Când suntem trişti, primul impuls este să ne trântim pe canapea, să înşfăcăm cutia cu ciocolată, prăjituri, paleuri sau alte dulcegării şi să ne afundăm, înfulecând, în perne; eventual cu un serial siropos în faţa ochilor. Pe termen scurt, pare rezonabil şi eficient, pentru că zahărul e pe placul creieraşului, care nu întârzie să ne răsplătească aproape instant cu o mică doză de fericire.
Problema e că în acest caz plăcerea durează puţin. După ce am terminat de morfolit mai toate chestiile comestibile pe care le aveam prin jur, ne dăm seama că tristeţea e tot acolo, suntem şi mai pleoştiţi şi fără energie. Stomacul plin e cam inconfortabil, plus că ne simţim neputincioşi şi dezamăgiţi că iar am cedat tentaţiilor şi cântarul va arăta, nemilos, câteva kilograme în plus. Cu toate astea, mulţi continuă să aplice metoda, doar-doar o da rezultate.
Ei bine, sunt şi strategii mai eficiente: cartea preferată, muzică, o întâlnire cu prietenii, etc. Şi mai e şi mişcarea, care, după mine, e cea mai potrivită. Pare paradoxal, dar făcând mişcare ne energizăm şi dobândim o stare de bine, nu ne epuizăm fizic şi psihic, aşa cum înclină majoritatea să creadă.
