Despre clipă, la cafeneaua Simbio

Acum ceva vreme, într-un weekend leneş şi cald, paşii m-au purtat în centrul vechi, în căutarea unui loc unde să mă relaxez şi unde să iau şi o gustare bună.

Până la urmă am ajuns la Simbio, o cafenea-bistro destul de discretă, micuţă, plasată exact în mijlocul agitaţiei, pe str. Şelari. Mai fusesem o dată şi mi s-a părut interesant meniul, cu puţine feluri de mâncare, dar mai diferite. M-am aşezat la o măsuţă de afară şi am privit la oamenii care se perindau prin faţa mea, unii grăbiţi, alţii cu capul în nori, îmbrăcaţi mai colorat sau mai sobru.

Am răsfoit puţin meniul şi am ales în premieră o supă cremă de brocoli. Îmi plac brocoli, mănânc din când în când, însă nu pot să spun ca e felul meu de mâncare preferat. Supa a fost chiar ok, ar fi mers ceva oţet sau lămâie, dar până la urmă am terminat-o înainte să cer ceva mai acru 😀

supa-de-brocoli-la-bistro-simbio

Cireaşa de pe tort la Simbio nu a fost însă vreun fel de mâncare sau vreo băutură, ci nişte simple foi puse pe masă. Foi care aveau tipărite pe ele o mini-poezioară de Iv cel naiv, plus desene cu pisici, flori şi bunătăţi. Citesc rar poezii, mai ales din cele moderne, însă versurile astea simpatice mi-au adus imediat zâmbetul pe buze. Strofele sunt un fel de elogiu adus clipei prezente, când stai liniştit la masă şi aştepţi să-ţi vină mâncarea – sau cel puţin aşa le-am perceput eu.

Tabloul ăsta jucăuş a fost completat şi de niste creioane colorate şi o vază-stropitoare portocalie, cu floricele. E incredibil cum câteva detalii pot avea un efect atât de plăcut 🙂

despre-clipa-la-simbio

cafenea-simbio

cafenea-simbio-culori

nu e nimic mai preţios ca o clipă

acest atât de frumos antonim al lui pripă

pe care o respiri pe nas şi îţi iese prin pori

miroase a răgaz, a leneveală, a raze de sori

nimic mai calm decât clipa pe care o asculţi

e atâta linişte – parcă oamenii umblă desculţi

ce clipă frumoasă, clipa pe care o vezi

tocmai a trecut prin faţa ta, cu ochii ei verzi

tu nu pe ea o aştepţi însă, ci pe următoarea

pe care s-o guşti, uite, îţi vine mâncarea.

Adresă Simbio: str. Şelari, nr. 18, centrul vechi Bucureşti 

Vezi adresa nouă pe pagina de Facebook Simbio.

One thought on “Despre clipă, la cafeneaua Simbio

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.