Bootcamp pentru Fericire sau cum să-ţi colorezi vara

Ţin minte că atunci când eram la şcoală, în vacanţele de vară îmi plăcea la nebunie să merg în tabere la munte, unde timp de o săptămână uitam de toate şi mă deconectam de la învăţat. Nu aveam vreun program organizat, însă mergeam în drumeţii şi excursii, umblam după fructe de pădure, dansam, cântam sau jucam tot felul de jocuri cu colegii de tabără.

Ce îmi amintesc cu mare claritate e că am nimerit doar în tabere cu mâncare foarte bună, deşi toţi mă ameninţau că o să mor de foame pe-acolo 😛 Ah, şi pe-atunci nu aveam telefon mobil, aşa că sunam acasă de la un telefon cu cartelă, după ce stăteam la rând minute bune şi ascultam conversaţiile celorlalţi. Desigur că nici apart foto digital nu deţineam, însă aveam unul clasic, cu un stoc limitat de poze. Parcă erau vreo 26 de poziţii, dacă nu mă înşel, pe care trebuia să le drămuiesc bine, dacă voiam să îmi ajungă pentru toate cele 7 zile. De fiecare dată, mă gândeam de 10 ori înainte să apăs butonul. Chiar şi aşa, lipsite de tehnologie şi de social media, au fost nişte vacanţe splendide, la care mă gândesc cu drag.

Bootcamp Pentru Fericire

Acum, chiar dacă perioada şcolii a trecut, se pare că taberele de vară sunt în continuare pe val, chiar şi pentru adulţi. Am văzut o ofertă consistentă de tabere de dezvoltare personală, artistice, sportive etc., unde oamenii se adună timp de mai multe zile pentru a învăţa ceva sau pur şi simplu pentru a trăi o experienţă frumoasă în miez de vară.

Mi-am amintit de taberele copilăriei când am văzut invitaţia celor de la Institutul pentru Fericire, care vara aceasta organizează Bootcamp pentru Fericire.

Tabăra are loc în perioada 20-23 august 2015, undeva în apropiere de Braşov şi promite 4 zile de ateliere de dezvoltare personală, boardgames, storytelling, jocuri de improvizaţie, vizionare de documentar, petrecere. Toate pentru a construi o relaţie mai bună cu propria persoană şi a lucra la acceptarea de sine, un pas important spre fericire.

Dacă vă înscrieţi până la 1 august, beneficiaţi şi de o reducere din preţul taberei. Detalii găsiţi pe site. Ne vedem acolo? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *