Tag Archives: Sibiu

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Muzeul Astra din Sibiu

După o zi petrecută la Sibiu, ne-am îndreptat cu mașina spre Muzeul Astra, ca să vizităm expoziția etnografică imensă în aer liber, care include “peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice”. Pista de biciclete șerpuind pe lângă șosea mi-a lăsat o impresie foarte bună, e îngrijită și se vede că și folosită.

De la intrare am luat o hartă a muzeului în aer liber, cu multe căsuțe numerotate, colorate și aranjate de-a lungul aleilor, având în mijloc lacul. Din păcate, nu exista și o legendă cu ce înseamnă culorile respective (spatele hărții era ocupat de indicații specifice pandemiei…), însă chiar și așa a fost de ajutor la orientare.

Continue reading

Răşinari şi Cisnădioara, culoare medievală pe trasee cicloturistice

Weekendul ÎnAlergare petrecut în împrejurimile Sibiului s-a lăsat cu experienţe noi pe alese. În afară de Cisnădie, unde m-a impresionat biserica fortificată, am făcut o plimbare şi prin Răşinari şi Cisnădioara, în căutare de locuri faine de clătit ochii şi sufletul.

De la Păltiniş spre Sibiu am trecut prin Răşinari, unde casele colorate înşirate de-a lungul drumului m-au fermecat de-a dreptul. Circulau multe maşini, aşa că n-am prea avut cum să le surprind în fotografii, însă am recuperat mergând prin labirintul de uliţe, unde se iveau alte case vechi, acoperite cu ţigle roşiatice asemenea solzilor de peşte.

rasinari-strada perete-colorat-rasinari

Continue reading

Biserica fortificată din Cisnădie sau turismul aşa cum ar trebui să fie

Escapada la Păltiniş cu ocazia Cindrel ÎnAlergare a fost pretextul perfect pentru a vizita împrejurimile Sibiului şi a-mi clăti privirea cu frumuseţile zonei, sorbind din aerul medieval-chic al micilor oraşe transilvănene. Acompaniată de două plimbăreţe pe măsură, pe drumul spre întoarecere ne-am oprit la Cisnădie, despre care singurele mele informaţii se opreau la o tradiţie în ţesut covoare, nişte amintiri vagi dintr-o vizită de demult.

cisnadie-sibiu

Covoare n-am văzut, în schimb am admirat o frumuseţe de biserică fortificată, un complex într-o stare foarte bună, cu toate facilităţile turistice. Nu mă aşteptam să fie atât de bine organizat, având în vedere că Cisnădie (Heltau) este un oraş micuţ. Tocmai de-asta m-a impresionat plăcut. Au ştiut să profite de fiecare bucăţică de istorie şi să o ambaleze frumos pentru a o servi turiştilor, lucru pe care ar trebui să-l facă mai multe oraşe din ţară. Construită în secolele XII-XIII, biserica evanghelică fortificată din Cisnădie a cunoscut variate transformări arhitecturale de-a lungul vremii, dar şi-a păstrat intact farmecul medieval, pe care îl poartă cu mândrie şi azi. Continue reading

Catedrala Evanghelică din Sibiu şi turnul care mi-a pus capac

Ei bine, da, s-a întâmplat şi asta. După ani în care am vânat cu entuziasm neliniştit cele mai înalte puncte de panoramă, indiferent că a fost vorba de biserici, turnuri sau grădini suspendate, acum mi-a fost teamă să urc la înălţime, mai exact în turnul catedralei Evanghelice din Sibiu.

catedrala-evanghelica-sibiu-renovataMotivul? Îl vedeţi mai jos. Treptele firave şi clătinânde care duceau spre turn nu mi-au inspirat deloc încredere, deşi visam să urc aici încă de la vizita de acum doi ani din Sibiu, când clădirea era în renovare. Am mai urcat pe scări fioroase în aparenţă, cel puţin pentru o persoană cu rău de înălţime, dar acum n-am reuşit nicicum să mă mobilizez. Hăul care se căsca sub trepte şi lipsa unor etaje intermediare m-a făcut să dau înapoi din faţa unei experienţe pe care mi-o doream tare-tare. Continue reading

Aici se dă “Bună ziua!” şi se spune “Mulţumesc!”

Am văzut imaginea asta în vitrina unui magazin din Sibiu şi mi-a plăcut ideea de a reaminti oamenilor cât de mult înseamnă aceste cuvinte, rostite din toată inima.buna ziua multumesc sibiu

Eu cred că dacă am fi mai atenţi atunci când folosim aceste banale expresii am avea parte de nişte surprize plăcute. Să privim în ochi şi să dăruim un zâmbet atunci când salutăm şi când mulţumim nu e mare lucru, însă rezultatele pot fi impresionante.

Aud foarte des oameni care se plâng că peste tot în jur sunt numai feţe triste, că lumea e neatentă şi rece. Aşteptăm mereu de la ceilalţi să ne zâmbească şi să fie amabili.

Vrem ca vânzătoarea de la mall să ne întâmpine cu o tonă de bună-dispoziţie, şoferul de taxi să ne spună un banc bun, iar străinul acela să ne ţină uşa politicos când intrăm într-un magazin. Când nu se întâmplă asta, înseamnă că nu merită să fie trataţi cu niciun pic de simpatie şi parcă ne luăm la intrecere cu ei în a fi mai nepoliticoşi. Să fie asta soluţia?

Continue reading

Prânz în tihnă la restaurantul Pivniţa de vinuri (Winekellar) din Sibiu

Despre Pivniţa de vinuri citisem câte ceva pe fugă înainte să plec la Sibiu şi cum părea destul de central am zis că merită o vizită.

Restaurantul se află pe str. Turnului, nr. 2, aproape de Piaţa Huet, într-o curte îngustă, cu pereţi de piatră răcoroasă, străjuiţi de case vechi şi de copaci care se ivesc ici-colo. Scaunele şi mesele de pe terasă sunt micuţe şi se încadrează perfect în atmosferă, de nu-ţi mai vine să te ridici. Cred că e tare romantic seara, când luminile devin discrete, iar curtea te învăluie în poveşti. Însă noi am fost ziua, pe la prânz, şi ne-am ascuns în umbra zidurilor de soarele prea generos, care se pare că ţinea cu tot dinadinsul să ne îmbie cu căldura sa.

restaurant-pivnita-cu-vinuri

Continue reading

Hoinăreala de weekend: Sibiu

Pofta de plimbat şi-a spus din nou cuvântul, aşa că weekendul trecut am dat o fugă până la Sibiu, din dorinţa de a mai evada puţin din rutina sfârşitului de săptămână.

Cu Sibiul m-am mai întâlnit acum mulţi ani, înainte să fie renovat şi desemnat Capitală Culturală Europeană, însă nu mai ţineam minte mare lucru şi m-am simţit ca şi cum ar fi fost prima vizită. Am tot citit pe bloguri în ultima vreme despre acest oraş, am auzit lume vorbind despre el, aşa că am fost tare nerăbdătoare să fiu la faţa locului şi să-i simt pulsul. Mi-am făcut desigur o listă cu câteva obiective turistice de văzut, dar am ţinut-o la păstrare în geantă şi nu am prea băgat-o în seamă. Hoinăritul a fost literă de lege şi în escapada asta scurtă, în care am reuşit totuşi să sorb câte ceva din frumuseţea oraşului.

Sibiu-Piata-Mica Piaţa Mică Continue reading