Unde ieşim azi?
Având în vedere că se întâmplă de multe ori să rămânem în pană de inspiraţie când vine vorba de ieşit în oraş, m-am gândit să fac un fel de index cu bistrouri, cafenele, restaurante şi ceainării din Bucureşti, ca atunci când lipsesc ideile, să avem de unde alege.
Am inclus doar locuri în care am fost cel puţin o dată şi unde, evident, m-am simţit bine. Este o înşiruire subiectivă şi fără intenţia de a fi completă, cu o descriere telegrafică – pentru detalii vedeţi pagina de FB/site-ul/recenzia mea pe larg sau, cel mai bine, faceţi o vizită la faţa locului.
Lista cuprinde atât ceainării cozy, cu atmosferă colorată, cât şi restaurante un pic mai pretenţioase, însă care m-au făcut să mă îndrăgostesc de acel “ceva” al lor.
Nu garantez că locurile de mai jos au întotdeauna servicii impecabile, decor şi atmosferă de vis sau produse extraordinare. Faptul că le-am pus în această listă nu înseamnă că sunt “perfecte”, ci pur şi simplu pe gustul meu.
Lista rămâne dechisă, sper să o completez cu cât mai multe locuri speciale 🙂
IMPORTANT! Înainte de a merge în oricare din locurile de mai jos, verificaţi programul/ locaţia pe site-ul sau pagina de Facebook a localului respectiv.
———————————-
Decor original, colorat, vintage, atmosferă de “podul bunicii”, nostalgică. Terasă cu umbrele colorate. Bunătăţi delicioase de casă. Se organizează tot felul de evenimente.
https://www.facebook.com/Acuarelabistro
Un loc pentru gurmanzi, cu preparate diverse, pregătite ca la carte, care te poartă prin cele mai delicioase bucătării internaţionale. Bistroul se află în cadrul Palatului Bragadiru, aproape de Piaţa Constituţiei. Terasa din spate este foarte liniştită, chiar şi în timpul săptămânii. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2014/10/21/aida-bistro-mancare-savuroasa-la-palatul-bragadiru-din-bucuresti/
-
Alt Shift
Un meniu generos, mâncare bună și porții uriașe de paste. Este localizat central, aproape de Universitate, pe str. Constantin Mille 4.
https://www.facebook.com/altshiftpub
-
Arome
Arome este un bistrou perfect pentru stat la povești cu prietenii, dar și pentru lucrat. Are o grădină umbroasă, meniu cu mâncăruri gustoase și o atmosfera relaxată.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/06/22/arome-se-reinventeaza-ca-bistro-si-gradina/
-
Atelierul de Tarte
Bine-ai venit în lumea prăjiturilor și tartelor! Pe lângă dulcegării, la Atelierul de Tarte au și salate, quiche-uri, burgeri, supe, paste și mic dejun, plus un decor cochet și creativ.
https://www.facebook.com/Atelierul.de.Tarte.Braserie/
-
Barca
Restaurant raw vegan şi vegan cu meniu foarte variat – multe preparate şi băuturi gustoase. Se află pe o străduţă aproape de Aviatorilor, la parterul hotelului Green Forum. Livrează şi acasă.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/01/13/raw-vegan-goodies-la-restaurantul-barca/
Pentru iubitorii de pizza și paste, un local fix în centrul Bucureștiului, la Piața Unirii.
http://www.borsalino.ro/borsalino_bucuresti/
-
Bread & Butter
Deschis în 2019, pe Calea Victoriei, aproape de Universitate, Bread & Butter m-a impresionat prin interiorul cochet amenajat și ferestrele mari. Este un loc instagramabil, asta-i clar (inclusiv baia). Am fost într-o zi de weekend aproape de prânz, când s-a aglomerat aproape imediat. Foarte mulți turiști străini.
