Tag Archives: sănătate

Lucruri mici pe care le poți face pentru sănătatea ta când te plictisești

Ni se întâmplă tuturor. Avem minute “moarte” când nu ne vine să lucrăm, dar n-avem nici așa mult timp pentru o pauză pe îndelete. Totuși, sunt destule lucruri pe care le putem face în perioada asta și care ne aduc un bonus pentru sănătate. Promit că sunt accesibile!

Lucruri mici pe care le poți face pentru sănătatea ta când te plictisești

Șterge telefonul cu un șervețel umed

Telefoanele mobile adună o mulțime de praf, microbi și celule moarte, pe care nu le vrem aproape de tenul nostru. Folosește un șervețel umed sau unul uscat umezit în alcool pentru a curăța bine telefonul.

Curăță tastatura

Și tastatura e un loc care atrage praf, scame sau… firimituri 😀 O metodă super-simplă să o cureți este să folosești partea lipicioasă a unui post-it pentru a “elibera” tastele de mizerie.  Continue reading

Evenimente faine în weekendul 21-22 octombrie 2017 {București}

evenimente bucuresti octombrie 2017

Lunile de toamnă sunt pline de evenimente și festivaluri de toate felurile, iar mie mi-au ieșit în cale (întâmplător sau nu) următoarele trei, numai bune pentru relaxarea de weekend:  Continue reading

ZenFest vine la București pe 28 și 29 octombrie 2017

Update: Evenimentul s-a anulat momentan și se va reprograma pentru o altă perioadă.


După cinci ediții desfășurate în Cluj-Napoca, ZenFest vine în miez de toamnă la București. Evenimentul provomează echilibrul minte-corp-suflet, iar în weekendul 28-29 octombrie va reuni specialiști din yoga, psihologie, nutriție, antreprenoriat, Theta Healing și multe altele, oferind o experiență de dezvoltare armonioasă.

evenimente bucuresti ZenFest 2017

Pe parcursul celor 2 zile vor avea loc conferințe, traininguri și workshopuri pe teme foarte variate:

ZenFest este pentru tine dacă vrei să afli secretele relațiilor armonioase cu partenerul/ partenera de viață, părinții, copiii sau cu colegii și prietenii, cum poți avea un stil de viață echilibrat și sănătos și un corp energic de dimineața până seara sau cum să manifești prosperitatea în viața ta. Dacă vrei să înveți cum să îți folosești puterea interioară pentru a-ți învinge orice frică care te ține în loc, dar și cum să lași trecutul în urmă și să trăiești în prezent, ZenFest este cadrul potrivit!

M-am uitat un pic pe lista speakerilor de la edițiile trecute și am văzut acolo oameni cu profesii și pasiuni diverse: medici, instructori de yoga, psihoterapeuți, traineri, vindecători, astrologi etc. Tocmai asta îmi place la astfel de evenimente, faptul că pun la dispoziția participanților o paletă de instrumente diferite diferite pentru căutarea echilibrului, din care fiecare poate alege ce i se potrivește. Pentru mine, diversitatea domeniilor din care provin speakerii e de bun augur, deoarece suntem diferiți și nu putem găsi un singur element care să aducă tuturor fericirea și echilibrul, fiecare avem propriile argumente cu care rezonăm.

Iar partea frumoasă e că la ZenFest putem explora și domenii cu care poate nu ne intersectăm în mod obișnuit, descoperind alternative interesante.  Continue reading

Weekend cu ceai, prieteni și iarbă verde la Agenda Bio

De la o vreme, mi-am propus mai puțin lucru și mai mult răsfăț în weekenduri, iar evenimentul Agenda Bio din miez de septembrie mi-a oferit ocazia să-mi îndeplinesc acest „obiectiv”. Mai ales că a fost ultima ediție în grădină, de acum încolo târgul urmând să aibă loc înăuntru, în camerele frumoase de la Casa Universitarilor.

