Tag Archives: grădină botanică

O zi în Iași: ce am explorat și învățat

După mai bine de 13 ani de când făceam cunoștință pe-ndelete cu frumusețile Moldovei, am revenit la Iași într-un weekend călduros de vară. Țineam minte vag parcul Copou și Palatul Culturii, dar în rest, atmosfera și spiritul orașului mi se șterseseră din memorie. Așa că de data asta am zis să le întipăresc mai bine în suflet și în fotografii.

iasi-de-vazut

Am petrecut la Iași o zi și un pic, suficient cât să mă împrietenesc cu orașul, dar prea puțin ca să-l descopăr în întregime. L-am găsit efervescent, plin de viață și mai tineresc decât mi-l închipuiam. Nu e cu nimic mai prejos de studențescul Cluj sau chiar de turisticul Sibiu. Nu știu dacă acest avans pozitiv se datorează faptului că aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru 2021 sau pur și simplu lucrurile se mișcă și acolo, însă e de bine.

Am avut norocul de gazde excepționale, de la care am aflat tot felul de ponturi despre oraș și am sorbit poveștile care plutesc în aer, printre străzile și clădirile vechi. Multe mulțumiri pentru ospitalitate & deschidere! 🙂

Așadar, iată ce locuri am explorat în Iași și vă doresc și vouă să vizitați:   Continue reading

Relaxare în Zurich: exotism și verdeață la Grădina Botanică

Barcelona, București, Cluj, Munchen, Varșovia, Viena. Sunt orașele în care am vizitat până acum grădini botanice, iar de curând am adăugat la această listă și Zurich. Cred că am mai menționat că pasiunea mea pentru astfel de locuri a “înflorit” după ce am văzut grădina din Barcelona, demult, cu ocazia unei vacanțe de iarnă petrecute în acel oraș.

De ce îmi plac grădinile botanice? Pentru că sunt micro-universuri care invită la explorat, pentru că au o grămadă de colțișoare cu tot felul de plante, exotisme și curiozități cât cuprinde. Sunt diverse și uimitoare, colorate, vesele, cu peisaje încântătoare. Plus că o pauză de relaxare în mijlocul naturii face întotdeauna bine.

Gradina Botanica Zurich

În Zurich am descoperit două grădini botanice: cea veche – Alter Botanischer Garten și Grădina Botanică a Universității. Partea bună este că ambele au intrare gratuită.  Continue reading

Viena: Grădina Botanică a Universităţii şi Palatul Belvedere

După ce am urcat în Stephansdom şi am admirat Hundertwasser, îndeplinindu-mi singurele două obiective pentru vacanţa la Viena, am pus harta pe masă pentru a vedea în ce parte să mă îndrept. Am văzut că Palatul Belvedere nu părea să fie prea departe, aşa că am luat-o încet la pas într-acolo.

belvedere viena

Nu mai ştiu pe ce străzi am rătăcit, însă într-un final am zărit în faţă un gard mare ce părea că ascunde un spaţiu verde întins. Conform hărţii, mă aflam în zona Belvedere, aşa că am pornit într-acolo. Am avut însă surpriza să descopăr Grădina Botanică a Universităţii din Viena, un parc încântător, cu bănci aliniate sub lumina amiezii. Intrarea era liberă, aşa că am profitat şi am făcut o plimbare şi pe-acolo, printre straturile de plante şi flori organizate şi etichetate cu grijă. Mi-au plăcut tufele zvelte de bambus şi micul heleşteu cu câteva răţuşte jucăuşe, iar la ieşire mi-au atras atenţia ghivecele cu flori super-colorate şi o tufă de narcise galbene. Continue reading

Must see în Munchen: Grădina Botanică

Ador să mă plimb prin grădini botanice, deşi nu mă pricep deloc la plante, ba dimpotrivă. Dacă nimeresc pe mâna mea, există riscuri foarte mari să se usuce. Nu-mi place să primesc flori (mi se par cel mai banal şi lipsit de inspiraţie cadou), însă iubesc să le admir în natură, la ferestrele caselor sau chiar în vazele altora. Pasiunea mea pentru grădinile botanice s-a născut în urma vizitei la Barcelona, unde am explorat nişte spaţii fanstastice, cu plante spectaculoase. Bonus, un superb apus şi un curcubeu uriaş. De atunci, când ajung într-un oraş mai mare, întotdeauna încerc să fac o vizită la grădina botanică, iar Munchen nu a făcut excepţie.