https://www.facebook.com/Breadandbutter.Bucharest/
O brutărie-bistro cochetă, decorată inspirat, creativ, unde poți lucra sau sta la o șuetă cu prietenii.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/08/28/3-locuri-faine-descoperite-in-ultima-vreme/
-
Beca’s Kitchen
Mâncare bună şi variată, într-un spaţiu şic, cu atmosferă relaxantă. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2012/12/03/becas-kitchen-un-bistro-cochet-cu-mancare-sanatoasa/
https://www.facebook.com/BecasKitchen.ro
Terasă micuţă şi frumoasă (aproape de Grădina Icoanei), ceaiuri variate şi multe cadouri. Vizita mea: http://zambetsisanatate.ro/2013/09/16/acum/. La fel de faină este şi locaţia de la Universitate, din spatele Palatului Şuţu. Deşi e un spaţiu mic, cu puţine locuri, e foarte intim şi plăcut. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/03/02/coltul-perfect-pentru-lectura-si-ceai-la-bernschutz-tea/
https://www.facebook.com/BernschutzCo
-
Bohemia Tea House
Ceainărie cu spaţiu generos, potrivită pentru seri cu prietenii. Terasă micuţă, dar primitoare. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2012/05/11/bohemia-tea-house-ceai-si-relaxare-in-sunet-de-pian/
https://www.facebook.com/bohemiatea
-
Caju by Joseph Hadad
Se află pe una dintre cele mai frumoase străduțe din București (după părerea mea), cea din spatele Ateneului. Caju by Joseph Hadad mi-a atras atenția printr-un design rafinat al interiorului și un meniu foarte savuros. Gustarea orientală a fost delicioasă!
-
Camera din faţă
Ceainărie-cafenea micuţă, aproape de Piaţa Amzei, unde se simte foarte plăcut aroma nostalgiei. Poţi să-ţi bei ceaiul de pe maşini de cusut vechi, printre macrameuri, fotografii alb-negru şi scaune reinventate.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2014/05/02/ceai-cafea-si-nostalgie-la-camera-din-fata/
Se află la ultimul etaj al celebrei librării Cărturești Carusel, din Centrul Vechi al Bucureștiului. Bistroul e luminat discret, iar mobilierul din lemn și plăntuțele aranjate pe bar îl transformă într-un spațiu șic, foarte confortabil, unde relaxarea te învăluie din toate părțile.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/12/28/cina-la-bistro-carusel-si-ganduri-despre-o-fereastra/
Ceainăria Chaya este găzduită de o casă frumoasă, reamenajată în nuanțe vesele și decorată cu obiecte de tot felul, asemenea unui mic muzeu.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2018/02/05/o-dupa-amiaza-in-culorile-relaxarii-la-ceainaria-chaya/
-
Coolinart
Deși se află pe Calea Victoriei, Coolinart este ferit cât de cât de agitație datorită spațiului verde din față. Au și o terasă micuță, iar avocadoul uriaș de la intrare indică tocmai preferința pentru acest ingredient.
https://www.facebook.com/Coolinart-453247931675363/
Un loc cu mâncare bună, pisică, petreceri și concerte.
https://www.facebook.com/Coppers.Pub.Theatre/
-
Continental (Balkan Bistro, Concerto)
Când sunt aici, mă simt ca în vacanţă într-o altă lume şi altă epocă. Atmosferă elegantă, dar care reuşeşte să nu fie scorţoasă, chelneri perfecţi. Mâncăruri deosebite.
http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/restaurante-in-bucuresti/
-
Crocant
Un bistro micuț și cochet, perfect pentru mic dejun sau brunch, cu prăjituri, tarte, salate, supe și mici platouri cu bunătăți.
