Tag Archives: scorţişoară

Reţetă: Budincă de tapioca şi anason aromat

Ce-o mai fi şi tapioca asta?” vă întrebaţi, poate, dacă n-aţi gustat încă.

Citisem de multă vreme despre tapioca, ba chiar mi-am cumpărat o punguţă destul de mare, dar mi-a luat ceva până să mă mobilizez s-o şi prepar. Zilele trecute m-am pus însă pe treabă, impulsionată şi de postarea Ioanei.

Ce este tapioca şi la ce se foloseşte?

Tapioca este un fel de amidon obţinut din rădăcina plantei cassava, denumită şi manioc. Aceasta provine din America de Sud, dar în prezent se cultivă în întreaga lume. Tapioca se utilizează ca agent de îngroşare în sosuri şi creme, fiind foarte potrivită la prepararea budincilor, deoarece prin fierbere capătă consistenţa unui gel.

tapioca-reteta-budinca

Un beneficiu important al acestui produs este că nu conţine gluten şi se digeră uşor, protejând mucoasa gastrică. Este bogată în mangan, calciu, potasiu, fier şi fosfor şi are un conţinut scăzut de sodiu.

În magazine, tapioca se găseşte sub formă de făină, perluţe sau fulgi. Cel mai des întâlnite sunt perlele, pe care le-am folosit şi eu. Acestea sunt mici, opace, iar prin hidratare se umflă, absorbind o cantitate de apă dublă sau triplă faţă de volumul lor. La fierbere, devin translucide şi formează o gelatină. Continue reading

Ce ceaiuri am mai descoperit în ultima vreme

Dacă tot suntem la capitolul “topuri”, am zis să fac unul şi despre ceaiuri. Top e cam mult spus, pentru că nu e vorba de un clasament, ci sunt pur şi simplu câteva sortimente pe care le-am descoperit în ultimele luni şi mi-au plăcut.

Lung Ching

Până de curând, trăiam cu impresia că toate ceaiurile verzi sunt la fel. M-am convins însă că aroma lor diferă mult de la varietate la varietate când am încercat Lung Ching sau “Fântâna Dragonului”, un ceai verde chinezesc fin, cu un gust aparte, care pe mine m-a făcut să mă gândesc la un porumb copt, atât ca gust, cât şi ca nuanţă a infuziei. Nu seamănă cu niciun alt ceai verde pe care îl încercasem anterior. Datorită procesului de prelucrare, frunzele sunt aplatizate, netede şi lunguieţe. L-am servit în setul de ceai primit cadou de ziua mea de la colegi, iar ziua a devenit dintr-o dată mai bună 🙂

lung ching ceai verde Continue reading

În aşteptarea toamnei: clătite cu dovleac, nuci şi scorţişoară

Azi a fost zi de bucătărit 🙂 Pofta de a găti mi-a fost aţâţată de un ditamai dovleacul văzut în magazinul de unde cumpăr fructe şi legume, aşa de dolofan şi zâmbitor, că l-am luat acasă cu mine.

Parcă n-aş fi vrut să-l servesc simplu, aşa că m-am mobilizat să fac şi câteva clătite pentru companie, mai ales că nu mai mâncasem de mult, iar combinaţia cu dovleac suna promiţător de delicios.

dovleac-2

Continue reading