Tag Archives: fotografie

HoT: Cum să descoperi la pas clădiri și povești din Timișoara

O plimbare pe străzi, cu ochii la clădiri și detalii, este pentru mine unul din cele mai plăcute moduri de a-mi reîncărca bateriile.

Așa că după câteva flirturi cu Timișoara, am zis să mă apropii mai mult de miezul acestui oraș, de secretele și poveștile sale. Am fost super-entuziasmată când am aflat despre evenimentele Heritage of Timișoara, un proiect care își propune să promoveze patrimoniul cultural din cartierele istorice ale orașului.

Piata-Unirii-Timisoara

Dacă vă tentează o “vânătoare” de clădiri faine din Timișoara, pe cont propriu, pe site-ul https://heritageoftimisoara.ro găsiți o grămadă de idei, cu fotografii și o scurtă istorie. Eu chiar așa am descoperit proiectul – frunzărind Internetul, am dat peste acest site.

Organizate anul acesta în cartierul Cetate, evenimentele culturale HoT au inclus vernisaje, ateliere, concerte și tururi ghidate și au avut loc între 21 și 26 septembrie 2020.

Nerăbdătoare, m-am înscris imediat la două tururi ghidate.

Continue reading

eBook: Gânduri la plimbare în București

A fost nevoie de o vacanță la Roma, acum aproape 6 ani, ca să descopăr comorile ascunse ale Bucureștiului, dincolo de blocurile cenușii, reclamele prea țipătoare și alăturarea nu întotdeauna inspirată de stiluri arhitecturale. Capitala Italiei m-a făcut să fiu mai conștientă de ce se află în jurul meu și mai curioasă în a descoperi colțuri urbane uitate.

De atunci, am surpris o mulțime de clădiri, parcuri și străzi ale Bucureștiului. Pe unele le-am păstrat pentru retina și sufletul meu, în timp ce pe altele le-am împărtășit cu voi aici, pe blog. Ultima plimbare foto s-a întâmplat în miez de primăvară, într-un weekend surprinzător de cald, pe străduțele dintre Victoriei și Aviatorilor, în cartierul Cotroceni și în centrul vechi. Așa am creat eBook-ul “Gânduri la plimbare în București”, o colecție de imagini și idei desprinse din orașul meu adoptiv.

ebook Ganduri la plimbare in Bucuresti - Nikon

Fotografiile le-am făcut cu un aparat foto Nikon D3200.  

Mulțumesc Nikon că mi l-a lăsat pe mâini mai bine de o săptămână! 🙂

Continue reading

Iniţiere în fotografia urbană şi o plimbare foto prin cartierul Cotroceni

Să tot fie vreo 4-5 ani de când am auzit prima dată de Fundaţia Calea Victoriei, o organizaţie care face cursuri din cele mai diverse, despre artă, dans, astronomie, psihologie, design, muzică, filosofie, modă, scriere creativă etc. plus o serie de evenimente de redescoperire a Bucureştiului. E aproape imposibil să nu găseşti ceva care să te inspitească şi să te facă foarte curios. Totuşi, de-abia vara trecută am participat prima dată la un atelier organizat de ei, iar luna asta am repetat experienţa. Cu alt curs, desigur.

Am trecut din nou pragul clădirii din str. Popa Soare, nr. 40, de data aceasta pentru a participa la atelierul de Fotografie urbană pentru începători, pe care mi l-am ales cu entuziasm la invitaţia celor de la Fundaţie. Dacă aţi mai fost pe-aici pe blog ştiţi că îmi place să surprind colţuri de oraşe şi peisaje urbane, aşa că atelierul ăsta a venit la fix.

cartierul-cotroceni-strada

Au fost 4 întâlniri, în cadrul cărora am discutat despre funcţiile aparatului, folosirea luminii, încadrare, compoziţie şi editarea foto în Adobe Lightroom. Cireaşa de pe tort a fost plimbarea foto prin cartierul Cotroceni, când am avut ocazia să punem în practică noţiunile teoretice învăţate. Ghid pe durata atelierului ne-a fost Valentin Boboc, un fotograf profesionist simpatic, alături de care am făcut o mini-călătorie printre poveştile spuse de fotografii celebre şi emoţiile pe care acestea le transmit. El ne-a împărtăşit tips&tricks pentru imagini care să impresioneze privitorul şi ne-a îndrumat cu sfaturi practice în timpul plimbării foto. Continue reading