https://www.facebook.com/foartecrocant/
-
Ceai la Metoc
Doar terasă, deschisă vara şi când vremea e bună, situată într-o curte ascunsă. Multă verdeaţă, atmosferă relaxată, meniu generos de ceaiuri. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2015/05/25/la-metoc-ceainaria-unde-timpul-sta-in-loc/
https://www.facebook.com/ceailametoc
-
Ceai la Vlaicu
Un loc liniştit, cozy, cu aer boem. Vara se poate sta şi în curtea luminoasă. Ceaiuri din belşug şi prăjiturele bune. Plus pricomigdale. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2012/02/28/la-vlaicu-ceai-si-prieteni/
https://www.facebook.com/ceailavlaicu
Micuţă, dar perfectă pentru stat la poveşti, alături de cărţi frumoase.
https://www.facebook.com/Carturesti
Dacă eşti pasionat de îngheţată sau deserturi italiene, nu rata acest loc. La Cremeria Emilia poţi savura un gelato vero, într-un spaţiu decorat simplu, plăcut. Despre inaugurare şi degustarea de îngheţată am scris aici: http://zambetsisanatate.ro/2015/03/02/cremeria-emilia-aduce-inghetata-italiana-in-centrul-vechi-din-bucuresti/
https://www.facebook.com/cremeriaemilia
Pasionații de burgeri vor găsi aici câteva opțiuni interesante, în timp ce amatorii de salate au și ei de ales dintre mixuri gustoase(de exemplu, halloumi cu quinoa și rodie).
https://www.facebook.com/D20UrbanBistro/
Magazin & mini-bistro cu delicatese italiene, un adevărat paradis gurmand, cu rafturile doldora de tot felul de bunătăți.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/11/20/degusteria-francesca-rasfat-culinar-in-stil-italian/
O terasă în aer liber, cu cerul drept tavan, pe acoperişul unei vechi fabrici de pe malul Dâmboviţei, undeva între Timpuri Noi şi Mihai Bravu. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2015/08/15/deschis-gastrobar-libertate-si-atmosfera-magica-la-inaltime/
https://www.facebook.com/DESCHISGastrobar
-
Energiea
O veche tipografie transformată într-un locșor perfect pentru stat la taclale și mâncat ceva bun, cu un design interior care amintește de istoria locului. În meniu nu veți găsi foarte multe feluri de mâncare, însă preparatele sunt mai speciale, foarte gustoase.
https://www.facebook.com/energiea/
-
Frufru
Când sunteţi pe fugă, e soluţia ideală pentru o masă bună. Supe, paste, salate, sandvişuri, deseturi şi gustări sănătoase. Găsiţi produsele frufru şi în fresh-cornerele de la Mega Image. Încercaţi tarta cu mere şi zmeură.
https://www.facebook.com/frufru.ro
-
Gargantua
După o plimbare prin Parcul Grădina Icoanei, vă puteţi răsfăţa papilele gustative cu ceva bun la Gargantua, un restaurant rafinat, cu tot felul de delicatese.
https://www.facebook.com/restaurantgargantua
-
Grădina Verona
Terasă perfectă pentru stat la taclale, atmosferă efervescentă, boemă. Meniuri zilnice delicioase, ceaiuri şi bunătăţi.
https://www.facebook.com/GradinaVerona/
Atmosferă French, foarte chill, cu muzică în surdină și lumină discretă. Mâncare delicioasă. Locație centrală – Piața Victoriei. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/12/05/gram-bistro-urban-tasty/
Dacă vreţi să gustaţi din agitaţia centrului vechi, aici e un loc potrivit. Cam mult fum înăuntru, însă la terasă e plăcut.
https://www.facebook.com/grandcafe.vangogh
-
Grădina Eden
În spatele Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei se află un spaţiu semi-sălbatic, plin de verdeaţă, cu pietriş pe jos şi muuute scaune şi mese. E un loc numai bun de stat la taclale cu prietenii şi de savurat ceva bun departe de zgomotul oraşului.
https://www.facebook.com/gradinaeden107
-
Green Tea
O casă frumoasă, camere decorate diferit: Salonul Mare, mansarda Micul Paris, Salonul Japonez, Salonul Indian. Plus Grădina cochetă. Plus magazin pentru provizii de ceai şi accesorii.
