Prima dată am fost în Cluj-Napoca în 2012 (!), într-un iulie leneș, când orașul dormita, cu străzile pustii și liniștea plutind în aer. Au urmat apoi încă două vizite rapide, cu ocazia Maratonului, alergat de fiecare dată cu mare bucurie și chiar un PB, la vremea aceea.

9 ani mai târziu de la prima întâlnire cu minunatul Cluj, am revenit pentru un weekend plănuit slow, cu multă relaxare și plimbări tihnite. De data asta, am găsit Clujul în ținută de petrecere.

Traficul m-a șocat cel mai tare. Aglomerația din centru era la concurență cu Bucureștiul, cel puțin la nivel de luna august. În plus, terasele din Piața Unirii erau multe și pline, spre deosebire de vizitele mele trecute, când bătea vântul – la propriu și la figurat deopotrivă.

Străzi care altă dată erau șantier acum sunt refăcute și au inclusiv pistă de biciclete, iar construcții renovate le vezi la tot pasul în centru. Unele sunt în lucru, cu fațadele sau turnurile acoperite de cearșafuri, așteptând să-și arate noul look fresh (inclusiv biserica Sf. Mihail). Cât mai curând, sper.