O reţetă simplă pentru a ne însenina ziua 🙂
1. Scrie o scrisoare cuiva drag, în care să vorbeşti pur şi simplu despre ce înseamnă persoana respectivă pentru tine. Chiar dacă nu ai mai facut de mult asta, ia un pix sau un creion colorat şi aşterne pe hârtie câteva gânduri din suflet. Cu siguranţă că după ce vei termina de scris vei avea un zâmbet larg pe faţă şi vei fi mai recunoscător pentru că acel om minunat e în viaţa ta. Poţi alege să oferi scrisoarea sau păstreaz-o pentru tine, ca un exerciţiu.
2. Care a fost cea mai frumoasă zi din ultimul an? De ce crezi că te-ai simţit aşa bine? Aminteşte-ţi de momentele respective şi gândeşte-te la ceea ce ţi-a bucurat atunci sufletul. Cum ar fi dacă ai face mai des acele lucruri care te-au umplut de energie sau te-ai întâlni cu acei oameni în preajma cărora îţi place să fii? Cea mai frumoasă zi poate fi în fiecare zi!
3. Încearcă ceva nou, testează, fii curios! Mergi pe alt drum decât de obicei. Comandă un fel nou de mâncare la prânz în loc de mâncarea pe care o alegi în mod obişnuit. Ieşi la o plimbare de seară în loc să intri pe net, dacă asta faci când ajungi acasă de la job. Cumpără ceai în loc de cafea, sau invers. Schimbă-ţi programul şi ordinea în care rezolvi sarcinile de serviciu. Important este să faci puţină variaţie şi să ieşi din rutină. Continue reading