https://www.facebook.com/CeainariaGreenTea
-
Hanu Berarilor
Loc bun de ieşit cu prietenii la o bere. Au şi mâncăruri bune. Terasă spaţioasă, interior la fel de generos.
https://www.facebook.com/hanuberarilor
-
Infinitea
Atmosferă caldă, chic, de poveste. Terasă superbă. Ceaiuri delicioase şi bunătăţi în meniu. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2012/05/25/o-dupa-amiaza-magica-pe-terasa-infinitea/ şi aici: http://zambetsisanatate.ro/2011/10/18/infinitea-ceainarie-cu-dichis/
https://www.facebook.com/ceainaria.infinitea
Spaţiu foarte mare, cu multe locuri, plus terasă decorată frumos, cu hamac în dotare. Design vesel, relaxant. Meniuri în valize, gata de vacanţă. În timp ce aşteptaţi mâncarea, puteţi citi despre tot felul de destinaţii pe suporturile de farfurii.
https://www.facebook.com/JourneyPub
-
Klein Cafe
O cafenea micuţă în cadrul Rembrandt Hotel din centrul vechi, cu ceaiuri, gustări şi gofre proaspete, făcute pe loc. Înăuntru pluteşte un miros plăcut de lapte şi zahăr.
https://www.facebook.com/www.cafeklein.ro/
-
Kunnai
Restaurant thailandez cu preparate exotice delicioase. Merită vizitat la ocazii speciale şi savurat la maxim.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2019/02/04/restaurantul-kunnai-o-portie-de-thailanda-servita-in-bucuresti/
-
Lacrimi şi sfinţi
Restaurantul lui Dinescu. Amenajare de nota 10 plus. Decor original, românesc, care îmbină elemente tradiţionale cu moderne, blide în concordanţă cu locul şi cu mâncarea (care nu e neapărat genială). Merită văzut pentru design.
https://www.facebook.com/LacrimisiSfinti/
Este o cafenea-brutărie-librărie micuță, albă și cochetă, perfect asortată cu atmosfera tihnită a Cotroceniului. Fereastra mare, rotundă dă un aer interesant locului, alături de mobilierul alb. Se pot servi prăjituri, salate, sandvișuri, precum și diferite băuturi.
https://www.facebook.com/lapetitebouffecotroceni/
Există 2 Lente: Arcului și Dionisie Lupu. Meniu cu preparate yummy, camere perfecte pentru o şuetă cu prietenii şi relaxat. Terase umbroase, care te invită la lenevit.
https://www.facebook.com/lente.arcului
https://www.facebook.com/lente.lupu
-
LVEV
LVEV vine de la “La Vita e Velo” și este o cafenea hipsterească în zona Universitate, într-o parte a clădirii unde anterior se afla vechiul sediu al Bibliotecii Naționale. Meniul este micuț, cu cafele, ceaiuri (foarte bune!), sucuri, bere, vin, câteva gustări. În plus, există și o zonă-magazin cu accesorii de bicicletă.
https://www.facebook.com/LVEV.Universitate/
Linii simple și delicate, alb, lemn și culori pastelate. Asta am găsit când am pășit în micul spațiu Matcha Bar Bucharest. O atmosferă diafană și calmă, tocmai bună pentru a sta la povești, a lucra sau a te relaxa la finalul zilei.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2019/01/11/matcha-bar-bucharest-delicatete-si-un-ceai-verde-special/
Un loc hipster-ish, cu design scandinav plăcut, aflat aproape de Piața Romană.
https://www.facebook.com/m60cafeamzei/
O cofetărie chic tare, ca o casă de păpuși, Mara Mura e un loc perfect pentru împărțit vorbe și prăji dulci cu prietenele.
https://www.facebook.com/MaraMuraBakery/
Restaurantul Naan reuneşte în meniu preparate din bucătăriile internaţionale servite într-un ambient elegant, cu un design atrăgător.
