Victima modei – Ovidiu Buta
Pe Ovidiu Buta l-am mai auzit vorbind pe la TV, dându-şi cu părerea despre cum sunt îmbrăcate vedetele şi la prima vedere mi s-a părut cam prea acid şi veşnic nemulţumit. Am văzut apoi cartea lui şi m-am gândit că citind-o o să-mi pot face o părere mai clară despre modă, dar şi despre cum vede situaţia un jurnalist specializat pe acest domeniu.
“Victima modei” este, de fapt, o culegere de aticole scrise de Buta pentru reviste ca Elle, Exces, Cosmopolitan sau Dialog Textil. Dar spre deosebire de cărţile de acest gen, care forjează la maxim o idee-două şi restul bat câmpii, în cazul de faţă fiecare articol are personalitatea lui. Am apreciat foarte mult faptul că opiniile sunt scrise într-un stil plăcut, natural, cu urme de ironie, însă fără ca autorul să se chinuie să pară interesant prin metafore şi subînţelesuri complicate.
O parte este dedicată designerilor şi artiştilor celebri şi cuprinde informaţii despre viaţa, lansarea lor şi cum au influenţat moda. Mai sunt şi nişte relatări de la Milano Fashion Week şi Londra Fashion Week de prin anii 2000, parte care, drept să spun, m-a cam plictisit, eu fiind uşor profană în ale modei „nebune”, ca să zic aşa, adică aia haute couture. Nu m-au impresionat prea tare nici tendinţele de sezon (din anii trecuţi), dar, repet, probabil din cauză că pe mine succesiunea trendurilor şi a culorilor „la modă” nu mă pasionează deloc. Continue reading
Cum să-ţi dezvolţi creativitatea
Idee de gustare: covrigei din făină integrală
Am tot criticat diverse produse din comerţ, şi mă gândesc că ar fi bine să prezint şi nişte alternative, ca să nu credeţi că a mânca mai sănătos este o misiune imposibilă.
Desigur, cel mai bine este să gătim noi, însă uneori timpul se încăpăţânează să fie de partea noastră. Şi atunci, de unde ne aprovizionăm cu ceva bun şi săţios, care să poată fi mâncat la serviciu, în avion, în oraş sau în vacanţă? Alegerea pare a fi cu atât mai grea cu cât chiar şi produsele care se descriu ca „sănătoase” şi „naturale” se dovedesc a fi, de multe ori, doar o amăgire cu iz de marketing.
La plafarul de lângă mine – un magazin micuţ, dar tare bine aprovizionat -, am dat peste nişte covrigei simpatici şi am rămas uimită de faptul că ingredientele arătau chiar bine: nu tu aditivi, margarine sau alte chestii suspecte.
Miercurea fără (prea multe) cuvinte: Constanţa într-o zi de august
Promisiunea falsă a produselor „de casă”
Tot mai multe branduri mizează în ultimul timp pe „natural”, pe o întoarcere la mâncărurile simple din trecut, ca la bunica: pateuri, lactate, dulciuri etc. În reclame totul pare făcut cu grijă, cu ingrediente „adevărate”, ca „în vremurile bune”, într-un cadru idilic de ţară, unde vaca paşte iarbă verde şi puiul e fericit de nu mai poate.
Desigur, asta doar în teorie, pentru că în practică lucrurile stau altfel. Mă mir uneori să constat ce diferenţă e între ceea promite produsul şi ceea ce scrie pe etichetă.
Conceptele fluturate în reclame, ca „suflet”, „atmosfera din bucătăria mamei” sau „acasă”, sunt pur şi simplu inexistente dacă te uiţi la lista ingredientelor. Produsele care fac mare tam-tam pe cât de „de casă” sunt ele n-au absolut nimic de-a face cu o bucătărie obişnuită sau cu o reţetă normală.
Un exemplu concret: Continue reading
Trebuie să…
„Trebuie să fac economii”, „Trebuie să mănânc mai sănătos”, „Trebuie să merg la sală”, „Trebuie să petrec mai mult timp cu familia” etc.
Aud foarte des în jurul meu cuvântul „trebuie” şi primul gând care îmi vine în minte este că după el urmează o obligaţie, o constrângere. Dar de cele mai multe ori nu este aşa. Am ajuns să îl asociem pe „trebuie” şi cu acţiuni plăcute, care se presupune că ne relaxează şi cu care suntem de acord.
Trebuie doar să mori. În rest, nimic nu e obligatoriu.
„TREBUIE” este un verb impersonal, care dă senzaţia de ceva impus din afară, asupra căruia nu avem nicio putere. Utilizându-l în exces lasă impresia că nu avem putere de decizie şi că tot ceea ce facem este hotărât de alţii, iar noi doar ne supunem.
De fapt, prin „trebuie” ne eschivăm în faţa noastră şi a celorlalţi, evitând să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce facem sau dorim, ne este frică de ceea ce suntem.
Activităţile pe care „trebuie” să le facem sunt fapte pe care noi consimţim să le facem pentru că aşa ne este mai bine. De exemplu, merg la sală pentru că vreau să fiu în formă, să arăt bine, nu pentru că „trebuie”. Nu ne obligă nimeni să mergem la sală, o facem pentru că ştim că aşa este cel mai bine pentru noi şi pentru sănătatea noastră.
Regula P.O.R.C.O.
Beppe Severgnini este un jurnalist italian foarte simpatic, care vrea să-şi (re)înveţe compatrioţii să scrie şi să vorbească în mod corect. Face acest lucru folosindu-se de ironie, multe exemple amuzante şi situaţii hilare. Cărţile sale sunt nişte tablouri foarte vii despre ce înseamnă să fii italian şi despre păcatele acestei naţii, descriind mentalitatea poporului din care face parte.
Multe dintre observaţiile despre limbajul italienilor pot fi extinse şi pentru română, iar cele despre comunicare sunt valabile cam în orice limbă: să ai ceva de zis atunci când vorbeşti, să te exprimi pe scurt şi să te faci înţeles.
Pentru a scrie eficient, Severgnini propune mai multe sfaturi, sintetizate sub acronimul P.O.R.C.O.:
Pensa – Gândeşte: înainte de a scrie ceva, decide-te ce vrei să comunici
Organizza – Organizează: pune pe hârtie un plan scurt pentru a te ghida, câteva idei principale
Rigurgita – Dă afară: scrie ce îţi vine despre ce ţi-ai propus, fără să te gândeşti prea mult
Correggi – Corectează: reciteşte ce ai scris
Ometti – Elimină: scoate din text tot ceea ce nu este necesar.
O seară relaxantă la Grădina Botanică din Bucureşti
Vizita la Grădina Botanică din Barcelona, de iarna trecută, mi-a trezit curiozitatea cu privire la cea din Bucureşti. Aşa că, în razele soarelui de vară, am făcut o plimbare relaxantă prin Grădina Botanică din Capitală.
E o grădină sălbatică, bogată, cu multă vegetaţie. Sunt unele locuri în care efectiv ai impresia că eşti departe de Bucureşti, într-o pădurice mică cu umbră deasă, cu apă şi raţe prietenoase.
Nu toate speciile de plante sunt marcate ca atare, un pretex bun pentru a-ţi pune la încercare cunoştinţele de botanică. Ale mele tind spre zero 😀
Serele erau închise când am fost eu, aşa că nu am putut întra înăuntru, dar am aruncat un ochi prin geam şi am admirat cactuşii, florile şi celelalte plante exotice.
A trăi frumos – se poate
Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice.
Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.
Andrei Pleşu









