O după-amiază în culorile relaxării la Ceainăria Chaya

Casă veche, culoare și accesorii readuse la viață. Asta am găsit la ceainăria Chaya, descoperită pe o străduță necunoscută a Bucureștiului, la o plimbare de câteva minute de la bulevardul Unirii. De fapt, am descoperit-o pe Instagram, iar fotografiile cu interiorul m-au convins să-i fac o vizită.

ceainaria chaya ceai

Ceainăria Chaya s-a deschis oficial la începutul anului 2018 și este găzduită de o casă frumoasă, reamenajată în nuanțe vesele și decorată cu obiecte de tot felul, asemenea unui mic muzeu. Primul lucru pe care l-am observat când am intrat pe poartă a fost curtea spațioasă, unde probabil că la vară va fi o terasă. Înăuntru, tapetul cu frunze și oglizile față în față mi-au captivat privirea, care a hoinărit apoi avidă spre alte detalii cu farmec. Pentru că la Chaya găsești o grămadă de astfel de lucruri.

ceainaria chaya bucuresti

Camerele sunt stil vagon, despărțite de uși superbe cu geamuri, astfel că lumina se plimbă nestingherită prin toată casa.  

Pe biblioteca veche de la intrare, plină cu cărți, tronează recipiente mai vechi sau mai noi, ca într-o mini-expoziție. În dreapta, în salonul roșu, m-au captivat plăcile colorate, cu motive geometrice, care pun în valoare mobilierul oriental-exotic.

ceainarie chaya locatie

Papagalii se ascund printre frunzele tapetului în camera îmbrăcată într-un verde cald, unde se prepară ceaiurile.

chaya teahouse

Urmează un salon cu plante și draperii străvezii de culoarea lavandei. Aici fac legea movul, verdele și muștarul.

chaya bucuresti

Recunosc, am o pasiune pentru geamurile în tavan (probabil se și numesc cumva), ce ademenesc lumina în interior cu măiestrie. De-asta mi-a plăcut mult ultima cameră.

ceainaria chaya interior salon ceainaria chaya ceainaria chaya salon

După o sesiune foto compulsivă prin ceainărie, am luat loc pe canapeaua confortabilă din salonul verde-mov, acoperită de o pătură cu același model frunzos. Ceaiurile le-am primit pe o tăviță, un alt motiv de “Aaaa, ce drăguț!”. Recunosc, am fost mai puțin atentă la gustul infuziei (am luat un rooibos cu cocos, iar Ioana un chai) și mai fascinată de detaliile din jurul meu, inclusiv ceștile și lingurița. Din partea casei a venit apoi un matcha latte, în ton cu atmosfera (adică foarte dulce și surprinzător).

Am plecat de la ceainăria Chaya cu relaxarea curgându-mi lent prin vene, iar plimbarea care a urmat a fost desertul perfect pentru o după-amiază perfectă.

PS: Pentru că activitatea e încă în organizare, cel mai bine este să sunați înainte, ca să vă asigurați că gazdele sunt acolo 🙂 Iar dacă întârzie, faceți o plimbare pe străduțele din zonă, unde puteți da peste surprize ca asta:

arta stradala bucuresti

Chaya Teahouse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *