Ca o continuare la ce povesteam zilele trecute despre alergare, vă invit să vedeţi un scurt video motivaţional pe această temă:
Run!
1 Reply
Ceaiuri şi mirodenii organice din toate colţurile lumii, sub semnul soarelui. Interviu cu Thomas Weinraub – Sonnentor România
Mirodenii exotice, ceaiuri de fructe şi plante crescute în zâmbetul soarelui, mixuri îndrăzneţe şi condimente aromate provenite de la fermieri ecologici din toată lumea – aceasta este promisiunea Sonnentor, o companie din Austria care de 25 de ani îmbină simplitatea şi calitatea. Produsele Sonnentor spun povestea respectului faţă de natură şi ritmul ei, dar şi faţă de oameni.
Despre lumea produselor organice şi aventura Sonnentor vă invit să aflaţi mai multe dintr-un interviu cu Thomas Weinraub, General Manager Sonnentor România.
Care este povestea Sonnentor?
Pe scurt, povestea Sonnentor a început în anul 1988, când Johannes Gutmann, un tânăr fermier din zona Waldviertel, Austria, şi-a propus să creeze o companie prin care să aducă plus-valoare producerii şi comercializării de ceaiuri şi condimente. Într-o perioadă în care doar marii producători agricoli primeau finanţări, iar micii fermieri se confruntau cu probleme financiare, Johannes Gutmann a avut curajul să propună o variantă diferită, echitabilă. La doar 23 de ani, el a pus bazele companiei Sonnentor, care vinde produse provenite de la fermierii ecologici din această regiune, unde agricultura reprezintă un mijloc important de supravieţuire. Continue reading
Ceai răcoritor de plante şi fructe
Chiar dacă suntem în plină vară şi încă e destul de cald, eu rămân în continuare o iubitoare de ceaiuri 🙂
Nu beau de obicei ceai rece, nici pe căldură, dar weekendul ăsta am vrut să încerc ceva nou, aşa că am testat un ceai de fructe în varianta „cu gheaţă”. Ceaiul se numeşte „Raze de soare din România, Grădina Bio a Europei” şi a fost lansat în luna februarie de către compania Sonnentor la expoziţia internaţională BioFach, unde România s-a bucurat de titlul „Ţara Anului”.
Fiind un ceai fără arome adăugate, mă aşteptam să aibă un gust mai simplu, însă fructele se simt destul de bine, iar parfumul este unul plăcut. E un ceai uşor, de vară, cu aromă de copilărie, de dimineţi de vară petrecute la ţară, în casa bunicilor. Are un gust perfect pentru alinat dorul de acasă şi de oamenii dragi, iar dacă închizi ochii şi în mintea ta laşi departe vacarmul care se aude de afară, ai senzaţia că eşti pe un câmp, în zumzet de insecte, mângâiat de flori şi plante sălbatice, respirând aer curat, limpede.
Plimbare la Muzeul Satului din Bucureşti
Dacă te-ai săturat de betoane şi viaţa la oraş, pentru câteva ore poţi poposi la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, într-o vizită slow, în care te bucuri de verdeaţă, poteci, mori de vânt şi case inedite. Practic, ai posibilitatea de a face o călătorie etnografică în toată România în mai puţin de o zi.
Muzeul Naţional al Satului a fost deschis în anul 1936, la ideea sociologului Dimitrie Gusti, fiind proiectat de H. H. Stahl şi Victor Ion Popa. Ulterior, acesta a fost modernizat în 1948 de Gheorghe Focşa. E un muzeu în aer liber, destul de mare, cu locuinţe ţărăneşti şi gospodării aduse din toată ţara şi montate astfel încât să reconstituie viaţa rurală românească. Sunt aproximativ 350 de monumente şi 55.000 de exponate care readau atmosfera din satele vechi, inclusiv biserici, mori de vânt, bărci şi şoproane. La fiecare locuinţă sau complex găsiţi un panou cu informaţii despre zona de provenienţă şi caracteristici.
Alergarea de dimineaţă – energie şi chef de viaţă
Sunt unele zile în care dimineţile se arată mai luminoase şi energice, răsfăţate de soarele puţin somnoros, în care am o poftă incredibilă de a trăi şi a simţi, indiferent de ce va urma.
