Tag Archives: relaxare

Să mai şi pierdem timpul!

Weekend. M-am trezit binedispusă, de dimineaţă; poate prea de dimineaţă pentru o zi de duminică. Am văzut că vremea e cam posacă, aşa că mi-am făcut un ceai şi am deschis laptop-ul. După ce am frunzărit un pic online-ul, mi-am dat seama că nu mai am nimic de făcut şi că pur şi simplu am o zi care se întinde liberă-liberă în faţa mea, ca o coală albă de hâtie, iar eu n-am nici cea mai vagă idee cu ce s-o umplu.ceai-sonnentor-poemul-fructelor

Mi-a trecut prin cap gândul că ar fi bine să mă apuc de scris ceva, să citesc sau să fac un mic research, orice, numai să nu stau aşa, că pierd timpul de pomană. Poate am ceva important de făcut şi am uitat? Şi deşi în casă era cald şi bine, iar eu eram în compania unui ceai plăcut, uite că nu-mi găseam locul şi eram în căutarea unui „obiectiv” de îndeplinit.

Am observat de multe ori asta: în permanenţă trebuie să facem ceva, altfel ne plictisim şi avem senzaţia că ne irosim ore preţioase din viaţă. Uneori, în mintea mea se strecoară ideea că dacă am timp liber înseamnă că nu lucrez destul, că sunt ineficientă. Continue reading

5 ingrediente-minune pentru o zi bună

O reţetă simplă pentru a ne însenina ziua 🙂

1. Scrie o scrisoare cuiva drag, în care să vorbeşti pur şi simplu despre ce înseamnă persoana respectivă pentru tine. Chiar dacă nu ai mai facut de mult asta, ia un pix sau un creion colorat şi cum sa ai o zi bunaaşterne pe hârtie câteva gânduri din suflet. Cu siguranţă că după ce vei termina de scris vei avea un zâmbet larg pe faţă şi vei fi mai recunoscător pentru că acel om minunat e în viaţa ta. Poţi alege să oferi scrisoarea sau păstreaz-o pentru tine, ca un exerciţiu.

2. Care a fost cea mai frumoasă zi din ultimul an? De ce crezi că te-ai simţit aşa bine? Aminteşte-ţi de momentele respective şi gândeşte-te la ceea ce ţi-a bucurat atunci sufletul. Cum ar fi dacă ai face mai des acele lucruri care te-au umplut de energie sau te-ai întâlni cu acei oameni în preajma cărora îţi place să fii? Cea mai frumoasă zi poate fi în fiecare zi!

3. Încearcă ceva nou, testează, fii curios!  Mergi pe alt drum decât de obicei. Comandă un fel nou de mâncare la prânz în loc de mâncarea pe care o alegi în mod obişnuit. Ieşi la o plimbare de seară în loc să intri pe net, dacă asta faci când ajungi acasă de la job. Cumpără ceai în loc de cafea, sau invers. Schimbă-ţi programul şi ordinea în care rezolvi sarcinile de serviciu. Important este să faci puţină variaţie şi să ieşi din rutină. Continue reading

Ianuarie, cu drag

Anul acesta a început pentru mine blând şi lin, alături de oamenii dragi. După un revelion petrecut acasă, pe 1 ianuarie am ieşit un pic la plimbare şi am gustat din liniştea unei zile cum rar vezi în Bucureşti. Parcă totul se mişca în reluare, fără grabă, ca şi cum timpul a petrecut şi el prea mult şi acum se odihneşte tacticos la umbra clipelor. Deşi a lipsit zăpada, deci şi bulgăreala, a fost oricum o seară perfectă, de trecut în jurnalul de bucurii.

Pentru cină ne-am oprit la La Brasserie, micul bistro de la Capital Plaza Hotel, pe lângă care trecusem de atâtea ori. Am stat pe o canapea confortabilă, iar până am aşteptat să vină mâncarea am dezlegat un mini-rebus aflat pe masă, sub formă de suport pentru farfurii – ingenioasă idee 😀 Teoretic, rezolvările se găseau în meniu, însă a trebuit să scotocim un pic şi prin minte şi pe net ca să-i dăm de cap.

capital-plaza-hotel-la-brasserie Continue reading

O cană de fericire

Zilele şi săptămânile astea am senzaţia că trec cu viteza luminii pe lângă fiecare clipă şi mi-e tare greu să iau momentele pe rând şi să mă bucur de ele. Am nevoie de o perioadă de acomodare cu schimbările, în care să mă organizez şi să-mi găsesc locşorul.

