Cred că fiecare dintre noi a auzit întrebarea asta cel puţin o dată în viaţă. De la răspunsuri gen “musafir”, “prinţesă” sau “astronaut”, când creştem începem să luăm în considerare variante mai realiste. Nu că a fi astronaut e ceva nerealist 🙂

În liceu şi la facultate întrebarea devine tot mai presantă şi e rostită în gând, insistent, chiar de către noi înşine, în cor cu ceilalţi. E nevoie să optăm pentru o meserie care să ne placă, dar care să ne şi asigure un trai decent. Am fost obişnuiţi să trebuiască să alegem folosind mai mult raţiunea şi mai puţin inima: Ce se cere pe piaţă? Ce e mai bine plătit? Profesii noi îşi fac locul în economie, altele dispar, iar altele rămân pe poziţii sau se schimbă prea puţin; totuşi, alegerea e la fel de dificil de făcut. Asta şi pentru că menirea, scopul în viaţă sunt de obicei legate de o singură cale. Problema apare când ţi-e greu să te decizi nu pentru că nu ai o pasiune, ci pentru că ai… mai multe.

Întrebarea “Ce vrei să te faci când o să fii mare?” m-a pus mereu în dificultate. De la răspunsuri de tipul “vreau să am părul lung până-n pământ” (acum nu mai vreau… mi-ar fi greu să alerg cu el aşa :))) prin generală am ajuns la chestii serioase, gen “economist” (nu am fost niciodată prietenă cu cifrele, nu ştiu ce era în capul meu), apoi mi-am dorit să lucrez în publicitate (mi-a trecut în facultate, când am auzit vorbind live un nene din breaslă), apoi comunicare şi PR (asta şi scrie pe diploma mea), iar acum… hm. Sunt multe lucruri care îmi plac şi de care sunt pasionată, dar nu pot să spun că am o MARE pasiune. Şi se pare că nu sunt singura 🙂 Continue reading →