Sfârşitul săptămânii trecute am evadat din Bucureşti în aventura montană pusă la cale de cei de la WildThing în Piatra Craiului. Mai exact, am bătut munţii cu cortul în spate şi energie în suflet, într-un grup vesel, călăuzit de un om cu multă experienţă în ale supravieţuirii.

Pe drumul spre Zărneşti am admirat de departe crestele dantelate de zăpadă ale munţilor. Am urmat pe jos traseul prin Prăpăstiile Zărneştilor, unde am mers în pas vioi la adăpostul pereţilor înalţi de stâncă. Chiar dacă vii dintre blocuri înalte, nu ai cum să nu rămâi impresionat de peisaj şi de seriozitatea cu care stâncile îşi impun statura. Prin poieniţe am văzut covoare de brânduşe, dar şi petice de zăpadă ici-colo, semn că iarna mai are un cuvânt de spus. Am campat pe platoul de lângă cabana Curmătura, unde am avut ca gazde doi câini care au ţinut neapărat să ne arate cum pot ei lătra la orice oră din zi şi (mai ales) din noapte…

Călăuză şi ghid ne-a fost Daniel Pisică. Citez descrierea de pe site: „pilot instructor, antrenor de tir, cascador, paraşutist, motociclist, ofiţer în ministerul apărării, instructor de pregătire pentru cadre militare în domeniul sportului, alpinist, parapantist, practicant de arte marţiale şi nu în ultimul rând – “fratele geamăn”, partenerul şi omul care îl pregăteşte pe Tomi Coconea pentru Red Bull X Alpes. A făcut parte din prima echipă integral românească, condusă de David Neacşu, care a urcat în 2003 pe Everest, a avut ascensiuni reuşite pe Aconcagua şi Kilimanjaro.”

Impresionant, nu? Mai ceva ca Bear Grylls 😛 Pe parcursul traseului, în timp ce ne trăgeam sufletele după vreun urcuş mai încăpăţânat, am primit „pastiluţe” de informaţii practice despre echipamentele de munte, filtrarea apei, orientare, capcane, semne ale naturii care avertizează furtuna etc. Am aflat că „Tot ce zboară se mănâncă”, dar şi cum să ne ferim de animale şi să lansăm semnale de SOS.

Partea cea mai cea? A fost pentru prima dată când am stat la cort 😀 Cu ocazia asta am învăţat să montez un cort, dar şi informaţii practice despre ce trebuie să avem în vedere când cumpărăm unul. Nu cred însă că o să le folosesc prea curând, pentru că după experienţa asta îmi doresc să revin la pensiuni, cabane şi hoteluri, adică locuri cu un minim confort termic. Noaptea a fost destul de frig şi am tremurat în sacul de dormit, plus că nu a fost foarte comod şi m-am trezit de câteva ori, lucru care nu mi se întâmplă mai deloc acasă. Dar am supravieţuit 🙂 Acum apreciez mai mult confortul, patul meu şi mai ales duşul (ah, şi apa fierbinte).

Din fericire, izoprenul, cortul şi sacul de dormit au fost furnizate de organizatori, aşa că am putut să experiementez această formă de „cazare” fără să trebuiască să cumpăr sau să împrumut echipamentele.

Privelişte din balcon… pardon, din cort

Ce-i drept, nu a fost o supravieţuire extremă, cel puţin culinar vorbind, pentru că n-am mâncat gândaci, veveriţe sau şopârle. În schimb, s-a făcut focul şi s-a gătit la ceaun, s-au copt cartofi, s-a mâncat de post şi de dulce şi s-au împărţit frăţeşte merindele. Cum mi-a fost poftă de ceva mai… consistent, la cabană am savurat o prăjitură cu urdă tare bună, iar dimineaţa m-am răsfăţat cu o delicioasă omletă cu brânză. Nimic pretenţios, ştiu, dar după o urcare prin munţi, fiecare îmbucătură are gust de preparat a la Masterchef. Unde mai pui că în cabană era cald şi bine… 😀

Traseul a fost bine gândit, pentru că am crescut treptat gradul de efort. În prima zi am mers mai mult pe drumuri uşoare, drepte, fără prea multe urcări, în timp ce la întoarcere am coborât pe un traseu mai abrupt, cu ceva provocări, care mi-a plăcut la nebunie – a fost partea preferată din toată excursia.

Nu am avut chef de făcut poze. Deşi peisajele au fost breathtaking, pur şi simplu mi-a fost lene să scot aparatul din rucsac şi m-am mulţumit să admir live priveliştea. Aşa că am reuşit „performanţa” de a face doar 30-şi-ceva de poze în 2 zile. Ca de obicei, nu am prea surprins oameni în fotografiile mele, ci doar câteva bucăţi de munte, de copaci şi de cer. Restul e în sufletul meu.