Expoziţia de fotografie Atlasul Frumuseţii – în premieră la Galeria Artfooly

Proiectul “Atlasul Frumuseţii” al Mihaelei Noroc mi-a trezit interesul de cum am auzit de el. Artista şi-a propus să adune o colecţie de tipuri de frumuseţe feminină de pe tot globul, cu ajutorul aparatului foto. După o călătorie prin 37 de ţări din toate colţurile lumii, a apărut şi prima serie de fotografii, expuse pentru prima dată la galeria Artfooly de la Palatul Ştirbei (Calea Victoriei, nr. 107).

fotografii-atlasul-frumusetii

Joi seară, în timp ce mă îndreptam spre vernisajul expoziţiei Atlasul Frumuseţii, mi-am amintit cu plăcere de prima dată când am ajuns la Artfooly, chiar la inaugurare. De atunci, galeria a crescut frumos, au avut loc şi alte expoziţii delicioase, iar acum iată că a ajuns să găzduiască, în premieră, unul dintre cele mai apreciate proiecte foto din lume. Continue reading

„Bucharest Today” – Bucureştiul prin ochii unui fotograf japonez

Marţi, pe o zi cu ploaie, mi-am făcut curaj şi am ieşit din casă, în compania umbrelei, pentru a respira un pic de aer proaspăt de toamnă. De obicei, când plouă, îmi place să lenevesc în casă, însă de data asta de-abia aşteptam să ies, după câteva ore de muncă neîntreruptă.

Sub picăturile de ploaie, toate culorile oraşului parcă prind viaţă, mai ales vegetaţia, iar aroma de toamnă se simte din ce în ce mai puternic. Trotuarele sunt pustii, iar peisajul urban se transformă într-un cadru romantic, unde cenuşiul blocurilor pare desprins dintr-un film vechi.

De la Victoriei, mi-am îndreptat paşii spre Galeria IX, pe bulevardul Aviatorilor, nr. 9, pentru a vizita expoziţia de fotografie „Bucharest Today” a lui Tomo Minoda. Tomo este un fotograf japonez care locuieşte în Bucureşti de ceva vreme şi care suprinde cadre inedite din oraş în nuanţe alb-negru. Am avut ocazia să stau de vorbă cu el despre pasiunea lui, fotografia, şi am admirat lucrările sale, bucăţi autentice de viaţă cotidiană surprinse pe străzile din Bucureşti. Tomo consideră că termenul care descrie cel mai bine capitala este „haos”; fotografiile lui reuşesc să surprindă frânturi din acest puzzle complicat, ameţitor, însă care dă naştere unor adevărate tablouri pline de armonie.

galeria-IX Continue reading

Amintiri în imagini – De ce facem aşa multe fotografii în vacanţe?

Mă uitam zilele astea pe fotografiile făcute în diverse vacanţe, bineînţeles nu fără o fărâmă de nostalgie. E incredibil cum nişte simple imagini pot să trezească amintiri pe care le credeam uitate, cum pot să scoată din adâncul trecutului nişte senzaţii amorţite şi să le redea viaţă, ca şi cum călătoria nu s-ar fi întâmplat acum câteva luni sau ani, ci sunt o parte palpabilă a prezentului.