Pentru cei care nu știu, Agenda Bio e un târg cu bunătăți naturale și bio, de la cosmetice, prăjituri raw, înghețată și tarte gustoase până la miere, uleiuri, accesorii, cărți și hăinuțe cusute cu grijă. Evenimentul își propune să încurajeze o viață mai sănătoasă și mai fericită, așa că pe lângă standurile cu vânzare s-au organizat multe ateliere practice și conferințe cu și despre yoga, mindufulness, ceai, gătit, dezvoltare personală etc. Nu au lipsit nici workshop-urile pentru cei mici, precum și un spațiu de joacă amenejat special pentru ei.

ceai gongfu

Sâmbătă

Deși locul îmi e cunoscut, până acum nu mai fusesem la un târg în grădină, pe care am găsit-o sâmbătă zumzăind de bună-dispoziție, cu oamenii preumblându-se curioși pe la standuri, degustând și testând produse felurite.  Continue reading

Zâmbetul meu, sănătatea mea. Cum m-au schimbat 6 ani de blog

Înainte să-mi deschid blogul, cea mai mare temere a mea era că o să mă îngraș și o să mă fac de râs scriind despre sănătate. Mă gândeam că ar fi ciudat să povestesc despre alimentație sănătoasă, în timp ce eu aș fi luat proporții. Pentru cei care nu știu, am început blogul după ce mi-am schimbat stilul de viață și am dat-o pe chestii sănătoase. La început timid, doar la capitolul “mâncare”, apoi și în alte domenii: experiențe, relații, învățare, joburi.

Între timp am mai crescut, am schimbat prefixul, am aflat că nu suntem doar kilogramele noastre și că merităm să (ne) iubim indiferent de cifre. Și culmea, greutatea mi-am menținut-o relativ constantă în toți anii ăștia, fără variații extravagante.

andra zambet si sanatate

Între timp am luat microbul alergatului, ocazie cu care mi-am dat seama cât de maleabil e organismul, cât de mult putem lucra cu noi și cu obiceiurile noastre, dacă avem răbdare și suntem consecvenți.

Între timp am aflat că perfecțiunea în kilograme, așa cum mi-o imaginam eu, nu are nicio treabă cu fericirea și mulțumirea de sine. Că nu trebuie să am greutatea X ca să (încep să) mă bucur de restul lucrurilor din viața mea. Că pot scrie pe blog cu sinceritate indiferent de ce se întâmplă cu silueta mea. Sunt tot eu, pentru că nu sunt doar o adunătură de kilograme, ci un suflet.  Continue reading

Tu. Ghid de funcţionare – dr. Michael Roizen, dr. Mehmet Oz

Când cumpărăm un aparat casnic, un telefon sau laptop, primim şi nişte instrucţiuni de utilizare, care ne ajută să folosim eficient obiectul respectiv. Aflăm ce trebuie să facem atunci când nu mai merge un buton şi cum putem rezolva eventualele probleme.

Ei bine, dacă ne gândim acum la corpul uman, la naştere nu am primit nicio broşură cu informaţii despre funcţiile vitale şi cum funcţionează organele proprii; ştim în mare care este anatomia umană, dar cam atât, iar ce se întâmplă în organismul omenesc rămâne pentru majoritatea o necunoscută.

tu-ghid-de-functionareNu ar fi mai uşor dacă am avea fiecare câte un prospect de tipul „Cum se foloseşte”?. Cartea „Tu. Ghid de funcţionare” chiar asta şi este: un “manual al utilizatorului”. Dr. Michael Roizen şi dr. Mehmet Oz explică pentru persoanele fără studii medicale principalele aspecte legate de sănătate, fără a transforma ştiinţa în ceva simplist, ci făcând-o mai uşor de înţeles.

Axat mai ales pe prevenire, ghidul pleacă de la premisa că fiecare are puterea de a-şi întreţine, întări şi modela şi trupul. Chiar dacă nu putem controla mereu ce ni se întâmplă, oricât de în formă am fi, sunt unele lucruri pe care avem puterea să le influenţăm: atitudinea, hotărârea şi voinţa de a şti mai multe despre propriul corp şi a ne lua sănătatea în propriile mâini.

Desigur, asta nu înseamnă să excludem medicii din viaţa noastră!  Continue reading

Convenţia de nutriţie “Iubim şi gătim” 2016: despre mâncare şi fericire

Când vine vorba de alimentaţie şi sănătate, sunt mereu pe fază, pentru că îmi place să descopăr produse şi idei noi şi să-mi reamintesc chestii pe care poate le ştiu, dar le pierd uneori din vedere. De aceea, mă bucur să pot lua parte la Convenţia de Nutriţie 2016, organizată de cei de la Iubim şi gătim, care va avea loc pe 16 aprilie 2016 în Bucureşti.