Între timp, îmi ţine companie plăcută o cană generoasă şi portocalie, primită cadou, care mi-e tare dragă. E şi practică (are aproape 1 litru), şi simpatică – ce mi-aş putea dori mai mult? Datorită ei am început să beau mai multe lichide şi deja îmi dezvolt muşchii braţului tot ridicând-o :)) cana-mare-si-portocalie-cu-ceai

E cu fericire nu doar pentru că are culoarea portocalie, ci şi pentru că atunci când mă uit la ea zâmbesc şi-mi amintesc de omul din spatele ei, iar fiecare picătură de ceai e un fel de mini-pauză relaxantă. Continue reading

Frumoasele zile de luni

Nu, titlul nu e ironic. Zilele de luni pot fi cu adevărat frumoase.

De obicei, luni, reţelele de socializare sunt inundate de imagini şi texte plângăcioase care arată cu degetul spre această zi nefastă. Luni e tratată ca o oaie neagră a săptămânii, care ne-a răpit de pe tărâmul unui weekend minunat şi ne-a aruncat cu forţa într-un vârtej de îndatoriri, probleme de rezolvat, trafic aglomerat şi alţi balauri fioroşi.

Zilele de luni sunt cele pentru care amâni treaba de vineri seara. Sunt zilele în care îţi iei angajamentul că te apuci de dietă şi te enervezi că nu reuşeşti. “De luni o să merg la sală, de luni nu o să mai cheltui bani pe nimicuri, de luni…”

Atâtea promisiuni şi decizii sunt legate de ziua asta, şi de cele mai multe ori, tot atâtea eşecuri. Poate de-aici şi îmbufnarea faţă de o zi inofensivă, care nu face decât să ne invite să păşim cu dreptul într-o nouă săptămână.

Aşa că schimbă-ţi perspectiva asupra acestei prime zile! Continue reading

Linişte, în sfârşit

“Drink your tea slowly and reverently, as if it is the axis on which the world earth revolves – slowly, evenly, without rushing toward the future. Live the actual moment.”

Thich Nhat Hanh

După o perioadă agitată şi aproape o săptămână în care am fost non-stop pe fugă, de n-am reuşit să beau nici măcar un ceai în tihnă, a venit în sfârşit vremea să-mi iau revanşa.seara-linistita-cu-carte-si-ceaiAşa că în seara asta am făcut o baie parfumată, am băut două căni de ceai în sunet de muzică zen, am savurat vişine (congelate), am frunzărit o carte despre schimbare (!) şi, în general, am visat cu ochii deschişi la cât de mult o să dorm în perioada următoare. Continue reading

Pauză.

Azi e una din zilele alea în care nu-mi doresc decât să stau în pat, cu o carte în braţe, eventual şi un ceai alături, şi să plonjez fără griji într-o lume care mi se derulează în faţă, în care sunt un simplu spectator, însă unul entuziasmat.

Vreau să-mi las mantia de super-erou în cui şi să nu mă mai gândesc la liste, viitor sau proiecte, ci doar la culori şi forme jucăuşe.

Mi-ar plăcea ca timpul să capete paşii unei broaşte ţestoase şi să n-o mai ia la goană ca un iepure speriat.

Să fie pauză.

Măcar azi.

carte-portret-in-sepia-isabel-allende

Continue reading

Recomandări: ceainării, cafenele şi restaurante în Bucureşti

Unde ieşim azi?

Având în vedere că se întâmplă de multe ori să rămânem în pană de inspiraţie când vine vorba de ieşit în oraş, m-am gândit să fac un fel de index cu bistrouri, cafenele, restaurante şi ceainării din Bucureşti, ca atunci când lipsesc ideile, să avem de unde alege.

Am inclus doar locuri în care am fost cel puţin o dată şi unde, evident, m-am simţit bine. Este o înşiruire subiectivă şi fără intenţia de a fi completă, cu o descriere telegrafică – pentru detalii vedeţi pagina de FB/site-ul/recenzia mea pe larg sau, cel mai bine, faceţi o vizită la faţa locului.