Poate de-asta îmi place să fac multe poze în vacanţe, pentru că ele nu doar păstrează aroma vizuală a unor locuri pe care le-am îndrăgit, ci o fac să redevină proaspătă, ca mirosul plăcut al unei prăjituri scoase de curând din cuptor care ne aminteşte de copilărie.

vedere--spre-barcelona-din-gradina-botanica

Desigur, poze ca cele făcute de noi putem găsi cu sutele sau miile pe net, însă ale noastre, chiar dacă mai stângaci făcute, ne aparţin, sunt rodul direct al ceea ce am trăit noi, a ceea ce am văzut prin ochii proprii şi de accea sunt de nepreţuit. Unele sunt fotografii banale, tremurate, prost focalizate sau încadrate ciudat care surprind un peisaj deosebit alături de mâna unui trecător grăbit, de capota unei maşini trecând în fugă sau de feţele celor care se întâmplă să fie acolo la momentul respectiv. Cu toate astea, ţinem la ele şi ne este greu să le ştergem pentru că ne e teamă că astfel am şterge şi din memorie ziua, locul şi clipa în care le-am cunoscut. Continue reading

Mozaic de vacanţe

La ora la care scriu aceste rânduri ar trebui să redactez nişte articole, însă cum nu prea am chef de aşa ceva, m-am gândit să răsfoiesc un pic albumele virtuale cu poze din vacanţe. Bănuiţi, probabil, că mi s-a făcut iar poftă de umblat. Cum deocamdată nu se întrezăreşte nicio vacanţă la orizont, am zis să-mi mai potolesc dorul de escapade şi să mă joc cu nişte imagini. Colajele sunt la putere pe bloguri, din ce văd, aşa că am făcut şi eu câteva. Mie îmi place cum au ieşit, mai ales că fiecare poză poartă cu ea mai multe amintiri frumoase.

Aş vrea să vă provoc să ghiciţi unde e făcută fiecare poză, însă îmi dau seama că la unele e evident, iar la altele e imposibil de identificat locul. Mai e şi o fotografie extrem de înşelătoare 😀

Vrea totuşi cineva să încerce? Promit să vă spun şi locaţiile reale în curând 😉

(daţi click pe imagini pentru a le vedea mai mari)mozaic de vacanta_1Varşovia – Grădina Botanică a Universităţii, Santorini, Varşovia, Budapesta, Lacul Como

Continue reading

Cum arată Bucureştiul de la ultimul etaj?

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi, vizitaţi expoziţia de fotografie „Ultimul Etaj” de la Muzeul de Artă Contemporană.

ultimuletaj

Autorul, Stefan Tuchila, s-a urcat pe cele mai înalte clădiri din capitală pentru a surprinde oraşul dintr-o perspectivă diferită şi a realiza o cartare fotografică a Bucureştiului. Proiectul se desfăşoară de vreo 8 ani, timp în care spaţiile urbane au fost pozate din unghiuri inedite. A rezultat astfel un Bucureşti pestriţ, cu acoperişuri colorate, verdeaţă, clădiri moderne din sticlă, fabrici, blocuri albe, construite parcă din piese lego, apă, viaţă.

ultimuletaj1

Organizatorii au pregătit şi o surpriză: vizitatorii expoziţiei au la dispoziţie cărţi poştale gratuite cu cele mai reuşite panorame.

Expoziţia este deschisă în perioada 10-30 octombrie 2012

Continue reading

„Portret de femeie” la Foto Union: 1 – 8 Martie 2012

O adunare între prietene şi doi bărbaţi au grijă de tine

portret de femeie la foto unionCuvintele de mai sus se potrivesc de minune atmosferei din studioul Foto Union, unde am fost ieri cu mare drag la pozat – un mic răsfăţ feminin de început de primăvară 🙂

„Portret de femeie” e un proiect foarte fain al unor simpatici fotografi, Cristian şi Radu, care şi-au propus să surprindă frumuseţea fiecăreia dintre noi cu ajutorul aparatului foto şi să captureze stări de spirit pe care nu ni le-am fi imaginat pe chipul propriu, sau, dimpotrivă, cu care suntem atât de obişnuite încât nu ne mai uimesc deloc.

În timp ce stăteam să-mi vină rândul la pozat, mă gândeam că cele mai multe aşteptări din viaţă nu sunt prea plăcute: aşteptăm să intrăm la examene, la medic (brrr), aşteptăm rezultatele unor teste importante, aşteptăm pe cineva etc. Aşteptarea e cumva asociată cu  nesiguranţa, cu un sentiment de ezitare care ne face să ne dorim ca timpul să treacă mai repede. Continue reading