De când ies la alergat în parc dimineaţa, în mod constant, am senzaţia ca zilele sunt mai consistente şi cremoase, mirosind a libertate încă de la primele ore. Ploaie, parfum de tei, frunze, petale de flori gingaşe, vânt răcoritor, arşiţă – toate m-au însoţit, pe rând, în alergările mele şi mi-au făcut dimineţile mai plăcute.
Timpul în care alerg e al meu şi doar al meu, sunt eu cu gândurile mele, detaşată de restul. E plăcut să respiri aer proaspăt şi să te laşi mângâiat de vânt atunci când zburzi pe aleile unui parc. Aici mă întâlnesc mereu cu motivaţia: mulţi oameni care aleargă, de toate vârstele, fiecare în ritmul lui, poate împingând cărucioare cu copii sau însoţiţi de vreun patruped obosit.
La început mi-a fost mai dificil să mă mobilizez; erau dimineţi în care patul era tentant rău, iar simplul gând de a goni pe aleile parcului cu răsuflarea tăiată mă făcea să mă întorc pe partea cealaltă, într-o dulce moţăială. Însă după ce mi-am intrat în ritm, parcă totul a început să vină de la sine şi aşteptam cu nerăbdare dimineaţa următoare, în care sigur îmi voi depăşi recordul anterior sau voi fi mai concentrată şi mai odihnită. “Pofta vine mâncând”, cum se zice.
Dupa o alergare intensă, simt că o dată cu transpiraţia se duc şi toate grijile şi dezamăgirile. Cad una dupa alta, alungate de un duş răcoritor, şi lasă loc unor gânduri proaspete şi pozitive. Trecând de o astfel de mini-renaştere, parcă şi munca e mai uşor de făcut.
80 de momente de neuitat din vacanţele mele
Pentru mine, fiecare vacanţă a avut o grămadă de clipe superbe, în care mi-aş fi dorit să pun stop timpului şi să respir mai mult secundele acelea preţioase, calde, uimitoare. Unele momente au fost uşoare ca un fulg şi şi-au luat zborul repede, însă sunt şi senzaţii care mi-au rămas în suflet. Sunt doar câteva din multele amintiri de vacanţă, pentru care sunt recunoscătoare şi pe care ştiu că nimeni nu mi le poate lua.
1. villa Balbianello, grădina, priveliştea spre mare cu miros de libertate, aerul boem şi pescăruşii delicaţi
2. cina în tihnă la restaurantul Papà Francesco din Milano, cu o pizza delicioasă
3. două trenuri pierdute unul după altul din gara Bologna. Pe al treilea nu l-am mai ratat 😀
4. plimbarea cu bicicleta în Kos, pe malul mării, în sunet de valuri şi raze de soare
5. gerul de la Viena şi hoinăreala de pe 1 ianuarie (pe acelaşi ger)
6. drumul Poiana Braşov-Braşov pe jos, la ceas de seară Continue reading
Couscous – două idei de reţete simple şi delicioase
În timp ce îmi făceam cumpărăturile într-un Mega Image, am dat peste un mix interesant: couscous cu seminţe de cânepă. Couscous nu mai mâncasem de mult, cu atât mai puţin seminţe de cânepă, aşa că mi-am luat o punguţă, fără să am în minte vreo reţetă anume.
Ajunsă acasă, am constat cu uimire că prepararea va fi mai uşoară decât am crezut, având în vedere că nu trebuie fiert, ci pur şi simplu se toarnă peste el apă fierbinte, se acoperă şi se lasă apoi 5 minute să se umfle. Deci e perfect pentru zilele în care eşti pe fugă şi nu ai mult timp la dispoziţie pentru gătit ceva mai complicat. Practic, e ca şi cum ai face un ceai.
Seminţele de cânepă sunt foarte hrănitoare, au un conţinut ridicat de proteine, fibre şi minerale, iar uleiul obţinut din ele este bogat în acizi graşi polinesaturaţi omega 6 şi omega 3. Couscous-ul este de fapt un griş din grâu dur, mărunt, fiind foarte apreciat în bucătăria marocană, unde se prepară cu carne de pui, legume şi condimente.
Despre clipă, la cafeneaua Simbio
Acum ceva vreme, într-un weekend leneş şi cald, paşii m-au purtat în centrul vechi, în căutarea unui loc unde să mă relaxez şi unde să iau şi o gustare bună.
