O zi din vacanţa în Provence am dedicat-o oraşului Marsilia. Fiind foarte aproape de Aix, există curse frecvente cu autocarul, la jumătate de oră, iar preţurile sunt ok. Aici am optat pentru un tur cu autocarul turistic, datorită căruia am putut să-mi fac cât de cât o impresie generală despre loc. Scăldată de soare şi puţin vânt, plimbarea a fost perfectă. Din vârful colinei pe care tronează bazilica Notre-Dame de la Garde am avut parte de o privelişte spectaculoasă asupra oraşului, cum rar mi-a fost dat să văd.
Provence – imagini şi impresii (1)
Încă n-am terminat de povestit despre vacanţa în Provence 🙂
La vreo 6-7 kilometri de Aix se întinde satul Saint-Marc-Jaumegarde. “Sat” e impropriu spus; sunt nişte pâlcuri de case mari şi moderne, dar care păstrează farmecul francez al zonei, cu grădini, piscine şi multă verdeaţă. Aici se afla şi bed&breakfast-ul unde am poposit pe toată durata vacanţei, pentru că am vrut ceva mai liniştit, departe de agitaţie. Gazda a fost foarte binevoitoare şi ne-a oferit multe ponturi despre zonă, şi nu numai. Din fericire, e profă de engleză, aşa că nu am avut probleme de comunicare.
Legăturile Aix – Saint-Marc-Jaumegarde şi localităţile învecinate sunt asigurate de microbuze sau autobuze, care circulă destul de frecvent şi sunt punctuale. Microbuzul pe care l-am folosit vine aproximativ o dată pe oră sau o dată la 2 ore, mai rar duminica, zi când cam toate activităţile încetinesc sau iau pauză. Biletele se cumpără direct de la şofer, iar o călătorie costă 1 euro, indiferent de numărul „staţiilor”. Se urcă şi se coboară pe uşa din faţă, deci e cam imposibil să nu plăteşti biletul 😛 Partea proastă e că ultima cursă din Aix e la 7 jumate seara, adică foarte devreme, ceea ce fură mult din timpul de hoinărit.
Taxiul e o alternativă bună, dar foarte scumpă: aproximativ 20 de euro costă drumul Aix – Saint-Marc-Jaumegarde. Am mers şi pe jos, dar e cam periculos pentru că şoselele nu sunt luminate, iar maşinile circulă cu viteză destul de mare. Mai e şi o altă variantă de transport, pe care n-am încercat-o: un fel de maxi-taxi cu staţii inclusiv pe străduţele „satului”, la care se face programare telefonică (telefonul sună mereu ocupat, din păcate…). Continue reading
Kusmi Tea
Tot plimbându-mă pe străduţele din Aix en Provence, am dat peste un magazin de ceai colorat şi foarte şic: Kusmi Tea. Am intrat cu zâmbetul până la urechi şi privirea mi-a fost atrasă imediat de cutiile cu ceai, care mai de care mai dichisite şi elegante.
Ce m-a intrigat a fost numele, care m-a dus cu gândul mai degrabă la ceva japonez decât francez. Am aflat însă că această companie a fost fondată în 1867 la Sankt Petersburg, în Rusia, de Pavel Michailovitch Kousmichoff. Ulterior, când a început Revoluţia Rusă din 1917, casa de ceai Kousmichoff s-a mutat în Franţa, în prezent având sediul la Paris. O poveste frumoasă, care mi-a amintit de legenda cu Anastasia şi ţarii ruşi 🙂
Acum că am terminat cu partea de istorie, să trecem şi la ceaiuri.
Miercurea fără cuvinte: Târg în Aix en Provence
Aix en Provence – imagini şi impresii
Locul de plecare pentru vacanţa în Provence a fost Aix en Provence, un orăşel mic, cochet, foarte eterogen, cu populaţii de etnii şi culori diferite, plin de viaţă şi de… maşini. Cu toate astea, am preferat să ignor automobilele, măcar în poze, aşa că imaginile ce urmează sunt cât se poate de simple şi pietonale :).
Străzile arată ca în imaginile clasice cu Provence: case simple, dar îngrijite, cu obloane colorate, străduţe înguste, multă verdeaţă, cafenele şi boulangeries la fiecare colţ, oameni zâmbitori.
Răsfăţuri culinare în Provence
Cum altfel să încep poveştile despre Provence dacă nu cu deliciile savurate?
În vacanţa asta, dimineţile au debutat cu micul dejun savurat în aer liber, într-o mică grădină, în compania a două pisici leneşe, care se întreceau în a fi alintate. Fructe, croissant-uri, pâine cu smochine, unt, dulceaţă, ceai – un start dulce, în forţă, cu multă energie pentru plimbăreala ce urma.