Recomandari ceainarii, cafenele si restaurante Bucuresti

Lista cuprinde atât ceainării cozy, cu atmosferă colorată, cât şi restaurante un pic mai pretenţioase, însă care m-au făcut să mă îndrăgostesc de acel “ceva” al lor.

Nu garantez că locurile de mai jos au întotdeauna servicii impecabile, decor şi atmosferă de vis sau produse extraordinare. Faptul că le-am pus în această listă nu înseamnă că sunt “perfecte”, ci pur şi simplu pe gustul meu.

Lista rămâne dechisă, sper să o completez cu cât mai multe locuri speciale 🙂

IMPORTANT! Înainte de a merge în oricare din locurile de mai jos, verificaţi programul/ locaţia pe site-ul sau pagina de Facebook a localului respectiv.

Continue reading

Vacanţa de toamnă

Toamna este pentru mine un anotimp tare dulce, cu mere, dovleci, frunze crunchy, plimbări mângâiate de vânt, nuanţe de roşu-arămiu, galben şi cafeniu.

Prefer să-mi iau vacanţă în perioada asta, când cei mai mulţi dintre “oamenii muncii” s-au întors deja din concediu, aducând cu ei nostalgia mării, a potecilor de munte şi a amintirilor din oraşe pitoreşti. De ce să nu recunosc, e plăcut să pleci în vacanţă când lumea se apucă de treabă, fără prea mult chef după leneveala de vară 😀

Deci să curgă visele şi planurile de concediu!

Ce-i drept, parcă deja sunt în vacanţă, pentru că am tot fost răsfăţată cu mici bucurii.

De la Tea am primit mere din grădina ei, micuţe şi bătucite, dar grozave la gust. Le-am făcut coapte, cu nucă şi scorţişoară, iar bucătaria mea s-a umplut de miros dulce-acrişor, amintindu-mi de prăjitura cu mere a mamei.

mere-coapte-cu-nuca-si-scortisoara

Continue reading

10 lucruri de făcut când plouă

Zilele astea în Bucureşti domneşte o atmosferă londoneză, însă nu datorită vreunui festival, ci pentru că vremea s-a dovedit a fi capricioasă rău, iar ploaia a căzut în reprize agitate.

Ce rămâne de făcut când plouă cu găleata şi te simţi “sechestrat” în propria casă? Câte idei:

  1. fă-ţi ordine în lucruri, fie că e vorba de dulapul cu haine sau cel din bucătărie. Aruncă alimentele expirate, analizează-ţi garderoba şi pune de-o parte hainele pe care nu le mai porţi sau optimizează aranjarea obiectelor astfel încât să le găseşti mai uşor.
  2. răsfoieşte albumele cu fotografii din copilărie sau oracolele.
  3. plănuieşte-ţi următoarea vacanţă. Gândeşte-te unde ai vrea să mergi, ce poţi face şi vedea acolo, alcătuieşte un mic traseu şi documentează-te cu privire la oferte.
  4. uită-te prin frigider şi testează o nouă reţetă cu ingredientele pe care le ai la dispoziţe, dar altceva decât găteşti de obicei.
  5. pune-ţi talentul la încercare, fie că e vorba de desenat, pictat, cusut, scris un roman etc.
  6. alcătuieşte o listă cu lucrurile care te fac fericit şi pentru care eşti recunoscător. Sunt mai multe decât credeai, nu-i aşa?
  7. sună prietenii cu care nu ai vorbit de mult sau trimite-le un mesaj.
  8. când ai lucrat ultima dată la pasiunile şi dorinţele tale? Acum e un moment bun să te ocupi puţin de ele.
  9. varianta “clasică”: petrece o zi ploioasă în compania unei cărţi. Alege o carte mai veche din bibliotecă şi reciteşte-o.
  10. ieşi în ploaie şi fă o plimbare, cu sau fără umbrelă. Când plouă, în parcuri e multă linişte, iar verdele copacilor e mai viu şi mirosul de tei se simte mai bine Dacă eşti norocos, poţi întâlni şi câţiva melci curajoşi 😉

melc dupa ploaie

Vouă ce vă place să faceţi când plouă? 🙂

Continue reading