Am descoperit relativ recent Halele Obor, deşi auzisem de când am venit în Bucureşti de celebra piaţă, cea mai ieftină din capitală, de unde poţi să cumperi aproape orice îţi trece prin cap.
Într-o bună zi, am decis să fac o vizită la Obor şi să mă lămuresc cum e cu piaţa asta atât de generoasă. Când mergi de la metrou spre piaţă, dai peste o lume pestriţă, formată din oameni care şoptesc hotărâţi „ţigăriţigăriţigări” şi (pseudo)precupeţe care-şi strigă marfa-n gura mare, cu reduceri cu tot (din categoria „3 la 10 lei”).
După ce treci de bucata autohtonă de balcanism şi îţi faci curaj să intri în ditamai hala, străjuită de mici tarabe, nimereşti într-un adevărat paradis al condimentelor şi nucilor exotice, alături de lactate, ouă, carne şi preparate din carne, produse alimentare vrac (biscuiţi, bomboane, cafea, halva etc.), plus mărunţişuri de tot felul, de la mături şi cratiţe până la produse cosmetice. La capitolul „mirodenii” am rămas uimită de oferta variată şi de preţurile mult mai mici decât în magazinele de tip plafar sau chiar hipermarketuri. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul fructelor uscate şi al nucilor de tot felul, dar nu numai.
Continue reading →