Recunosc, m-am simțit un pic intimidată când am intrat în Zexe Braserie, cofetăria cu dichis de pe bulevardul Aviatorilor. Interiorul luminos, amenajat ca la carte, cu mult alb și nuanțe calde de bej, mi s-a părut, la prima vedere, cam pretențios pentru mood-ul meu. Am depășit însă repede momentul și mi-am găsit loc la una din mese, curioasă să descopăr mai multe despre acest local și gusturile oferite.
Zexe Braserie își propune să aducă în contemporaneitate vechi rețete românești, preparate cu ingredientele actuale. A rezultat o cofetărie românească inedită cu influențe franceze, un local cu personalitate gastronomică à la Micul Paris.
Înainte să trec la mâncare, nu pot să nu remarc muzica, perfect asortată cu atmosfera chill, rafinată a locului. Urechile și sufletul au fost încântate de melodiile jazzy franceze, spaniole, italiene.
Meniul, tipărit pe o foaie, include preparate românești cu accente moderne și bunătăți franțuzești de te lingi pe degete (anticipat) doar când citești ingredientele. Mi-au atras atenția ardeii umpluți cu pipote de rață, sos de iaurt cu mentă și salată verde și supa de ied cu tarhon și lămâie, însă am cedat în fața altor feluri delicioase:
- Supă cremă de legume verzi – Știu, nu sună apetisant, dar a fost caldă și densă, perfectă pentru iarnă, cu un gust yummy.
- Salată de curcan cu semințe de dovleac, brânză, rodie, ridiche, salată verde, roșii cherry, terină de rață etc. – Mi-aș fi dorit ca în meniu să scrie că are și crutoane. Nu-i problemă, le-am pescuit cu răbdare și le-am dat deoparte :)) Mi-a plăcut combinația de ingrediente, iar salata mi s-a părut uriașă.
Lista cu băuturi este foarte generoasă, de la fresh-uri, ceaiuri, ciocolată caldă, cafea, bere și vin până la șampanie, coniac, lichior, palincă, afinată etc. Ghiciți ce mi-am luat eu 😛
Prăjiturile se admiră direct în vitrinele elegante, aranjate ca la o expoziție de artă. Am stat mult cu Ioana în fața vitrinei, nehotărâte ce să alegem. Doamna care ne servea a avut răbdare să ne spună pe rând ce conțin prăjiturile în interior, căci la aspect erau toate mai mult decât îmbietoare.
Câștigătorul a fost Petit Antoine, un mousse fin-fin-fin, așezat pe un pat de alune de pădure caramelizate și îmbrăcat cu o pojghiță apetisantă de ciocolată. L-am tăiat cu micul cuțit, iar crema și-a făcut apariția. Lingurițele n-au stat degeaba, însoțite de mmm-uri și alte aprecieri mai mult sau mai puțin vocale.
Prețurile la Zexe Braserie sunt peste medie, însă porțiile mi s-au părut destul de mari, inclusiv în cazul deserturilor. După supă și salata de curcan, nu cred că ar mai fi intrat o prăjitură întreagă. Că veni vorba, la Zexe mai găsești checuri, dulcețuri, biscuiți, pricomigdale și alte deserturi interesante, inclusiv mustăciosul Take Ionescu, delicata Regina Maria sau eleganta Carmen Sylva.
În vitrină veți vedea și alte motive de (re)venit la Zexe Braserie 😉 Eu o să închei cu un îndemn găsit în meniu: „Mâncați cu convingere și beți cu entuziasm!”
ZEXE BRASERIE
- Adresă: Bulevardul Aviatorilor, nr. 65 (aproape de Metrou Aviatorilor)
- Facebook: www.facebook.com/zexebraserie/
- Web: zexebraserie.ro
Oah, abia astept sa-i trec pragul! Si sa ajung la nivelul ei! <3
Și eu abia aștept să gust din delicatesele făcute de tine! 🙂