Acum vreo câţiva ani, a face mişcare însemna pentru mine a obosi. Atât şi nimic mai mult. Pur şi simplu nu puteam să văd nimic dincolo de transpiraţia, febra musculară şi slăbiciunea care urmau inevitabil oricărei tentative de a mări ritmul. Sau poate mi-era doar lene să fac ceva susţinut, nu ştiu. Ştiu doar că după ce am descoperit cât este de distractiv să dansezi, am înţeles că „a face mişcare” nu-l exclude pe „a te simţi bine”. De atunci totul a fost un pic mai uşor. Timid, am explorat şi alte moduri de a face mişcare. Am început să refuz intimitatea liftului şi să tratez cu indiferenţă scările rulante. Am ieşit de la metrou pentru a merge puţin pe jos. Am mai participat la câte un workshop de pilates. Şi încet-încet, în mintea mea şi-a făcut loc ideea că a te mişca nu e, la urma urmei, ceva chiar atât de neplăcut.
De ce am ales să alerg?
Din simplul motiv că într-o zi s-a întâmplat să fiu nervoasă rău. Am simţit nevoia să ies şi să-mi consum cumva energia negativă, ca să nu fac pagube prin casă. Cum nişte prieteni mi se lăudaseră recent cât de mult aleagă ei şi ce bine e, am zis să încerc şi eu asta. Bineînţeles că din exces de zel am făcut greşeala tipică începătorului: deşi nu aveam antrenament, am cam exagerat şi am ajuns acasă cu limba scoasă. Însă clar mai relaxată şi mai eliberată de gândurile rele. Şi mi-am stabilit ca o dată pe săptămână să ies la alergat, ceea ce am şi făcut. De atunci, când e vreme frumoasă şi am o oră-două la dispoziţie, mă îndrept spre parc pentru a face o tură de alergare.
A fi singur cu tine însuţi poate fi copleşitor uneori. Iniţial, priveam alergatul ca pe ceva monoton şi plictisitor, care nu poate produce cine ştie ce satisfacţie. Însă practicându-l, am descoperit în el un alt mod de a mă regăsi. Pentru simplul motiv că îmi dă ocazia să fiu „eu cu mine”, dar şi să am grijă de sănătatea mea. Este o activitate atât de naturală şi de umană, încât nu necesită neapărat un instructor sau cine ştie ce cunoştinţe ştiinţifice. Oferă în schimb libertate şi flexibilitate, pentru că este un tip de mişcare pe care fiecare îl poate face în ritmul propriu. Este incredibil cum o activitate aşa comună ca alergatul te face să vezi de câte resurse dispui şi că ele au nevoie doar de un imbold pentru a ieşi la suprafaţă şi a acţiona în interesul tău; că prin paşi mărunţi şi exerciţiu constant te poţi autodepăşi.
Tot datorită alergatului am (re)descoperit cât de plăcut e să te plimbi prin parc, să simţi pulsul naturii şi să te bucuri de mult verde. Auzisem tot felul de nemulţumiţi protestând că parcurile sunt nişte ruine nesigure şi pline de gunoaie. Dar la faţa locului am descoperit o realitate total diferită: există şi parcuri pline de verdeaţă, îngrijite, cu flori, raţe, lebede şi chiar păuni :).
Dacă vreţi să alergaţi şi nu ştiţi unde, sau doar să vă plimbaţi într-un parc drăguţ, vă recomand câteva site-uri pentru a găsi locaţia potrivită pentru voi:
- Clubul de mişcare pentru sănătate – sunt nişte oameni foarte faini care susţin mişcarea şi desfăşoară mai multe evenimente în sensul ăsta, majoritatea gratuite. De la alergări şi biciclit, până la yoga şi pilates. Au şi Facebook
- 4 Run – aici găsiţi multe sugestii de trasee pentru alergat, nu doar din Bucureşti, ci şi din alte oraşe din ţară şi chiar din alte state. Şi nu doar în parcuri, ci şi pe străzi, munţi sau… scara blocului 😀 Pentru cei foarte pasionaţi: aflaţi date despre maratoane, crosuri şi alte competiţii
- Alerg.ro – despre alergat, ca pasiune. Sfaturi, gânduri şi idei despre alergare
- Ro Club Maraton – este o adevărată enciclopedie a tuturor celor care iubesc mişcarea. Cuprinde articole complete şi documentate despre alergare, antrenamente, anatomia mişcării, nutriţie şi sănătate, dar şi despre motivaţia de a face sport. De asemenea, sunt anunţate concursuri naţionale şi internaţionale. Puteţi ţine un jurnal sau participa la discuţii pe forum.