conventia de nutritie 2016 iubim si gatim

Am recitit articolul despre Bucătărim sănătos! (eveniment organizat acum 2 ani de aceeaşi echipă) şi mi-am amintit de atmosfera plăcută de atunci, aşa că tare sunt curioasă cum va fi de data asta şi ce surprize au pregătit organizatorii. Acum vor fi mai mulţi invitaţi, care promit să ne împărtăşească “ingrediente” pentru o viaţă sănătoasă şi fericită – un concept atât de des folosit, dar atât de puţin trăit…

Nu mi-am setat cine ştie ce aşteptări, îmi doresc doar să mă simt bine, iar discursurile să fie relaxate, realiste şi utile. Îmi place să cred că pot învăţa ceva din orice experienţă, mai ales când vine vorba de alimentaţie, deci va o participare cel puţin interesantă. Continue reading

Degustare de pâine şi vin la My Maia

Pâinea are în general imaginea unui aliment controversat. E bine s-o consumi, nu e bine? Dacă da, în ce cantitate şi de care? Îngraşă? Sunt multe întrebări care planează în jurul ei, iar răspunsurile nu sunt întotdeauna clare şi răspicate.

Relaţia mea cu pâinea a variat de-a lungul timpului în fel şi chip, de la sentimente de profund ataşament pâna la unele mai puţin prietenoase. Despre propria legătură cu pâinea o să vorbesc mai pe larg cu altă ocazie, acum vreau să împărtăşesc cu voi bucuria unui eveniment delicios, la care am participat de curând: o degustare de pâine şi vin la My Maia.

degustare-de-vin-si-paine-my-maiaÎn seara cu pricina am pornit cu nerăbdare la drum, lăsându-mă ocolită de agitaţia străzii. Pe Calea Floreasca am trecut prin faţa unor restaurante de unde se simţea puternic mirosul de condimente arăbeşti. Am înghiţit în sec, iar cu gândul la un platou cu tot felul de bunătăţi, am ajuns pe o străduţă întunecată şi am reperat imediat mica brutărie My Maia. Nu era foarte multă lume înăuntru, dar mi-am făcut curaj să intru. Am fost întâmpinată de gazdă cu un zâmbet prietenos, apoi m-am aşezat la mesele din lemn, alături de ceilalţi omuleţi, sub lumina caldă a lămpilor aninate în tavan. Continue reading

Polenul crud – despre un delicios energizant natural

Dacă despre benecifiile mierii pentru sănătate se vorbeşte foarte mult, despre polen nu auzisem cine ştie ce până de curând, când am primit o cutie cu polen crud poliflor de la ApiLand.

Am desfăcut cutia, mustind de curiozitate. După ce am scos ambalajul colorat, prin folia transparentă am zărit un amestec vesel de granule asemănătoare unor pietricele aurii, cu diferite nuanţe solare de galben-portocaliu.

polen-crud-apiland-proprietati

Cutia poate fi considerată un fel de album cu suveniruri din călătoria albinelor prin spaţii naturale diferite, rezultând un adevărat cufăr plin cu sănătate: sunt adunate peste 40 de polenuri provenind de la pomi fructiferi (cireş, măr, prun, cais), salcii şi floră spontană de câmpie şi deal.

Textura polenului crud este Continue reading

Malnaş Aqua Telluris – apă terapeutică din inima Pământului

Când am auzit prima dată de Malnaş Aqua Telluris, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că e doar un brand care profită de strategiile de marketing pentru a pune un preţ mare pe un lichid atât de banal. De fapt, citind mai atent informaţii despre acest produs, am aflat că nu este deloc aşa. Nu e vorba de o apă obişnuită, de consumat în cantităţi uriaşe, ci una cu efecte terapeutice, un fel de apă-medicament.

Apa minerală Aqua Telluris iese la suprafaţă sub forma unui izvor artezian care ţâşneşte cu putere, fiind astfel ferită de poluare şi de contactul cu apa de suprafaţă. Ea provine din localitatea Malnaş (judeţul Covasna), o zonă bogată în izvoare curative, cu o tradiţie veche în tratarea diferitelor afecţiuni gastrice. Calităţile terapeurice ale apei de aici au fost recunoscute încă din secolul XVIII, când la Malnaş au apărut primele băi de tratament. În 1873, Malnaş-Băi a devenit staţiune balneară, iar 1911 este folosită chiar de împăratul Austro-Ungariei Franz Joseph.

După scurta infuzie de istorie, să revenim la prezent.

malnas-aqua-telluris-apa-terapeutica

Care este diferenţa dintre Malnaş şi celelalte ape îmbuteliate?  Continue reading