Am auzit că Grădina Botanică de pe domeniul Palatului Nymphenburg este o adevărată bijuterie, aşa că mi-am notat-o pe listuţa de dorinţe cu locuri de văzut. După o lungă plimbare pe aleile din parcul palatului, m-am îndreptat spre grădină, fără să mă tem de norii cenuşii care îşi cam făceau de cap deasupra mea.

cafenea-gradina-botanica-munchen

Continue reading

Sărbătoreşte vara la firul ierbii!

Mi-am dat seama ce dor mi-a fost de vară de-abia acum, când lumina caldă dansează nestingherită peste tot, iar dimineaţa sunt trezită de soare, în ciripit de păsărele. Cum vremea bună şi-a instaurat domnia, parcă nici nu-ţi vine să mai stai în casă, ci să ieşi afară la zburdat, dincolo de pereţii familiari, spre noi orizonturi îmbietoare 🙂

Vine weekend-ul, aşa că trimite în concediu laptopul şi televizorul şi hai în aer liber, să respiri fericire cu toată fiinţa! Priveşte spre cer, leagă-ţi gândurile negative de un balon şi dă-le drumul să zboare purtate de vânt!

gradina-botanica-bucuresti-aleea-castanilorIa-ţi o păturică şi ceva bun de mâncare, plus nişte jocuri, paletele de bedminton sau o minge pentru dezmorţire şi vino în parc! Iar dacă se poate ca măcar în timpul ăsta să uiţi de telefon, de problemele de la serviciu şi de Facebook şi să fii 100% conectat cu prietenii de lângă tine, ar fi minunat. Continue reading

Foto: Grădina Botanică din Varşovia

Grădina Botanică din Varşovia (Ogrod Botaniczny) se află pe str. Ujazdowskie, nr. 4, lângă parcul Lazienki, şi este un loc perfect pentru a petrece o după-amiază frumoasă de vară. Are o colecţie superbă de trandafiri (vă spune asta o persoană care nu e prea înnebunită după flori), alei frumoase, tot felul de plante, nuferi şi chiar şi o fântână. Este o grădină botanică mai clasică, diferită de cea de pe Biblioteca Universităţii, însă cu farmecul ei.

Grădina se poate vizita din aprilie până în octombrie, iar un bilet costă 6 zloţi.

flori-gradina-botanica-varsovia

Continue reading

Biblioteca Universităţii din Varşovia şi Grădina suspendată

Escapada de câteva zile la Varşovia a fost binevenită şi m-a umplut de energie şi chef de viaţă. O să încep povestitul despre capitala poloneză cu un loc tare drag mie, care m-a luat prin surprindere şi m-a impresionat plăcut. Este vorba de Biblioteca Universităţii din Varşovia şi Grădina aferentă, un mix foarte reuşit între cultură şi natură.

vedere-spre-varsovia-din-gradina-botanica-a-universitatii

Vedere spre Varşovia din Grădina suspendată a Bibliotecii Universităţii

Primul contact cu Biblioteca a avut loc într-o seară ploioasă, când am trecut pe lângă ea din întâmplare şi ne-a atras atenţia. Nu am văzut prea clar despre ce e vorba, dar ne-a stârnit curiozitatea şi ne-am întors zilele următoare. Şi bine am făcut 🙂

Biblioteca Universităţii din Varşovia este un proiect îndrăzneţ, inovator, cu structuri de metal şi sticlă acoperite de plante – o simbioză perfectă între modern şi natural. Cladirea are o culoare verde-rece, îmblânzită în unele părţi de o perdea de vegetaţie. Interiorul este prietenos, iar acoperişul de sticlă dă senzaţia unei sere. Aici sunt standuri de cărţi, dar şi cafenele unde puteţi lua o gustare sau chiar o masă în toată regula. La una din intrări se află o structură uriaşă, mov, iar o altă faţadă expune un fel de pagini uriaşe cu diverse tipuri de scris şi formule matematice.

Continue reading

O seară relaxantă la Grădina Botanică din Bucureşti

Vizita la Grădina Botanică din Barcelona, de iarna trecută, mi-a trezit curiozitatea cu privire la cea din Bucureşti. Aşa că, în razele soarelui de vară, am făcut o plimbare relaxantă prin Grădina Botanică din Capitală.

E o grădină sălbatică, bogată, cu multă vegetaţie. Sunt unele locuri în care efectiv ai impresia că eşti departe de Bucureşti, într-o pădurice mică cu umbră deasă, cu apă şi raţe prietenoase.

Nu toate speciile de plante sunt marcate ca atare, un pretex bun pentru a-ţi pune la încercare cunoştinţele de botanică. Ale mele tind spre zero 😀

Serele erau închise când am fost eu, aşa că nu am putut întra înăuntru, dar am aruncat un ochi prin geam şi am admirat cactuşii, florile şi celelalte plante exotice.

gradina-botanica-bucuresti-3

Continue reading