———–
Parcă mi se face dor puţin de alergat 🙂 Obişnuiam să alerg în fiecare dimineaţă, vara, acum vreo 4 ani, dar m-am oprit. Culmea, nici nu mai ştiu de ce, dar mi-e dor de vremea în care eram mereu în formă şi mereu relaxată 🙂
si eu sunt adepta miscarii. recunosc insa ca sunt cam dezorganizata, fac cand apuc si nu in sali special amenajate. n-am intrat niciodata pe siteuri dedicate miscarii:d dar imi place sa alerg, sa fac la bicicleta, aerobicul si pilates – desi recunosc ca e cel mai greu. bun articolul tau si in ton cu vremurile:)
@Oana Sălcudean: Cat de tare, cred ca alergatul e un mod foarte placut de a-ti incepe ziua 🙂
@roberts: Sa stii ca si eu sunt cam la fel, nu am un program strict. Si nu-mi place sa merg la sala 😀 Pilates e intr-adevar mai dificil, prefer chestiile “la verticala”
Multumesc!
cred ca esti cel mai sanatos om pe care-l stiu :). si molipsitor 🙂
Incerc, multumesc 🙂 Si ma bucur sa aud ca molipsitor!
Pff, articolul asta a fost un soi de intors cutitul in rana pentru mine. Eu fac sport de cand ma stiu (asta nu ma scuteste de kg in plus, bineinteles): in copilarie am facut gimnastica si am fost intr-un club de biciclit, in liceu am jucat baschet, iar in facultate am descoperit aerobicul si fitness-ul. Cand m-am angajat am devenit dependenta de tae-bo pe care insa l-am oprit cand am inceput sa lucrez de-acasa.
Atunci mi-am luat si banda de alergare – mie nu imi place alergatul in aer liber. In 3 ani, de cand o am, si-a amortizat si costurile si mi-a facut si mult bine.
Partea dureroasa, la propriu, este ca de vreo 2 saptamani m-am pricopsit cu ceea ce am aflat ca se numeste periostita sau “shin pains” cum le numesc vorbitorii de engleza si ma scoate din minti pentru ca ma dor teribil picioarele cand incerc sa alerg. Si tu-mi amintesti de placerea alergatului … tortura, pe cuvant 🙁
Imi pare rau :(, sper sa-ti treaca durerile si sa te simti mai bine
Orice tip de miscare are si riscuri, in special accidentarile de care vorbesti, dar cred ca a nu face deloc sport e si mai rau pentru sanatate.
Ah, baschet… mi-ai amintit de liceu, cand il jucam la orele de sport si imi rupeam mereu unghiile :)) Plus ca ne mai si faultam, asa, ca intre fete 😛
Imi place sa alerg, insa nu-mi plac deloc probele alea de la scoala la educatie fizica, unde trebuie sa fac 6 ture te teren intr-un anumit timp 😀
Nici mie nu prea imi placeau orele de educatie fizica de la scoala, chiar daca proful era super intelegator. Cred ca e vorba si de a descoperi felul de miscare care ti se potriveste 🙂
eu tocmai ce m-am intors de la alergat. eu am in fata soseaua antiaeriana si acolo ma duc sa alerg. desigur, sunt oameni care se uita la mine de parca as fi scapat de la spitalul de nebuni si alerg pentru libertatea mea dar deja nu ma mai deranjeaza privirile lor :))
imi place sa alerg pentru ca nu am timp sa gandesc si e cred, singurul mod in care pot sa scap de prea multele ganduri
Eu prefer sa aleg in parcul Titan, care e destul de aproape de mine. Uneori e cam aglomerat, dar merita, e un loc placut.
Interesanta motivatia ta, mie cand alerg mi se pare ca am timp berechet de gandit 🙂
(comentariul tau era la spam, nu stiu de ce…)
eu am parc la 30 de minute, decat sa le petrec in ratb, mai bine le alerg pe strada. cred ca e singurul mod in care pot sa scap de ganduri 😀
Pingback: 7 senzaţii de primavară | Romania Pozitiva
Pingback: 7 senzaţii de primavară | Zâmbet şi sănătate
Ah! Fantastic ca iti place, eu tot incerc, dar simt ca nu merge. Am sa mai incerc, pana atunci mai recuperez cu bicicleta, ca asta-mi place la nebunie!
Miscarea, cu siguranta, este viata! Ce pacat ca am descoperit asta abia recent!
Important e să faci mişcare indiferent dacă e vorba de alergare, bicicletă, aerobic sau altele, ce-ţi place ţie 🙂
Şi mie îmi pare rău că nu am descoperit plăcerea asta mai devreme, dar ştii cum se spune… Mai bine mai târziu decât niciodată 😉
Obsinsuiam si eu sa alerg, pentru a alunga energiile negative. Apoi am avut parte de o accidentare si m-a pus doftora pe bara. Vreau sa revin insa, incet, incet la alergat. Baby steps si al naibii de frustrant sa mergi incet, dar asta e.
Te înţeleg, e frustrant să nu mai poţi face mişcarea pe care ţi-o doreşti, dar până la urmă sănătatea, pe termen lung, e cea mai importantă.
Pingback: “Visez timid şi la un maraton montan” (interviu cu un alergător)