Magazine cu bunătăţi în Bucureşti

Azi vă fac o propunere de răsfăţ – unul vizual, olfactiv, care să stimuleze curiozitatea: faceţi cunoştinţă cu ingrediente şi produse alimentare noi! Indiferent că e vorba de bunătăţi exotice sau de unele locale, dar poate uitate, o plimbare într-un supermarket de produse bio sau o delicaterie trezeşte simţurile din amorţeala alimentelor ultra-procesate.

boqueria-barcelona2Am spus deja că produsele bio nu sunt neapărat mai bune decât cele obişnuite, dacă nu le alegem cu grijă – citiţi mai multe aici. Însă avantajul acestor magazine este că au o gamă largă de produse, de „curiozităţi”, iar multe dintre ele nu se găsesc în supermarketuri. Nu e vorba de a cumpăra produse exclusiv din aceste magazine, de a deveni dependent de alimentele sau cosmeticele „pure”, ci de a cunoaşte alternative la alimentele obişnuite, de a ne informa. E o plimbare de plăcere, mai ales când suntem în pană de idei pentru gătit.

Desigur, nu trebuie să cumpăraţi neapărat ceva! Pentru o primă vizită puteţi merge… ca la muzeu 😀 Priviţi cu circumspecţie produsele, citiţi etichetele, analizaţi, cereţi eventual informaţii. Ajunşi acasă, puteţi folosi internetul sau alte surse pentru a afla informaţii despre unele ingrediente/produse pe care le-aţi văzut şi care v-au trezit interesul.

Câteva recomandări de magazine cu bunătăţi din Bucureşti:

bunatati-de-la-magazinul-leacul

  •  Ki-Life – e foarte bine aprovizionat, pe lângă faptul că este şi frumos aranjat. Aici găsiţi o varietate de ciocolate, dar şi produse mai exotice (făină de tapioca, agar-agar, alge) cosmetice, cărţi, condimente şi alte ingrediente asiatice.

Adresă: Piaţa Amzei nr. 17

Program: Luni-Vineri: 10.00-19.00, Sâmbătă 10.00-16.00

  • Fibrio Life – (ÎNCHIS) Am povestit despre magazin şi restaurant aici 

biscotti-fibrio

  • Băcănia Veche – Aici găsiţi mezeluri şi brânzeturi, condimente, uleiuri, vinuri, ceaiuri, pâine, prăjituri şi alte produse proaspete de casă, gătite în băcănie de oameni care pun suflet în ceea ce fac. Aici am scris despre o degustare delicioasă.

Adresă: str. Barbu Văcărescu nr. 49

Program: Marţi – Duminică 9.00-20.00, Miercuri 9.00-23.00

zacusca-bacania-veche

  • Naturalia – preţurile mi se par cam mari, în comparaţie cu alte magazine de acelaşi fel. Merită oricum să-l vizitaţi, să vă faceţi o idee. Recomand tagliatelele de la Petras Bio, cu busuioc, sau cele din spelta.

Adresă: Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii nr. 69

Program: Luni – Sâmbătă 8.30-20.30

  • Organic Bio – nu e un magazin foarte mare, dar e destul de bine aprovizionat. Au multe condimente, ceaiuri, ulei de măsline organic, crackers, seminţe, nuci şi alte bunătăţi.

Adresă: Str. Geroge Enescu, Nr.7, sector 1

Program: Luni – Sâmbătă: 09.00-21.00, Duminică: 10.00 – 20.00

magazin-organic-bio

  • Băcănia ROD – vinuri, zacuscă, magiun, dulceţuri, murături, brânzeturi, preparate din carne şi alte goodies arătoase zâmbesc din rafturile cochete ale Băcăniei ROD.

Adresă: str. D.I. Mendeleev, nr. 2

Program: Luni-Vineri 8.00-20.00, Sâmbătă-Duminică 10.00-18.00

Alte idei:

  • unele produse din magazinele naturiste se găsesc şi în supermarketuri, uneori la un preţ mai bun, de exemplu Wasa, zacuscă şi magiun Topoloveni, brânză şi lapte La Colline, migdale, nuci etc
  • mai sunt şi micile magazine de cartier tip “plafar” care au produse de tot felul, uneori la preţuri mai convenabile decât la cele mari. Însă de obicei spaţiul este mai restrâns, iar accesul la produse este cam dificil. De aceea, eu prefer să dau o raită prin magazinele mari, apoi să văd ce ofertă au şi acestea mai micuţe.
  • dacă locuiţi într-o localitate în care nu există magazine de acest fel, puteţi face o plimbare… virtuală. Pe net sunt o grămadă de magazine online de produse sănătoase, care livrează în toată ţara. Un exemplu: Biobunătăţi
  • altă variantă pentru explorări este piaţa! Piaţa de legume, fructe şi flori, pe care mulţi dintre noi o ocolesc şi din lipsă de timp preferă să cumpere de la supermarket, aprozare sau magazine alimentare clasice – eu, recunosc, cam asta fac. Am redescoperit însă de curând piaţa şi mi-ar plăcea să ajung mai des acolo pentru cumpărături

——

Mai ştiţi şi alte magazine cu bunătăţi în Bucureşti?

13 thoughts on “Magazine cu bunătăţi în Bucureşti

  1. Aliceee Traveler

    hmmm ce m-as mai duce si eu la astfel de magazine
    Eu cumpar de la pietele traditionale de obicei, din pacate eu in oras nu am nici unul asa ca mai mult din strainatate sau cand nimeresc la unul in alt oras din tara :((

    Reply
  2. Pingback: Idei de bunătăţi acrişoare, dulci, gustoase « Zâmbet şi sănătate

  3. Pingback: Încearcă ceva nou! « Zâmbet şi sănătate

  4. Pingback: Yogi Tea: frumuseţea stă în detalii | Zâmbet şi sănătate

  5. Dr.Cris

    Ai comandat vreo-data de pe BIoBunatati ? Stiu ca e cam pe langa subiect dar eram curioasa de o parere. Am vazut atat de multe alimente si ingrediente super, la preturi convenabile… Ki-Life banuiesc ca n-au site…pacat…

    Reply
    1. Andra :)

      Nu am comandat online, însă am fost de vreo câteva ori la showroom-ul lor, e undeva pe la Piaţa Muncii. Oricum, dacă te duci la magazin şi vrei ceva anume e bine să te asiguri înainte că au produsul pe stoc 🙂 De-acolo am luat şi piatra de alaun şi mai recent un deodorant natural foarte fain, o să scriu la un moment dat despre el. Au multe chestii bune 🙂

      Cât despe Ki-Life, făcând acum puţină cercetare, am dat peste site-ul ăsta: http://ronatura.ro/, un magazin online deţinut şi administrat de ei, din ce e scris în josul paginii 🙂

      Reply
      1. Dr.Cris

        Super…La Muncii? Pai poate ma reped pana la ei. Daca nu, raman pe lenevie si comand online…Multumesc mult pt link si pt raspuns.:)

        Reply
  6. Nati

    De cand a aparut copilul eu comand doar online. Si dupa ce am testat cateva magazine am ramas fidela doar unuia […]
    Au pentru copii tot felul de paste si biscuiti, care desi nu au zahar, au inceput sa-i placa. Mamicile vor fi incantate de produsele pentru copii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.