Lectură la iarbă verde: Copacul cu Cărţi

Vara trecută făceam un mic inventar al locurilor unde poţi citi în aer liber în Bucureşti. Acum mă bucur să adaug listei încă unul, de data aceasta prevăzut şi cu o mică bibliotecă. Este vorba de Copacul cu Cărţi din Cişmigiu, un spaţiu larg, foarte plăcut, amenajat pe una din pajiştile parcului.

copacul-cu-carti-parcul-cismigiu

Cei doi copăcei-bibliotecă sunt garnisiţi cu tot felul de cărţi, pentru copii şi adulţi. Mi-a plăcut că am găsit aici cărţi noi, în stare bună, variate. Deşi am văzut multe romane poliţiste, am ales până la urmă un titlu de la Humanitas: “Micuţa Bijou”, de Patrick Modiano (laureat al Premiului Nobel 2014) – o carte drăguţă şi foarte uşor de citit, potrivită pentru o lectură în parc. Cărţile de la Copac pot fi împrumutate gratuit pentru o lectură la faţa locului, după care cititorii sunt rugaţi să le înapoieze, astfel încât şi alţii să se poată bucura de ele.

parcul-cismigiu-copacul-cu-carti

M-au încântat spaţiile de citit, mai exact diversitatea lor. Cei care au amenajat locul ştiu probabil că fiecare cititor are poziţia preferată de lectură, aşa că organizat colţuri pentru toate gusturile. Şezlonguri confortabile, bănci şi mese pentru o gustare, balansoare, pufuri colorate pentru cei care iubesc să se “scufunde” în lectură şi în ceva moale, canapele din paleţi pentru citit în gaşcă etc. Poţi să-ţi găseşti un loc pe plac la umbra copacilor, iar dacă nu, există şi câteva spaţii acoperite.

copacul-cu-carti-cismigiu locuri-de-citit-in-bucuresti spatiu-de-citit-copacul-cu-carti-cismigiu carti-cismigiu copacul-cu-carti-cismigiu-bucuresti

Foarte faine mi s-au părut panourile cu forme colorate. Iniţial credeam că sunt ceva piese lego la mijloc, dar când m-am apropiat mai bine am văzut că sunt făcute din… dopuri de plastic. O super-idee creativă de reciclare.

lectura-cismigiu

Copacul cu Cărţi nu este doar despre citit, aici au loc şi ateliere pentru copii şi adulţi, concerte şi ore de mişcare. Când am fost eu, în miezul zilei, erau puţini cititori, iar pe scenă se făceau probe de microfon. Cu siguranţă voi mai trece pe-aici, e un spaţiu accesibil ca locaţie, care chiar îmbie la lectură 🙂

copacul-cu-carti

Program Copacul cu Cărţi

  • Luni – vineri: 17:00 – 22:00
  • Sâmbătă – duminică: 10:00 – 22:00

Pentru alte detalii, faceţi o vizită pe pagina de Facebook Copacul cu Cărţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.