Până la urmă am ajuns la Simbio, o cafenea-bistro destul de discretă, micuţă, plasată exact în mijlocul agitaţiei, pe str. Şelari. Mai fusesem o dată şi mi s-a părut interesant meniul, cu puţine feluri de mâncare, dar mai diferite. M-am aşezat la o măsuţă de afară şi am privit la oamenii care se perindau prin faţa mea, unii grăbiţi, alţii cu capul în nori, îmbrăcaţi mai colorat sau mai sobru.
Am răsfoit puţin meniul şi am ales în premieră o supă cremă de brocoli. Îmi plac brocoli, mănânc din când în când, însă nu pot să spun ca e felul meu de mâncare preferat. Supa a fost chiar ok, ar fi mers ceva oţet sau lămâie, dar până la urmă am terminat-o înainte să cer ceva mai acru 😀
Cireaşa de pe tort la Simbio nu a fost însă vreun fel de mâncare sau vreo băutură, ci nişte simple foi puse pe masă. Foi care aveau tipărite pe ele o mini-poezioară de Iv cel naiv, plus desene cu pisici, flori şi bunătăţi. Continue reading
Degustare: Trei ceaiuri parfumate de la D’Oro Tea
De când am primit ceaiurile de la D’Oro Tea am fost nerăbdătoare să le încerc pe toate cât mai repede, aşa că într-o după-amiază liniştită mi-am propus să testez trei sortimente dintr-un foc.
Pacheţelele sunt ambalate frumos, cu grijă la detalii, fundiţa este aurie (doar e d’Oro), iar ambalajul – simplu şi de efect. După această încântare vizuală, am purces la pregătit şi savurat minunatele băuturi. Am început cu un ceai verde, am continuat cu unul negru şi am încheiat cu cel de fructe.
Ceai verde cu lămâie şi ghimbir
Ghimbirul nu e foarte puternic, se simte doar un gust discret, însă e mai răcoritor decât ceaiul verde simplu şi nu e deloc amărui. Am plusat cu puţină lămâie şi a ieşit mai acrişor. N-am avut ghimbir proaspăt, însă cred ca merge perfect cu puţină rădăcină rasă. E un ceai bun împotriva răcelii, stimulează imunitatea şi e bun de servit tot timpul anului. Continue reading
Clipe liniştite în curtea bisericii Stavropoleos din Bucureşti
În toată agitaţia din centrul vechi al Bucureştiului, pare greu de crezut că există şi locuri liniştite, unde te poţi refugia din calea frământărilor zilnice şi a momentelor mai puţin plăcute.
Nu mai ştiu cum de am ajuns aici şi când, dar multă vreme nici n-am bănuit că în buricul târgului se ascunde un astfel de loc. Când am descoperit Biserica Stavropoleos, mi s-a părut fascinantă prin formele sale, cu detalii frumos sculptate, iar partea care m-a încântat cel mai mult a fost curtea. E un loc plin de pace, care îmbie la reflexie, unde îţi vine să tragi aer în piept cu nesaţ şi să prinzi astfel puţin curaj pentru a înfrunta viaţa.
Biserica Stavropoleos a fost ridicată în prima jumătate a secolului XVIII, în curtea unui han, iar numele reprezintă forma românească a termenului grecesc Stauropolis, adică “Oraşul Crucii”. Ca şi Palatul Mogoşoaia, construcţia aparţine stilului arhitectural brâncovenesc (neoromânesc).
Curtea îmi pare un fel de microunivers unde domneşte calmul, scăldat de o lumina blândă şi mărginit de coloane cu arcade elegante. Câteva detalii simple, ghivece cu flori roşii, verdeaţă ici-colo, umbră primitoare – toate astea îţi fac gândul să zboare la un alt timp în care totul este mai simplu şi mai bun. Masa cu scaune e o invitaţie la reculegere, ca şi cum ne-ar sfătui să ne oprim puţin, să ne odihnim, iar pentru câteva clipe să uităm de agitaţie şi tristeţe. Atmosfera intimă din acest mic spaţiu magic rămâne aceeaşi chiar şi atunci când, vara, mai ales în weekend, poposesc în curte mulţi turişti curioşi.