Cel mai fain loc din Bucureşti: Seneca AntiCafe

După aproape 10 ani de stat în Bucureşti şi zeci de locuri speciale descoperite, am dat peste unul care de la prima vizită a ajuns în top, direct pe prima poziţie: Seneca AntiCafe. Am fost tare încântată de prezentarea citită pe net, aşa că i-am făcut o vizită la scurt timp după deschidere. Ideea, deign-ul, gazdele, cărţile, ceaiurile – toate creează o lume confortabilă şi primitoare, unde te simţi ca acasă.

seneca-anticafe-bucuresti luna-seneca-anticafe

Locul mi-a plăcut de cum am intrat, căci m-a copleşit o senzaţie de bine, amestecată cu o curiozitate febrilă de a explora fiecare colţişor. N-am avut stare, am studiat şi mângâiat toate obiectele întâlnite în cale, minunându-mă de fiecare centimetru pătrat de creativitate şi am făcut fotografii peste fotografii. O singură cameră imensă este împărţită în mai multe spaţii aranjate uşor diferit, dar parte din aceeaşi poveste, cu drag de bun gust, de cărţi şi dichis.

De ce „AntiCafe” şi ce are special acest loc? La Seneca nu plăteşti produsele consumate, ci timpul petrecut acolo. Este un concept care a prins deja rădăcini în alte ţări, iar acum iată că a ajuns şi la noi. Concret, pentru 8 lei/oră (UPDATE februarie 2020: 12 lei/oră) ai acces nelimitat la ceai, apă, biscuiţi dulci şi săraţi, fructe etc. Te poţi servi cât vrei. Mai mult decât atât, îţi poţi aduce fără probleme din afară cafea, mâncare sau băuturi nealcoolice, cu care să-ţi acompaniezi clipele petrecute în acest loc minunat. În apropiere se află French Bakery, un Mega Image şi Piaţa 1 Mai, deci ai de unde alege.

Bufetul funcţionează pe bază de autoservire, iar mica bucătărie este dotată cu un întreg arsenal pentru starea de bine: căni colorate, infuzoare vesele, linguriţe, ceainice, boluri de lemn, farfurii, robinet cu apă filtrată etc. Mi-a plăcut faptul că ceaiurile sunt destul de variate, atât la plicuri, cât şi vărsate. Primul ceai băut aici a fost unul special, un sortiment Basilur de primăvară (!), de care nu mai gustasem până atunci, aşa că experienţa a devenit cu atât mai plăcută.

Există chiar şi un cuptor cu microunde, pentru cei care vor să-şi încălzească mâncarea, dar şi un frigider pentru depozitare (produsele de aici nu sunt la comun, ci se consumă doar de cei care le-au adus).

Însă asta nu e tot. În preţul plătit pe oră sunt incluse şi o grămadă de alte facilităţi: wi-fi, acces la cărţi, reviste, boardgames, proiector, imprimantă, scanner, calculatoare cu internet. Bonus, zâmbetul gazdelor. La raftul de jocuri am găsit unul tare fain, bazat pe abilităţi vizuale, viteză şi simţ de observaţie, care ne-a prins complet în mrejele lui, de l-am fi jucat la nesfârşit.

jocuri-boardgames-seneca-anticafe

Seneca este şi o librărie-bibliotecă, de unde poţi împrumuta cărţi pentru a le citi în spaţiul confortabil al (anti)cafenelei sau le poţi cumpăra pentru acasă. Majoritatea sunt cărţi în română, dar există şi unele în engleză şi franceză. Găseşti literatură, dar şi dezvoltare personală sau cărţi de specialitate.

seneca-anticafe-rezervare carti-seneca-anticafe  seneca-anticafe-strada-ion-mincu

Locul este dichisit cu tot felul de detalii delicioase, care însufleţesc rafturile cu cărţi: o maşină de scris, flori din hârtie, cărţi-tablou, ceasuri, gânduri şi citate amuzante etc.

Timpul se cronometrează tare simpatic: la venire, gazda îţi face un tur al locului şi apoi ţi se oferă un fel de semn de carte cu un anume personaj, pe care îl predai la plecare pentru a plăti. Eu am fost, pe rând, Marie Curie şi Selma Lagerlof 😀

La Seneca poţi să vii pentru relaxare, singur sau cu prietenii, dar şi pentru a lucra. Muzica este în surdină, aşa că programul de muncă nu-ţi va fi tulburat deloc. Dacă îţi place atât de mult încât vrei să-ţi muţi biroul pentru o zi la Seneca, plăteşti doar primele 5 ore, adică 40 de lei, iar apoi stai gratis cât îţi pofteşte inima. Un alt mare plus: nu se fumează.

seneca-bucurestiseneca-anticafe

seneca-anticafe-masaSper ca Seneca să aibă viaţă cât mai lungă şi, cine ştie, poate la un moment dat va apărea şi concurenţa 😀

bucuresti-seneca-anticafe

Seneca AntiCafe

Adresă: str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1, Bucureşti (la vreo 15 minute de mers pe jos de Piaţa Victoriei)
Program: Marţi – Duminică, 10:00 – 22:00

Web: www.senecanticafe.ro

Facebook: www.facebook.com/seneca.anticafe

7 thoughts on “Cel mai fain loc din Bucureşti: Seneca AntiCafe

    1. Andra :) Post author

      Foarte curând, probabil :))) Să stai la geam în locul ăla şi să te uiţi cum ninge, cu o cană de ceai în mână… mmmm, heaven!

      Reply
  1. Bia

    Pai da, sper si eu sa aiba al vostru viata lunga si sa deschida si la Cluj :)) In rest, voi poposi 100% barem un ceas la urmatoarea vizita in capitala 😉

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Chiar ar fi fain să se deschidă astfel de locuri în mai multe oraşe 🙂 Până atunci, te aşteptăm cu drag la cel din Bucureşti 😉

      Reply
  2. Pingback: Ce ceaiuri am mai descoperit în ultima vreme | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.