Recunosc că am oroare de Revelion şi de toată tevatura asta din jurul lui. Anul ăsta a avut însă un sfârşit de an perfect. Am petrecut o mini-vacanţă de trei zile la Barcelona, iar Revelionul a fost… ca şi cum n-ar fi fost. Asta pentru că 1. temperatura a urcat până la 17-18 grade ziua; 2. cam peste tot era verdeaţă; 3. nu am făcut nimic în sensul „tradiţional” în noaptea dintre ani, gen şampanie, ieşit în stradă, artificii, petarde, lamulţănit, etc., ci… am dormit 😀 Exact ca într-o noapte obişnuită.

Acum despre Barcelona: e un oraş frumos, asta e clar.

După o aterizare cu emoţii din cauza turbulenţelor, am avut parte încă din aeroport de un apus de vis.

Clădirile sunt îngrijite, unele foarte simple, simetrice şi cuminţi, altele excesiv de împopoţonate, încărcate cu tot felul de ornamente dichisite. Interesante mi s-au părut anumite acoperişuri, cu terase şi verdeaţă sau terminaţii care aduc a turle de castel.

Ne-am plimbat mult-mult, în special pe jos, dar am fost un tur şi cu autorcarul turistic. Traficul e de nota 10, sunt multe străzi (chiar şi mari) cu sens unic aşa că se circulă fără probleme. Metroul are o reţea care acoperă cam tot oraşul, cu multe staţii, iar trenurile arată foarte bine, în comparaţie cu ce e prin alte locuri.

Ca de obicei, m-au încântat străduţele înguste, pitoreşti, cu balcoane pline de rufe colorate, alături de zidurile vechi din Barrio Gotico. Sunt şi clădiri ultra-moderne, din sticlă, însă majoritatea sunt bine integrate în specificul zonei, aşa că nu deranjează prea mult.

La multe magazine mici poarta de închidere (sau cum s-o numi) este vopsită cu graffiti; în unele cazuri sunt măzgălite pur şi simplu nişte linii, dar mai sunt şi unele pictate cu talent, reflectând specialitatea buticului.

Rambla, un trotuar pe mijlocul străzii fremătând de lume, e un adevărat podium al diversităţii. Peste tot sunt o grămadă de asiatici – turişti, dar şi locuitori -, vânzători de poşete „originale”, tineri nonconformişti, bătrâni neajutoraţi în scaune cu rotile, oameni obişnuiţi, căţei jucăuşi scoşi la plimbare. O populaţie foarte pestriţă. M-am mirat să constat că mai vorbită decât spaniola este catalana, o limbă care mie mi-a sunat a chineză cu portugheză şi ceva spaniolă.

Arcul de triumf este situat pe un bulevard larg, mărginit de felinare dacă nu ciudate, atunci cel puţin diferite de cele obişnuite.

Am fost şi pe plajă, am admirat portul şi statuia lui Columb.

Un alt apus superb, văzut printre palmieri şi copăcei ciudaţi, a fost cel de la Grădina Botanică, unde ne-am plimbat printre tot felul de plăntuţe specifice zonelor mediterane. Cu ocazia asta mi-am dat seama că încă n-am vizitat Grădina Botanică din Bucureşti 🙂

CONTINUARE