Tag Archives: vise

Pune-ţi visul pe hârtie!

Ai un vis (sau mai multe). Îţi doreşti să călătoreşti non stop, să-ţi deschizi afacerea ta, să alergi la cât mai multe triatlonuri. Poate vrei din tot sufletul să ajungi mai tare ca Bill Gates, să urci pe Himalaya sau pur şi simplu să ai un job stabil şi o familie mare.

De unde începi? Aşterne-ţi visul pe hârtie. Scrie ce-ţi propui, detaliază cât poţi de mult şi lasă-ţi sufletul să-şi facă de cap şi să-ţi conducă mâna.

Cum arată viaţa ta, acum că ţi-ai îndeplinit visul? Cu cine eşti şi unde? Cum e atmosfera? Ce arome simţi în aer? Ce forme vezi în jurul tău? Ce sunete se aud?

Dă glas dorinţelor tale şi pune-le în litere, cu creionul, stiloul sau cu tastatura. Dacă eşti o persoană vizuală, dă un contur visului, colorează şi lipeşte bucăţele din el pe hârtie sau virtual într-un doc pe laptop.

Simplul fapt de a scrie dă coerenţă gândurilor şi te face atent la ceea ce îţi doreşti de fapt. Înţelegi mai bine care îţi sunt priorităţile atunci când le vezi scrise de mâna ta, când le gândeşti atât de limpede încât să le poţi exprima în fraze. Cumva e şi un act de curaj să fii faţă în faţă cu visele tale. Se spune că “Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că nu sunt destul de îndrăzneţe”. Nu ştiu dacă e musai să te sperie, ci mai degrabă să te uimească prin intensitatea lor. Continue reading

Ce ai regreta dacă ai muri mâine?

Să ne imaginăm că de mâine nu mai exişti. Indiferent din ce motiv, viaţa ta se va încheia peste 24 de ore, iar sfârşitul nu poate fi amânat.

Ce gânduri îţi trec prin cap? Vreun regret?

De exemplu, că n-ai stat mai mult la serviciu lucrând la rapoarte? Că nu ai claxonat mai tare şi mai des în trafic? Sau poate o să-ţi pară rău că n-ai pierdut şi mai mult vremea la televizor sau pe Facebook, plângându-te de lipsa timpului?

Mai probabil, vei regreta că n-ai petrecut destul timp cu părinţii sau copiii tăi, cu prietenii, că n-ai cunoscut lumea atât cât ţi-ai fi dorit. Sau că pasiunea ta pentru gătit, tobe sau motociclete nu s-a concretizat în niciun fel. Poate te numeri printre cei care ar fi dorit să facă altceva în viaţă, dar din diverse motive ai ajuns pe alt drum şi în alt vis, care nu-ţi aparţine şi în care nu te regăseşti. Sau pur şi simplu ai fi vrut să trăieşti nişte experienţe deosebite, să te bucuri mai mult de ceea ce viaţa ţi-a pus pe tavă, dar ai refuzat.

teatro greco taormina - vedere spre mare

Dacă ai şti ca vei muri mâine, ai face lucrurile altfel?

Din păcate (sau din fericire) în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Nu putem să aflăm cu siguranţă clipa dispariţiei noastre, însă ne stă în putere să prevenim regretele sau măcar o parte din ele. Amânările nu ne avantajează, mai ales atunci când e vorba de pasiunile noastre şi de oamenii dragi.

Continue reading

Ce-ti doreşti pentru 2013?

Fiecare început de an este un prilej de a visa şi a spera că dorinţele ni se vor îndeplini. Ne propunem să fim mai buni, să mâncăm mai sănătos, să facem mişcare şi, eventual, nişte economii. Ne-ar plăcea să călătorim mai mult, am vrea să ne lăsăm de fumat sau visăm ca în sfârşit să dăm aripi pasiunii noastre.

Însă de obicei ne oprim aici, sperând că, la sfârşitul anului, când facem bilanţul, dorinţele ni se vor îndeplini ca prin minune, fără să depunem niciun efort în sensul ăsta. Dar este nevoie şi de contribuţia noastră.

5 paşi pentru a fi mai aproape de realizarea dorinţelor:

1. Scrie-ţi dorinţele.

Ia o foaie de hârtie sau deschide un document pe laptop şi scrie ce îţi doreşti. Se poate întâmpla să simţi că eşti blocat şi nu ştii ce să scrii sau să îţi dai seama că habar n-ai ce vrei. Făcând acest exerciţiu de scriere, vei fi obligat să-ţi formulez dorinţele, să le dai o formă concretă. Detaliază-le şi vizualizează-le. Cum te vei simţi când le vei îndeplini?

Continue reading