Păşind pe bulavardele Bucureştiului, se simte imediat pulsul unui oraş neastâmpărat, zgomotos, mustind de agitaţie. Cu străzi mirosind a viaţă, lăsând să curgă un şuvoi de oameni grăbiţi, pe chipul cărora se citeşte dorinţa de a scăpa din mulţime sau, dimpotrivă, de a se afunda şi a se pierde într-o mare de necunoscuţi. Cu studenţi binedispuşi gustând din libertate şi plăcerile unei vieţi lipsite de griji. Tot acest frunicar ar putea părea descurajant la prima vedere, însă dacă ne desprindem din agitaţie şi o privim, e liniştitoare. E cumva ca un spectacol de dans, unde fiecare se mişcă în ritmul lui, dar în armonie cu restul oamenilor.
Deşi sunt bine ascunse de privirile trecătorilor grăbiţi, clădirile pline de istorie sunt împodobite de statui şi ornamente, în mare parte necunoscute şi pentru bucureşteni, iar străzile discrete poartă cu ele poveşti vechi, dornice să fie din nou spuse. E nevoie doar să ne eliberăm puţin de prejudecăţi, să deschidem ochii mai bine şi să privim atent pentru a vedea frumuseţea din jurul nostru.
Pe aceste străduţe ascunse se ivesc ici-colo locuri de vis, unde timpul se opreşte şi vine alături de tine să bea o licoare caldă, aromată, unde poţi să stai la taclale cu prietenii şi să ţeşi amintiri plăcute. În ceainării, unde calmul se îmbină cu nerăbdarea vocilor vesele, am descoperit magia ceaiului şi bucuria secretelor împărtăşite cu oamenii dragi la lumina lumânării.
În capitală am cunoscut persoane entuziasmate, oameni care cred în ei şi în cei din jur, care nu au uitat să zâmbească şi să facă bine, oameni care refuză să stea deoparte şi să se plângă, alegând în schimb să încerce măcar să facă ceva pentru schimbare. Am aflat ce înseamnă să fii perseverent şi să reuşeşti chiar şi când totul pare împotriva ta. Am învăţat să nu judec oamenii la prima vedere, să fiu mai tolerantă cu gusturile altora, chiar dacă nu coincid cu ale mele.
Am descoperit plăcerea lecturii în timp ce aştept pe cineva sau în mijloacele de transport în comun. Scufundarea plăcută în lectură, ca într-un jacuzzi relaxant, face ca timpul pâna la întâlnirile cu oamenii dragi să treacă mai repede.
Metroul înseamnă pentru mine un prilej de a studia oamenii sau de a citi o carte bună în timp ce ajung la destinaţie fără să aştept în trafic. Îmi plac vagoanele noi şi luminoase, mirosul trenurilor şi frânturile din discuţiile călătorilor.
În parcuri mă simt în mijlocul naturii fără a fi nevoie să ies din oraş. Există locuri unde poţi să faci sport, să dai ture gratis cu bicicleta, să te plimbi printre copii, părinţi şi bunici şi, dacă ai noroc, să vezi nişte veveriţe neastâmpărate. Oazele de verdeaţă şi flori sunt numai bune pentru câteva clipe de linişte sau pur şi simplu de o gură de soare.
În capitală se întâmplă multe, de la evenimente gratuite, studenţeşti, până la petreceri simandicoase, cu caviar şi şampanie. Mai sunt şi cursurile şi atelierele unde ne putem dezvolta şi interacţiona cu alţi oameni sau conferinţele care oferă prilejul de a asculta părerile unor profesionişti din domenii vaste. Au loc concerte ale unor formaţii şi artişti celebri, dar se aude şi muzica timidă a celor (încă) necunoscuţi care cântă prin baruri sau chiar la metrou. Se pun la cale proiecte pe tot felul de teme, care îţi dau ocazia să te implici şi să înveţi.
Bucureştiul oferă locuri pentru toate gusturile, satisfăcând o eterogenitate de stiluri şi pretenţii. Restaurantele cu specific divers, cu bucate din toată lumea, care amintesc de vacanţe şi de locurile exotice vizitate supravieţuiesc alături de cârciumile de cartier. Poţi să te ameţeşti în atmosfera din cluburile strălucitoare, cu muzică asurzitoare, sau să savurezi liniştea unei dimineţi leneşe în faţa unei cafele perfecte pe o terasă din centrul vechi.
Nu în ultimul rând, iubesc Bucureştiul pentru că a ajuns să însemne pentru mine „acasă”.
ma regasesc in multe din argumentele tale. desi nu mai locuiesc in capitala, mi-e tare dor de ea. noroc de jobul imi permite si ajung macar o data la 2 luni in Bucuresti. tomai zarva, agitatia, oamenii preocupati si/sau nervosi imi lipsesc….
nu stiu daca il iubesc dar cu siguranta mi e dor de el din cand in cand 🙂 si da, ai dreptate, trebuie sa deschidem ochii, sunt o multime de cladiri superbe, pline de povesti. dar si cand ma enerveaza… 😛
ma regasesc in multe din argumentele tale. desi nu mai locuiesc in capitala, mi-e tare dor de ea. noroc de jobul imi permite si ajung macar o data la 2 luni in Bucuresti. tomai zarva, agitatia, oamenii preocupati si/sau nervosi imi lipsesc….
Te înţeleg, şi mie mi-ar lipsi agitaţia asta dacă aş locui într-un oraş mai mic. Ai noroc că poţi să îmbini două locaţii cu atmosfere diferite 🙂
nu stiu daca il iubesc dar cu siguranta mi e dor de el din cand in cand 🙂 si da, ai dreptate, trebuie sa deschidem ochii, sunt o multime de cladiri superbe, pline de povesti. dar si cand ma enerveaza… 😛
Cred că e la fel ca în cazul unui om “în carne şi oase”: are calităţi şi defecte, însă asta nu te împiedică să-l apreciezi 🙂