sau jucam tot felul de jocuri cu colegii de tabără.

Ce îmi amintesc cu mare claritate e că am nimerit doar în tabere cu mâncare foarte bună, deşi toţi mă ameninţau că o să mor de foame pe-acolo 😛 Ah, şi pe-atunci nu aveam telefon mobil, aşa că sunam acasă de la un telefon cu cartelă, după ce stăteam la rând minute bune şi ascultam conversaţiile celorlalţi. Desigur că nici apart foto digital nu deţineam, însă aveam unul clasic, cu un stoc limitat de poze. Parcă erau vreo 26 de poziţii, dacă nu mă înşel, pe care trebuia să le drămuiesc bine, dacă voiam să îmi ajungă pentru toate cele 7 zile. De fiecare dată, mă gândeam de 10 ori înainte să apăs butonul. Chiar şi aşa, lipsite de tehnologie şi de social media, au fost nişte vacanţe splendide, la care mă gândesc cu drag.

Bootcamp Pentru Fericire

Acum, chiar dacă perioada şcolii a trecut, se pare că taberele de vară sunt în continuare pe val, chiar şi pentru adulţi. Am văzut o ofertă consistentă de tabere de dezvoltare personală, artistice, sportive etc., unde oamenii se adună timp de mai multe zile pentru a învăţa ceva sau pur şi simplu pentru a trăi o experienţă frumoasă în miez de vară.

Mi-am amintit de taberele copilăriei când am văzut invitaţia celor de la Institutul pentru Fericire, care vara aceasta organizează Bootcamp pentru Fericire. Continue reading →

Lectură la iarbă verde: Copacul cu Cărţi

Vara trecută făceam un mic inventar al locurilor unde poţi citi în aer liber în Bucureşti. Acum mă bucur să adaug listei încă unul, de data aceasta prevăzut şi cu o mică bibliotecă. Este vorba de Copacul cu Cărţi din Cişmigiu, un spaţiu larg, foarte plăcut, amenajat pe una din pajiştile parcului.

copacul-cu-carti-parcul-cismigiu

Cei doi copăcei-bibliotecă sunt garnisiţi cu tot felul de cărţi, pentru copii şi adulţi. Mi-a plăcut că am găsit aici cărţi noi, în stare bună, variate. Continue reading →