În ultima perioadă mi-am pierdut gândurile printre rândurile scrise pentru tot felul de proiecte și m-am adunat mai greu pentru alte activități. Cu toate astea, am trăit momente frumoase fără legătură cu lucrul (sunt în continuare freelancer), iar multe dintre ele s-au nimerit a fi despre relaxare în cafenele și bistrouri, în companii plăcute.
Zilele trecute s-a întâmplat să aștept pe cineva în față la un Starbucks și am zâmbit involuntar când am văzut la geam 3 laptopuri, iar în spatele lor oameni lucrând. Îmi place ideea de a lucra remote, din afara biroului (da, și ăla de acasă tot birou e). Nu fac asta foarte des, cu toate că mi-am propus de nenumărate ori să-mi scot în oraș colegul laptop pentru o sesiune de lucru diferită.
Unii merg la mani&pedi, coafor, spa, film, concerte, meciuri etc. Alții cumpără tot felul de haine, pantofi, parfumuri, perne, lumânări parfumate sau alte dulci nimicuri. Ei bine, cum pe mine nu mă încântă cam niciuna dintre activitățile sau categoriile enumerate anterior, răsfățul meu suprem e să ies la un prânz/ cină sau doar la un pahar/ o ceașcă de ceva (a se citi “ceai”).