Am scris aici despre el: http://zambetsisanatate.ro/2015/09/28/restaurant-naan-gastronomie-si-design-la-superlativ/
-
Nominoë
Nominoë se descrie ca o creperie-băcănie artizanală bretonă, iar eu zic că este un loc perfect pentru iubitorii de clătite (galettes). Au atât clătite cu umpluturi dulci, cât și sărate.
-
Origo
Un loc micuţ, luminat discret, unde poţi savura tot felul de băuturi aromate. Este raiul iubitorilor de cafea, dar au şi cocktail-uri sau ceaiuri bune. Gazdele sunt prietenoase şi vesele. Local dog friendly.
https://www.facebook.com/OrigoCoffee
Cofetărie cu delicii vegane. Prăjituri şi bomboane sănătoase, dar după care îţi lasă gura apă.
https://www.facebook.com/ostrawvegan
-
Pain Plaisir
Loc cu dichis, atmosferă şi produse French. Pâine bună, deserturi savuroase, tarte, croissanturi, sucuri naturale etc. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2013/07/12/pain-plaisir-paine-si-dulcegarii-delicioase-intr-un-colt-prietenos-de-bucuresti/
https://www.facebook.com/PainPlaisir
Amenajat cu gust, micul restaurant merge pe ideea de “împreună” și pe faptul că mâncarea unește oamenii. Au multe platouri delicioase de împărțit cu cei dragi, cu brânzeturi, preparate din pește, produse tradiționale, dar și un fel de pizza ovală, vinuri, deserturi etc.
https://www.facebook.com/painesivin
-
Petite
Așa cum sugerează și numele, este un bistro micuț cu un meniu pe măsură, care include bunătăți de savurat mai ales la micul dejun și la prânz. Stilul interior aș zice că este francez “eclectic”, iar la lista de bucate sunt salate, paste, ouă sub diferite forme, quesadilla și câteva preparate cu carne și pește.
https://www.facebook.com/bistropetite/
Restaurant mai fancy, în Dorobanți, dar cu mâncare bună și un decor fain, relaxant. Clătitele cu matcha sunt un fel de specialitate a locului, deci merită să le încerci dacă ajungi acolo.
https://www.facebook.com/piobistro/
-
Pura Vida Sky Bar
Merită să urci pe acoperișul Pura Vida pentru senzația de a fi la înălțime, în bătaia vântului, într-o ambianță hipster-șic. E un loc de atmosferă, bun de topit grijile și de visat cu ochii deschiși. Au doar băuturi, atât alcoolice, cât și ne-alcoolice.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/07/17/pura-vida-sky-bar-si-parada-acoperisurilor/
-
Puro&Bio
O gelaterie cu înghețată bună-bună, dar și alte deserturi și gustări. La etaj există și un loc de joacă pentru copii.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/11/14/delicios-la-purobio-inghetata-si-muzica-latino/
-
Rendez-Vous
Multe ceaiuri şi prăjituri. Atmosferă romantică – în separeul de la Universitate sunt mereu cupluri la prima întâlnire 🙂 (sau cel puţin aşa am eu senzaţia)
https://www.facebook.com/rendezvous.teahouse
Amplasată într-o zonă centrală, în partea mai puţin cunoscută a străzii Lipscani, SanThe este o ceainărie socială, cu interior în alb, roz şi alte culori pale – un spaţiu foarte plăcut şi cald, cu bunătăţi pe măsură, la preţuri accesibile. Am scris aici despre ea: http://zambetsisanatate.ro/2015/06/22/santhe-ceainaria-roz-delicat-din-inima-bucurestiului/
https://www.facebook.com/SanThe-Fitoceainarie-1395230564137639/
-
Sara Green
Sara Green demonstrează că preparatele de tip fast food pot fi gustoase chiar dacă nu au carne, cartofi prăjiți, ketchup sau sosuri dubioase. Există două locații, una pe bd. Caramfil – food truck și alta aproape de Piața Victoriei.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/10/24/sara-green-ce-bunatati-poti-manca-la-un-fast-food-vegan/