De azi spun mai des „mulţumesc”
Pentru că face bine, pentru că e un suport minunat pentru zâmbete şi pentru că e gratis.
În ultima săptămână am primit multe mini-pilule de „merci” şi de fiecare dată rezultatul a fost acelaşi: ziua mi-a fost înseninată şi oamenii mi-au apărut mai frumoşi. Aşa că de acum vreau să ofer şi eu mai multe „mulţumesc”-uri, chiar şi când e vorba de gesturi mărunte, aparent fără prea mare însemnătate.
„Mulţumesc” e pastiluţa-minune care descreţeşte frunţi atunci când e servită alături de un zâmbet cald şi sincer, fără să aibă efecte adverse.
Printr-un simplu cuvânt ne întoarcem spre celălalt şi creăm pe loc o legătură simplă, lipsită de pretenţii sau fast, care doar oferă. O clipă de atenţie, de respect, de apreciere.
Dincolo de un gest de politeţe, „mulţumesc” e un îndemn discret la recunoştinţă faţă de ceea ce avem.
Biciclete, bunătăţi, relaxare, masaj, cărţi – toamna asta în Bucureşti
Ziceam că toamna asta plouă cu evenimente simpatice în Capitală. Se pare că nu trece zi în care să nu aflu de câte un târg cu dichis sau vreo acţiune haioasă, aşa că o să schiţez o mini-agendă din care fiecare să aleagă după pofta inimii.
În afară de V for Verde, despre care am povestit mai pe larg aici, am mai găsit aşa:
- Bike Fest 2012
Are ca scop promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ şi va consta într-o serie de competiţii şi activităţi ce au în centru năzdrăvana pe două roţi. “Pentathlon”, “World Class Fall Kick Off”, “Femeia pe bicicletă” sunt câteva dintre acţiunile pregătite de organizatori. Va exista şi un Talcioc, pentru cei care vor să îşi vândă bicicleta, să cumpere una la mâna a doua, să şi-o personalizeze sau să şi-o repare.
Loc: Parcul Izvor
Perioadă: 29 – 30 septembrie 2012
Detalii: http://www.ivelo.ro/bikefest/
- Festivalul ceaiului şi al cafelei – ediţia IV-a
Ceaiul şi cafeaua sunt două licori magice care ne fac clipele de relaxare mai plăcute. La începutul lunii octombrie, suntem invitaţi să celebrăm aceste băuturi în cadrul unui festival despre tradiţii, ceremonii şi arome.
Loc: diferite ceainării şi cafenele
Perioadă: 1 – 7 octombrie 2012
Detalii: http://www.tea-coffee.ro/festival
- Strada de C’Arte
Organizat de Biblioteca Centrală Universitară, Strada de C’Arte este un festival cultural în aer liber, care aduce pe străzile din centrul Bucureştiului literatură, arhitectură, cinematografie, pictură, poezie, muzică, teatru şi ateliere de creaţie pentru copii, într-o formulă interactivă, de agora. Continue reading
Târgul V for Verde sau cum să trăim „veselo-sănătos” / Bucureşti, 30 septembrie 2012
Toamna asta se anunţă aglomerată în evenimente care mai de care mai delicioase, unele aflate la debut, altele cu ediţii bune în spate.
Un târg viu, colorat, cu ateliere de gătit, degustări şi vânzare de bunătăţi, pictură, joacă, handmade, haine şi accesorii, un concurs de frumuseţe pentru biciclete – aşa se anunţă V for VERDE, care va deschide ochii pentru prima dată duminică, 30 septembrie.
Ce găsim aici? Desfătări pentru toate simţurile:
„Pentru mâini – demonstraţii de gătit cu Băcănia Veche şi Casa Satya, produse Tupperware
Pentru gust – bunatăţi tradiţionale, ciocolată crudă, dulciuri de casă, brioşe, produse raw, reţete dulci, sărate sau picante, condimente – Bernschutz & Co., Chez Maman, Rendez-Vous, Amărui de ciocolată, Cupcakes with love, Sugar Spice Boutique, Les Saveurs d’Yveline, Bunătăţi din Ţara Făgăraşului, Zanone, Bioportal
Pentru trup – cosmetice bio şi organice, produse pentru detoxifiere, suplimente nutritive – Olivo & BioBunatăţi, Lia Delicii pentru piele, Jovis, Cosul Bio, 100% Pure, Mio Bio, Rolland Eco
Pentru ochi – demonstraţii de pictură pe porţelan cu Wagner Arte Frumoase şi Poveşti, concurs de frumuseţe pentru biciclete cu Biciclete Pegas Continue reading