Singurul loc din Bucureşti unde nu se plăteşte consumaţia, ci timpul petrecut acolo. Un loc extrem de confortabil şi prietenos, amenajat creativ, unde ai acces la cărţi, mini-bucătărie, gustări, ceaiuri, boardgames, wi-fi, calculatoare cu internet etc. Totul, la “autoservire”. Nu se fumează. Am scris aici mai multe: http://zambetsisanatate.ro/2014/12/02/cel-mai-fain-loc-din-bucuresti-seneca-anticafe/
https://www.facebook.com/seneca.anticafe
-
Sheida
Luminos, fresh chiar dacă nu foarte mare, cafeneaua și ceainăria Sheida se remarcă prin designul de inspirație orientală cu elemente contemporane, culorile vii și accesoriile autentice.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/02/01/sheida-cafenea-si-ceainarie-cu-aroma-de-fapte-bune
Restaurant cu specific libanez în centrul vechi, nu foarte mare, dar cu ambianţă plăcută şi un design pe măsură, inclusiv în baie. Mâncare bună, servire excelentă.
http://www.restaurantsindbad.ro/
La doi pași de Palatul Parlamentului, la parterul unui bloc, Social 1 mi s-a părut mai mare decât mi-l imagineasem privind pozele de pe Facebook, cu încăperi luminoase, înalte, decorate ușor industrial. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/02/27/social-1-si-reteta-unui-brunch-fericit/
Bistrou cu meniu micuţ, specializat pe burgeri. Au şi alte bunătăţi (supe, salate, deserturi etc). Mansarda, spaţiul pentru nefumători, este amenajată plăcut, cu multe detalii simpatice şi paravane inedite. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2015/01/21/switch-eat-bistro-cu-dedicatie-pentru-iubitorii-de-burgeri/
https://www.facebook.com/switchbistro
-
The Coffee Factory
Nu vă luaţi după aparenţe, la The Coffee Factory nu au doar cafea, ci şi ceaiuri şi limonade. Plus o terasă drăguţă în spatele cafenelei, departe de zgomotul bulevardului, numai bună de lenevit vara.
https://www.facebook.com/fabricadecafea
Un loc micuț, dar primitor, în stil scandinav-hipster, aproape de Cișmigiu. Meniul nu conține multe preparate, însă ce am gustat a fost delicios: salată cu halloumi, sandviș cu avocado și ou poșat.
https://www.facebook.com/TroficFood/
O terasă luminoasă, înconjurată de geamuri, cu o porţiune de balcon în aer liber, de unde poţi admira Bucureştiul în voie. Decor colorat, mâncare bună.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/03/11/upstairs-rooftop-o-masa-buna-la-inaltime/
Un spațiu foarte mic pe str. Câmpineanu, dar amenajat creativ, viu colorat și cu multe plante. Poți servi smoothies,fresh-uri, cafea, alături de gaufre homemade, dulci sau sărate.
https://www.facebook.com/vanfruct.campineanu/
-
Vatra
Atmosferă şi preparate tradiţionale româneşti, cu mici excepţii. Dansuri populare. Terasă rustică. O alternativă muult mai bună la Caru cu Bere.
https://www.facebook.com/RestaurantVatra
http://www.vatra.ro/new/index.php
Bistro franţuzesc cu terasă simpatică, un rinocer drept mascotă la intrare și un pisic adorabil pe nume Calorie.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/10/30/pranz-cu-o-calorie-la-voila-bistrot/
Mâncare bună, variată, plus o panoramă foarte plăcută spre Splaiul Unirii. Priveliștea e spectaculoasă mai ales seara, când luminițele transformă ambianța într-una romantică.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2016/05/14/vus-restaurantul-cu-panorama-spre-centrul-bucurestiului/
-
Zexe Braserie
Zexe Braserie își propune să aducă în contemporaneitate vechi rețete românești, preparate cu ingredientele actuale. A rezultat o cofetărie românească inedită cu influențe franceze, un local cu personalitate gastronomică à la Micul Paris. Meniul include preparate românești cu accente moderne și bunătăți franțuzești, plus o mulțime de prăjituri apetisante.
Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2017/01/16/zexe-braserie-deserturi-a-la-micul-paris-si-muzica-buna/
-
5ensi
Meniul generos include preparate de inspirație asiatică (unele picante), turcească, grecească etc. Porțiile sunt mari, la fel și prețurile, dar gustul mâncărurilor e pe măsură.
https://www.facebook.com/5ENSIbyBeanZCafe/
-
18 Lounge
Privelişte superbă asupra parcului Herăstrău şi a împrejurimilor. Mâncare deosebită, pentru toate gusturile, în combinaţii îndrăzneţe. Am scris mai multe aici: http://zambetsisanatate.ro/2014/06/18/cum-se-vede-bucurestiul-de-la-etajul-18/
https://www.facebook.com/18Lounge
——
SUPER UTIL! Mulțumesc frumos e tot :*
Cu drag! Sper să îţi placă 🙂 Dacă ajungi prin Bucureşti, dă un semn 😉
Multumesc, Andra! Mi-ai intregit lista de locuri dragute in Bucuresti. Iti voi respecta recomandarile datile viitoare cand mai ies intr-un loc nou 🙂
Cu mare plăcere! 🙂 Să ne povesteşti cum ţi-au plăcut 😉
da ce lista! de unele habar nu aveam, in altele am fost. am o amica foarte informata cand vine vorba de restaurante/terase si mereu cand voiam sa incerc un loc nou o sunam – zi tu, ca stii toate crasmele din Bucuresti. asa si tu 🙂
Mai am o listă la fel de lungă cu locuri în care vreau să ajung, la un moment dat 😀 Mereu apar altele noi 🙂
Uau, chiar aveam nevoie de lista asta! Mereu sunt eu cea care trebuie să aleagă un loc din ăsta, nu ştiu de ce, fiindcă nu am dovedit până acum că am umblat prin toate cafenelele şi ceainăriile. 🙂 În unele din lista ta am fost, dar de unele habar nu aveam. Dar dacă tu le recomanzi, atunci o să merg cu încredere! 🙂
Sper să găseşti locuri şi oameni pe gustul tău, Mira! 🙂
Ştiu că tu mi-ai trezit curiozitatea cu Merci Charity Boutique, la care încă nu am reuşit să ajung… dar e pe listă 😀
Chiar aveam nevoie sa stiu noi restaurante.
Pingback: După ce criterii apreciezi un restaurant, o cafenea sau o ceainarie? | Zâmbet şi sănătate
As adauga listei si Caffe D’Arthe, Popa Nan 7, pe langa Foisorul de Foc. Este ceainarie si au produse foarte gustoase, plus ca sunt foarte atenti si amabili si te fac sa te simti ca acasa.
Mulţumesc de recomandare! Am auzit de cafeneaua asta, dar n-am ajuns încă acolo 🙂
Foarte bun acest articol, felicitari iar lista este foarte variata, ai de unde sa alegi unde iesi.
Cata munca ai depus sa scrii despre aceste ceainarii 🙂 Esti o persoana valoarasa, stii nu?
Mulțumesc frumos! 🙂 Da, am investit ceva timp, dar mi-a făcut plăcere 🙂
Suuper utila lista ta! Asa multe recomandari…multumesc!
E a doua oara cand intru aici! Pentru acelasi articol – asa imi da Google :))
Mă bucur 🙂 Cu drag!
Eh, știe el Google ce știe :))
Multumesc pentru efortul depus, imi scuteste foarte mult timp de cautari acest articol.
Cu drag, mă bucur! 🙂
Foarte buna lista, multumesc mult pentru informatie !
Cu drag! 🙂